Rezumat: Printre cele mai studiate stadii de dezvoltare umană se găseşte adolescenţa, etapă critică de tranziţie în evoluţia umană, cu mare încărcătură de schimbări, la care tânărul trebuie să găsească soluţii creative şi să se adapteze. Între cele mai importante sarcini ale dezvoltării se află dimensiunea motivaţională, iar în mod particular, interesele ca structuri motivaţionale. Un eşantion de convenienţă, de 1360 de adolescenţi, cu vârste între 12 şi 24 de ani, au completat Chestionarul de Evaluare a Intereselor Profesionale (Cognitrom Assessment System). Obiectivele şi ipotezele cercetării s-au centrat pe evidenţierea diferenţelor în variabilitatea intereselor profesionale pe baza criteriilor: vârstă, sex şi mediu de provenienţă. Am identificat o preferinţă a postadolescenţilor pentru domeniul socialşi categoria intereselor investigative; o înclinaţie a fetelor către domeniul artistic, social şi realist;şi o preferinţă a adolescenţilor provenind din mediul urban pentru categoria intereselor convenţionale şi investigative. Rezultatele obţinute susţin importanţa cunoaşterii variabilităţii intereselor atât pentru o mai bună cunoaştere a adolescenţilor, cât şi pentru o mai bună organizare a activităţilor instructiveducative, susţinând astfel dezvoltarea consilierii şi orientării în carieră în şcoli, licee sau universităţi.

Cuvinte cheie: Adolescență, context academic, interese

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul prezintă rezultatele cercetării experimentale ale aplicării metodologiei Project Based Learning în cadrul proiectului Erasmus Plus KA201 Work for an Inclusive School Heritage, în licee din Romania. S-a vizat dezvoltarea, schimbul şi transferul de practici inovatoare între cele 5 ţări ale parteneriatului ERASMUS + (Slovacia, Turcia, Catalonia – Spania, Italia şi România). Drept metodologie experimentală s-a utilizat o variantă originală de Project Based Learning bazată pe ideile lui John Dewey, abordarea Project Citizen şi metodologia de planificare a proiectelor de finanţare MAPA. Profesori din cele 5 ţări partenere au participat la cursuri de formare, iar elevii din liceele implicate au planificat şi implementat diferite proiecte de acţiune socială. În cadrul studiului s-au evaluat atitudinile unui eşantion de 226 de elevi din România pe baza unui chestionar validat, preluat parţial din literatura de specialitate. Cercetarea quasi-experimentală dovedeşte o creştere semnificativă statistic a atitudinilor pozitive faţă de migranţi şi minorităţi, faţă de anumite instituţii, acţiuni civice, incluziune socială. S-a îmbunătăţit, de asemenea, dorinţa de participare în soluţionarea unor probleme ale comunităţii şi nivelul de dezvoltare a unor competenţe necesare pentru secolul XXI.

Cuvinte cheie: Competențe pentru sec. XXI, incluziune socială, învățare prin metoda proiectului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În ultimele decenii, cercetătorii din domeniul ştiinţelor educaţiei au acordat o atenţie deosebită incluziunii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în şcolile de masă. Copilul cu tulburarea ADHD a fost inclus în rândul celor cu CES în SUA încă din anul 1990 când s-a adoptat Legea privind educaţia persoanelor cu dizabilităţi (Individuals with Disabilities Education Act/IDEA), iar în România, deşi nu există o legislaţie specifică, încă din 1990 prin Legea 15, Parlamentul României a ratificat Convenţia cu privire la drepturile copilului prin care se puneau bazele incluziunii copilului cu CES în şcoala de masă şi în societate. Acest studiu urmăreşte atingerea a două obiective. Primul obiectiv a pus accent pe examinarea relaţiei dintre percepţia cadrelor didactice din învăţământul primar de masă asupra severităţii simptomatologiei elevilor cu ADHD, atitudinea acestora faţă de integrarea elevilor cu ADHD în şcoală şi cunoştinţele lor despre ADHD. Al doilea obiectiv a vizat aspectele din chestionarele aplicate şi din interviu. Rezultatele arată că atitudinea cadrelor didactice faţă de integrarea copiilor cu ADHD în şcoala de masă este, de cele mai multe ori, neutră, că profesorii din învăţământul de masă au cunoştinţe despre simptomatologia, etiologia şi tratamentul în cazul elevilor cu ADHD şi că există un efect de mediere (Z=2,02, p=0,044, p<0.05), iar acesta contabilizează 36,6% din efectul total. Se poate concluziona că toate obiectivele au fost atinse, iar rezultatele pot fi utilizate pentru realizarea unor programe de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţământul primar de masă.

Cuvinte cheie: ADHD, atitudinea cadrelor didactice, cunoștințele cadrelor didactice, integrare, școală incluzivă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În primii trei ani ai învăţământului primar din România este studiată o disciplină integrată, Matematică şi explorarea mediului. În această configuraţie, pentru cunoaşterea mediului prin activităţi de explorare este alocat un buget de timp relativ redus, de numai o oră săptămânal, prioritatea fiind deseori, datorită cerinţelor din sistemul de învăţământ, matematica. În clasele a III-a şi a IV-a, studiul ştiinţelor este realizat prin intermediul unei noi discipline numită Ştiinţe ale naturii, căreia îi este alocată o oră săptămânal. În timpul avut la dispoziţie, elevii învaţă să planifice etapele unei investigaţii, participă la experimente simple şi îşi verifică astfel propriile presupuneri pentru fenomenele sau procesele deja cunoscute. Ca urmare a timpului limitat destinat ştiinţelor, sunt încă perpetuate, până în clasele gimnaziale, o serie de erori, metode inexacte şi prejudecăţi ştiinţifice preluate din familie, din cercul de prieteni sau din mass-media.

Articolul încearcă să evidenţieze câteva erori de învăţare a ştiinţelor naturii, cu exemple din caietele şi fişele de lucru realizate de elevi, să identifice posibilele cauze ale acestor erori şi să le încadreze într-o anumită tipologie. La finalul articolului se găsesc formulate câteva recomandări pentru profesorii care predau sau vor preda ştiinţe în clasele de învăţământ primar şi pentru autorii de resurse didactice pentru disciplina Ştiinţe ale naturii, care urmează să elaboreze materiale de studiu în acord cu noua programă.

Cuvinte cheie: Aria curriculară Matematică și științe ale naturii, erori de învățare a științelor, învățământ primar

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Sistemul educaţional românesc este în faţa unei noi provocări reprezentate de reintegrarea copiilor care se întorc în ţara de origine după o perioadă de migraţie, iar dezvoltarea politicilor şi procedurilor educaţionale devine din ce în ce mai importantă în contextul în care numărul copiilor români remigraţi este în creştere rapidă, cele mai recente estimări menţionând 150.000-180.000 (Brebuleţ, 2018).

Cercetarea a investigat percepţia socială a copiilor remigraţi în sectorul educaţional (percepţia copiilor nativi şi a profesorilor) şi potenţialele schimbări pe care profesorii, şcolile şi sistemul educaţional le pot implementa (de la activităţi specifice la dezvoltarea instituţională şi dezvoltarea unor instrumente didactice). Metodologia de cercetare este cantitativă, bazată pe un chestionar cu scale Likert.

Cercetări anterioare desfăşurate în judeţul Vrancea au evidenţiat efectele psihologice, sociale şi educaţionale ale remigraţiei, însă adaptarea sistemului educaţional la aceste nevoi este mai degrabă dependentă de modul în care sunt percepute de către factorii de decizie (profesori, personalul de conducere) şi de către copiii nativi. În mod ideal, percepţia socială ar trebui să fie cât mai apropiată de realitatea educaţională, însă ce se întâmplă dacă percepţia copiilor nativi şi a profesorilor nu corespunde realităţii? Ce se întâmplă dacă majoritatea copiilor nu poate identifica problemele pe care copiii remigraţi le au în readaptarea după revenirea în România? Dar dacă profesorii, atunci când planifică, implementează şi evaluează activităţile educaţionale, nu au la bază o cunoaştere adecvată a dificultăţilor pe care copiii remigraţi le întâmpină, pot sprijini sistemul educaţional pentru a răspunde mai bine nevoilor specifice ale remigranţilor?

Cuvinte cheie: Dezvoltare şcolară, reintegrare educaţională, remigranţi

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Într-o lume care pare că îşi pierde reperele axiologice, în care conflictele, violenţa, agresivitatea sunt prezente la orice palier al ansamblului societal, nici şcoala nu mai reprezintă, pentru copii şi profesori, un mediu sigur şi pozitiv. Bullyingul este un fenomen care s-a insinuat în viaţa şcolii, având efecte negative asupra sănătăţii fizice şi psihice a copiilor, asupra personalităţii acestora, precum şi asupra eficienţei şi calităţii procesului educaţional.

În acest context, prin studiul de faţă, ne-am propus să investigăm măsura în care profesorii, conştientizând gravitatea acţiunilor subsumate bullyingului, intervin cu promptitudine, adoptând o serie de strategii de prevenire sau/şi de combatere a acestui fenomen. În condiţiile în care, la nivelul Uniunii Europene şi nu numai, există o preocupare evidentă pentru prevenirea şi stoparea bullyingului, prin demersul investigativ realizat, în cadrul căruia am inclus un grup de profesori din învăţământul preuniversitar, ne-am propus, de asemenea, să identificăm măsura în care aceştia conştientizează nevoia de implicare, de acţiune imediată, cu scopul de a promova un climat educaţional sigur, de a asigura securitatea fizică şi emoţională a elevilor lor.

Rezultatele anchetei pe bază de chestionar au evidenţiat o atitudine proactivă a profesorilor, aceştia conştientizând importanţa intervenţiei lor pentru dezvoltarea unor relaţii armonioase între elevi, pentru formarea/dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale ale acestora, precum şi pentru diminuarea/stoparea acţiunilor subsumate bullyingului, prin mediere, sancţiuni adecvate, colaborare eficientă cu toţi partenerii educaţionali.

Cuvinte cheie: Bullying, climat educațional, competențe socio-emoționale, relații educaționale, strategii de prevenire și combatere a bullyingului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Deoarece predarea şi cercetarea sunt percepute ca două activităţi academice de bază, au existat diverse încercări de a încorpora cercetarea în procesul de predare. Literatura de specialitate sugerează că legătura dintre cercetare şi predare nu numai că îmbunătăţeşte cunoştinţele studenţilor, ci şi gândirea critică şi abilităţile de rezolvare de probleme. Lucrarea de faţă se concentrează pe percepţia studenţilor în ceea ce priveşte integrarea cercetării în procesul de predare la nivelul învăţământului universitar, anul II în specializarea Ştiinţele Educaţiei la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Scopul studiului este de a înţelege modul în care studenţii percep integrarea elementelor de cercetare în cursurile lor în contextul introducerii unei noi metodologii de evaluare. Designul de cercetare pre-test – post-test a implicat colectarea datelor de la 52 de studenţi folosind Chestionarul de Percepţie a Integrării Cercetării (SPRIQ). Analiza datelor a relevat faptul că studenţii percep mai multe beneficii atunci când cercetarea este integrată în activitatea de predare, sunt mai motivaţi şi interesaţi de modul în care se desfăşoară cercetarea în departament şi au o percepţie mai bună a mediului lor de învăţare.

Cuvinte cheie: Chestionarul de Percepţie a Integrării Cercetării (SPRIQ), metodologie de evaluare, relaţia cercetare-predare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Principalul obiectiv al acestui articol este de a pune în evidenţă rolul creativităţii în procesul de îmbunătăţire a climatului şcolar. Ambele concepte, atât climatul şcolar, cât şi creativitatea au fost atent investigate de-a lungul timpului şi au primit definiţii şi explicaţii complexe. Cercetătorii în domeniul creativităţii (Sadler-Smith, 2015; Wallas, 1926) prezintă câteva etape ale procesului creativităţii care ne ajută să înţelegem mai bine acest termen. Pentru a explica procesul creativităţii, Graham Wallas, în Art of Thought (1926), introduce un model cu patru etape, care include pregătirea, incubaţia, iluminarea şi verificarea, aceste idei fiind valorificate şi de alţi cercetători. Prezentul studiu dezvoltă aceste etape identificate de cercetători cu scopul de a oferi cititorilor o perspectivă mai clară asupra creativităţii în organizaţia şcolară. După prezentarea unei perspectivei comprehensive asupra conceptului de creativitate, se va sublinia importanţa atât a creativităţii profesorilor, cât şi a creativităţii elevilor în îmbunătăţirea climatului şcolar. Într-o lume în care elevii întâlnesc factori perturbatori la fiecare pas, profesorii au rolul de a-i transforma într-o parte activă a procesului de predare şi învăţare. Prin dezvoltarea unor relaţii bune cu elevii, prin chestionarea acestora cu privire la interesele şi pasiunile lor şi prin ghidarea lor cu înţelepciune prin procesul educaţional, profesorii pot avea mai mult succes în atingerea scopurilor lor. Creativitatea elevilor merită să fie valorificată în şcoli şi poate fi o parte esenţială a procesului de îmbunătăţire a climatului şcolar.

Cuvinte cheie: Creativitate, climat școlar, creativitatea profesorilor, creativitatea elevilor, îmbunătățirea climatului școlar

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul trece în revistă o serie de programe acvatice şi analizează metode şi tehnici pentru dezvoltarea abilităţilor sociale la copiii mici cu tulburări ale spectrului de autism (ASD). Abilităţile sociale sunt interpretate prin intermediul teoriei minţii (ToM), punând accent pe interacţiuni de tipul înţelegerii explicaţiilor, a predicţiilor şi a gestionării comportamentului propriu şi al celorlalţi. Pe baza acestor elemente, scopul prezentării de faţă este de a studia rolul programelor acvatice de grup adaptate şi efectul acestora asupra copiilor cu autism pentru a înţelege conceptul de „colegi” şi pentru a învăţa beneficiile a două abilităţi sociale importante, respectiv munca în echipă şi relaţionarea. O căutare online prin ProQuest şi First Search s-a finalizat cu şapte studii cu metodologii de cercetare diverse. Toate aceste studii susţin valoarea programelor acvatice ca mijloace de dezvoltare a abilităţilor sociale. Datele calitative, precum şi cele cantitative care au inclus liste de verificare, interviuri şi teste, au indicat că aceste programe dezvoltă abilităţile sociale ale copiilor cu autism, cum ar fi cooperarea, comunicarea şi creşterea stimei de sine. Rezultatele au sugerat că prin aceste programe copiii cu autism au avut oportunităţi de a-şi face prieteni noi, de a se simţi mai confortabil într-un grup şi de a îşi reduce anxietatea prin înot. Aceste relaţii pot continua, pe măsură ce descoperă alte interese comune. Sunt necesare mai multe studii longitudinale pentru a dezvolta activităţile acvatice ca activităţi extracurriculare printr-o proiectare adecvată pentru a atinge rezultatele intenţionate. Prin sincronizarea teoriei cu activităţile sportive şi munca în echipă, copiii cu autism au experienţa unui profund sentiment de realizare personală.

Cuvinte cheie: Abilități sociale, interacțiuni, înot, muncă în echipă, tulburări ale spectrului autist

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .