Rezumat: După intrarea în vigoare, în 2017, a noii programe de matematică pentru gimnaziu, s-a constatat că pot apărea diferenţe semnificative între curriculumul oficial, gândit de conceptorii programei şcolare respective, şi curriculumul interpretat de profesori şi aplicat la clasă, chiar şi atunci când profesorii au participat la cursuri de abilitare curriculară. Aceste diferenţe pot fi determinate de factori precum obişnuinţele de predare, nivelul clasei, manualul utilizat sau chiar evaluările naţionale. Pornind de la ideea generală că este necesar ca profesorii să decodifice corect şi mai ales să accepte noua viziune de construcţie a cunoaşterii matematice din programa şcolară, articolul detaliază aspectele noi ale programei de matematică de gimnaziu. Prezentarea acestora este raportată la fiecare secţiune a programei, insistând pe diferenţele faţă de varianta anterioară. Articolul poate fi util atât furnizorilor de programe de perfecţionare didactică a profesorilor de matematică din gimnaziu, cât şi profesorilor care doresc să elaboreze diverse resurse didactice pentru disciplina matematică, nivel gimnazial, în acord cu noua programă.

Cuvinte cheie: didactica matematicii, programa de matematică pentru gimnaziu

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: De treizeci de ani, învaţarea reprezintă un concept intens studiat de organizaţii, specialiştii considerând că „vremea planificării strategice se transformă rapid în era învăţării organizaţionale” (Schon, 1994), omul fiind considerat nu numai o resursă pentru organizaţia şcolară, ci o sursă de valoare în inima procesului de dezvoltare strategică a organizaţiei. Cercetări relativ recente (Senge, 1991; Schon, 1994) arată că inovaţia se instaurează mai uşor şi mai durabil în ,,organizaţiile care învaţă”. Articolul nostru vizează alimentarea reflecţiei teoretice asupra şcolii ca ,,organizaţie care învaţă”, asupra ambivalenţelor şi paradoxurilor acesteia şi realizarea unui plus de clarificare privind direcţiile de management ale acesteia. Ne fondăm analiza pe principiile postmodernismului în educaţie, pe o postură interpretativă, de esenţă umanistă, construind o „grilă de lectură” transversală şi multinivelară a organizaţiei şcolare axate pe un astfel demers de învăţare. Conceptul de „organizaţie care învaţă” are multe de oferit reformării si restructurării gândirii despre organizaţie. Deşi în analizele teoretice exercită o mare atracţie, organizaţia care învaţă, ca program coerent, este destul de dificil de pus de în practică. Acest fapt ridică numeroase întrebări. Să nu uităm că şcoala este percepută (încă) destul de puternic ca fiind locul «de predat», de transmitere a cunoştinţelor. Or, elevul care învaţă, organizaţia care învaţă, sunt construiţi pe altceva.

Cuvinte cheie: empowerment, organizaţie care învaţă, postmodernism, practică reflexivă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Chiar şi atunci când avem la dispoziţie software educaţional, resurse digitale, aplicaţii online sau o platformă educaţională virtuală, planificarea activităţilor de învăţare nu este mai simplă sau mai puţin precisă. Activităţile de învăţare şi evaluarea trebuie gândite chiar cu mai mare atenţie şi corelate mai bine cu obiectivele învăţării, pentru evitarea distractorilor, pentru încadrarea în timp, pentru utilizarea la maxim a potenţialului suportului digital în creşterea participării tuturor elevilor, pentru complementarizarea învăţării din clasă cu activităţi de învăţare realizate acasă (flipped classroom). În contextul designului „convenţional” al instruirii, centrat pe calibrarea finalităţilor şi metodelor în funcţie de conţinuturi, tematică, audienţă şi resurse disponibile, articolul prezintă câteva modele de organizare a activităţilor de învăţare, construite iniţial pentru a susţine designul jocurilor educaţionale digitale (Quinn, 2005), care pot fi utilizate pentru a înţelege cum putem transforma o activitate didactică într-un moment atractiv, similar activităţilor ludice, în special în condiţiile integrării noilor tehnologii. Prezentăm o selecţie de trei modele – mini-scenarii, scenarii înlănţuite, scenarii condiţionate – ordonate progresiv în funcţie de capacitatea lor de a creşte angajamentul şi atractivitatea activităţilor de învăţare.

Cuvinte cheie : Aplicaţii online, design instrucţional, resurse educaţionale digitale

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul urmăreşte reforma educţională pe zona educaţiei vocaţionale în Turcia, impactul şi dezvoltarea educaţiei vocaţionale. Au fost luaţi în considerare factorii cheie care influenţează reforma educaţională şi au fost analizate rezultatele lor. Au fost prezentate avantajele şi dezavantajele unor astfel de schimbări. S-a concluzionat că experienţa turcă în acest domeniu ar putea fi folositoare altor ţări care urmăresc îmbunătăţirea calităţii educaţiei profesionale.

Cuvinte cheie :  educaţie vocaţională, reforma educaţiei, Turcia

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Trăim într-o societate în care agresivitatea şi violenţa tind deja să devină o problemă socială majoră. Agresivitatea este prezentă în toate mediile, este condiţionată de numeroşi factori culturali, de mediu şi sociali, factori care influenţează modalitatea în care ea va fi exprimată şi adesea implică costuri sociale ridicate. În ultimii ani se constată o creştere accentuată a agresivităţii şi violenţei în mediul şcolar, fapt care generează îngrijorare şi necesitatea de a găsi soluţii eficiente pentru combaterea lor. De altfel, problematica violenţei şcolare a fost dezbătută în cadrul Conferinţei Comisiei Europene de la Utrecht din 1997, asigurarea unui mediu şcolar sigur devenind un obiectiv major pentru ţările participante. Scopul prezentului articol este acela de a evidenţia relaţia agresivitate-inteligenţă emoţională la elevi, precum şi rolul foarte important pe care programele de dezvoltare a abilităţilor emoţionale îl au în prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Agresivitatea şi violenţa în mediul şcolar necesită o abordare frontală prin utilizarea unor strategii educaţionale eficiente la nivelul clasei, care să implice în mod activ elevii şi cadrele didactice. Astfel de strategii ar putea fi reprezentate de implementarea unor programe de dezvoltare socio-emoţională, care să ajute elevii să îşi dezvolte abilităţi emoţionale precum: identificarea şi gestionarea eficientă a emoţiilor negative şi a stresului, empatia, compasiunea şi altruismul, cooperarea cu colegii şi lucrul în echipă, comunicare asertivă şi nu în ultimul rând abilităţi de management al conflictelor. Atunci când elevii sunt înarmaţi cu astfel de abilităţi, cresc performanţele şcolare, creşte nivelul empatiei şi calitatea interacţiunilor sociale, în paralel cu diminuarea frecvenţei de apariţie a problemelor de disciplină la şcoală, precum şi a manifestărilor de agresivitate.

Cuvinte cheie :  agresivitate, dezvoltare socio-emoţională, inteligenţă emoţională, mediu şcolar, violenţă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:  „Miracol” (Niemi et al., 2012), „mister”,  ”excelenţă”, „performanţă”, „lider mondial”, etc. sunt cuvinte cheie utilizate astăzi pentru a descrie sistemul de educaţie din Finlanda. Articolul de faţă analizează principalele caracteristici ale politicii educaţionale finlandeze. Câteva aspecte sunt  identificate şi disecate amănunţit, spre exemplu: 1) contextul istoric şi cultural; 2) egalitatea şi echitatea pentru învăţarea de-a lungul intregii vieţi; 3) cultura încrederii la toate nivelurile; 4) performanţa educativă şi educaţia bazată pe cercetare; 5) calitatea pregătirii profesorilor. Studiul are ca obiectiv să ajute cercetătorii şi cititorii, în general, în înţelegerea sistemului de educaţie din Finlanda şi în aprecierea practicilor pedagogice relevante ce pot fi adaptate pentru ameliorarea politicilor educative.

Cuvinte cheie: Cultura echităţii şi încrederii, Finlanda, politici educaţionale.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Acest studiu explorează tipologia măsurilor destinate învăţământului rural, propuse în Strategiile Educaţionale, elaborate între anii 2002 – 2017. Am analizat tematic douăsprezece strategii educaţionale, conform unei grile de   analiză ce include obiectivele şi instrumentele propuse spre utilizare în învăţământul din mediul rural. Pe de-o parte, obiectivele identificate au fost organizate tematic, astfel încât să obţinem o hartă a ariilor de intervenţie în zona rurală. Pe de altă parte, instrumentele identificate au fost clasificate utilizând tipologia lui Vedung (1998) ca instrumente de reglementare, instrumente economice şi de tip informare.
Ariile de intervenţie identificate pe baza obiectivelor au fost: responsabilitatea şcolilor şi parteneriat/ învăţarea pe tot parcursul vieţii, îmbunătăţirea infrastructurii şcolare, calitatea ofertei educaţionale şi şanse egale de acces şi participare. Instrumentele utilizate variază atât în funcţie de aria de intervenţie, cât şi în funcţie de perioada în care sunt propuse spre implementare.
Tendinţele de utilizare identificate în propunerile de instrumente de politici, precum şi evidenţierea ariilor de intervenţie privind ruralul, în strategiile de educaţie analizate, reprezintă o modalitate nouă de a conceptualiza evoluţia politicilor publice educaţionale destinate mediului rural. O înţelegere aprofundată asupra planificării strategice şi a propunerilor de utilizare a anumitor instrumente de politici în mediul rural, ar putea contribui la elaborarea şi livrarea unor politici educaţionale tot mai potrivite beneficiarilor

Cuvinte cheie : instrumente de politici, învăţare socială, învăţământ rural, paradigm politicilor, politici educaţionale

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Scopul analizei realizate a fost determinat de necesitatea identificării stadiului de reformă structurală în domeniul formării psiho-pedagogice, iniţială şi continuă, a cadrelor didactice din învăţământul superior, inclusiv a formatorilor de formatori, adică a acelor cadre didactice care au atribuţii în formarea viitoarelor cadre didactice universitare sau a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin proiecte cofinanţate din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU). Spre deosebire de situaţia unei oferte consistente de programe de formare psihopedagogică continuă destinate personalului didactic din învăţământul preuniversitar, se constată existenţa unei palete mult mai restrânse de oferte de formare pentru cazul cadrelor didactice din învăţământul superior. Prin urmare, prima iniţiativă de reformă structurală în domeniul formării  psihopedagogice continue destinate personalului didactic universitar se doreşte a fi continuată şi prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU) şi devine tot mai necesară în contextual în care o premisă de prim ordin pentru eficientizarea sistemului românesc de educaţie şi formare profesională, este reprezentată de calitatea investiţiei în resursa umană implicată în educaţia generaţiilor actuale şi viitoare de elevi şi studenţi.

Cuvinte cheie : Cadre didactice, formare continuă, fromare iniţială, intervenţii POCU, proiecte POSDRU

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Consilierul de carieră contribuie la conturarea încrederii în sine a beneficiarului, în vederea realizării unei opţiuni adecvate. Putem considera consilierea o acţiune complexă, cu beneficii multiple asupra consiliatului, dar şi pentru viitorul angajator. Pentru elev ne referim la identificarea aşteptărilor şi efectuarea unei alegeri, în vederea obţinerii de satisfacţii în plan personal şi profesional. Din perspectiva angajatorului, acesta doreşte un candidat încrezător în capacităţile sale, bine pregătit şi potrivit organizaţiei. Pe baza modelului constructivist, consilierii pot înţelege modul în care elevii se implică în acest proces, devenind astfel parteneri. Un principiu de bază al constructivismului este cel referitor la valorizarea opiniei celui implicat în proces, respectiv a elevului. Obiectivul principal al studiului are în vedere o descriere a percepţiilor elevilor, prin prisma a două dimensiuni, legate de alegerea pentru viitoarea carieră: importanţa activităţilor specifice consilierii constructiviste în carieră şi rolul stimei de sine. Comparativ a fost identificată şi percepţia consilierilor asupra organizării activităţilor de consiliere, conform modelului constructivist. Analiza comparativă a rezultatelor a evidenţiat similarităţi de opinie la nivelul celor două grupuri de respondenţi, asupra valorii modelului de consiliere constructivist. Acestea, ne determină să considerăm că există deschidere spre modul de organizare şi proiectare a activităţilor de consiliere în manieră constructivistă.

Cuvinte cheie : Consilier, consiliere, constructivism, elev, percepţie, stimă de sine.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Această lucrare oferă o scurtă analiză a situaţiei dezvoltării activităţilor care vizează integrarea artei, culturii şi patrimoniului în sistemul de învăţământ preuniversitar. Analiza se bazează pe cercetarea exploratorie şi urmăreşte evoluţia acestor practici, având ca referinţă un studiu Eurydice din 2009. Studiul a fost axat pe beneficiari (elevi şi părinţi), profesori şi directori şcolari, precum şi pe artişti şi organizaţii culturale. La nivel naţional, schimbări precum introducerea unui curriculum bazat pe competenţe cheie şi programul “Şcoala altfel” reprezintă factori pozitivi în dezvoltarea activităţilor educaţionale dedicate artei, culturii şi patrimoniului. Am constatat că   practicile şi experienţele produse în perioada analizată relevă: o creştere a numărului de activităţi; organizarea acestora din perspectiva accesului egal al tuturor elevilor; deschiderea către noi domenii artistice, dar fără schimbări semnificative în utilizarea noilor tehnologii. Beneficiile activităţilor dedicate artelor, culturii şi patrimoniului sunt mai puţin valorificate din punctul de vedere al integrării acestora ca oportunităţi de învăţare în activităţile şcolare şi al evaluării rezultatelor (adesea limitate doar la evaluarea gradului de satisfacţie). În ultimii ani, şcolile şi operatorii culturali au fost mai deschişi colaborării / parteneriatului, dar nu există un program naţional care să asigure activităţi convergente şi continue. Nu am identificat schimbări semnificative în ceea ce priveşte abordarea patrimoniului cultural.

Cuvinte cheie : Atractivitatea şcolii, beneficii în învăţare, calitatea feedback-ului, educaţie prin artă şi patrimoniu.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Programul de formare „Consultanţa de proces – un model de intervenţie” se încadrează, din punct de vedere conceptual, în sistemul existent de management şi de asigurare a calităţii din România, care porneşte de la premisa că orice activitate derulată în şcoală trebuie să aibă ca scop îmbunătăţirea calităţii, reflectată la nivelul elevilor prin rezultate bune şi foarte bune, „stare de bine” şi prin progresul înregistrat de aceştia.

Cuvinte cheie : Calitate, consultanţa de proces, director de şcoală, formare, management.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Sunt mai mult de două decenii de când şcolile din România se bucură de autonomie privind oferta curriculară. Modul în care sunt propuse şi selectate astăzi disciplinele opţionale de către beneficiari, precum şi modalitatea de desfăşurare la clasă, reflect experienţele particulare ale şcolilor acumulate în aceşti ani, privind elaborarea şi avizarea disciplinelor opţionale. Există mai multe studii care evidenţiază aprecierile elevilor şi ale profesorilor cu privire la disciplinele opţionale; articolul de faţă îşi propune însă să sublinieze percepţiile părinţilor care au copii în gimnaziu, despre calitatea opţionalelor şi despre procesul de elaborare şi avizare a acestora. Opiniile părinţilor devin importante din perspectiva implicării lor în educaţia propriilor copii, mai ales pe durata studiilor gimnaziale.

Cuvinte cheie : Autonomie şcolară, curriculum la decizia şcolii, discipline opţionale, percepţii ale părinţilor.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .