Rezumat: Articolul se dorește a fi o pledoarie pentru folosirea evaluării formative – cu evidențierea rolului atribuit feedback-ului în acest proces – în vederea dezvoltării învățării elevilor, inclusiv a competenței de a învăța să înveți. Avem în vedere, în special, următoarele aspecte aferente ,,vizibilizării” învățării (în sensul de explicitare, conștientizare, evaluare a progresului): scopuri/obiective, criterii de succes/reușită, evaluare a progresului în învățare, îmbunătățire a învățării, dezvoltare a auto-eficacității în învățare, auto-evaluare, folosire a greșelilor ca oportunități pentru învățare. Viziunea asupra evaluării formative folosită în cadrul prezentului articol îi aparține lui Royce D. Sadler.

Cuvinte cheie: a învăța să înveți, evaluare formativă, feedback, progres în învățare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Educația persoanelor cu dizabilități preocupă tot mai mult Europa și întreaga lume, ca atare abordarea comparativă cu situația din România este necesară. Studiul trece în revistă principalele viziuni adoptate de societate, diacronic și sincronic (modelul medical, social si biopsihosocial, abordarea categorială și noncategorială), insistă asupra evoluției comune a viziunilor, terminologiei și politicilor educaționale în acest context, evidențiază conexiunea cu evoluția politicilor curriculare. În prezent, viziunea de necontestat a drepturilor umane (egalitate și echitate, prin egalizarea șanselor) conduce la focalizarea tot mai mult a politicilor pe o abordare individualizată (personalizată) și mai puțin pe una categorială, privitor la educația și fundamentarea curriculumului școlar la copiii/elevii cu dizabilități. Un decalaj constatat al României, din acest punct de vedere – față de alte țări din spațiul euroatlantic, chiar față de unele țări vecine – ne responsabilizează în adoptarea unor măsuri, pe termen scurt și mediu, posibile în actualul context legislativ, din perspectivă educațională.

Cuvinte cheie: dizabilitate, egalitate și echitate, educație incluzivă, individualizare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Aprobarea Strategiei de la Lisabona (2000) și a Cadrului european al competenţelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (2006) au început procesul de implementare a abordării centrate pe competențe în educația statelor membre a Uniunii Europene. În ultimul deceniu, acest tip de demers a influențat puternic politicile educaționale, curriculumul, programele de educație și modelele de evaluare. Abordarea centrată pe competențe servește drept mijloc de europenizare în vederea armonizării sistemelor educaționale pentru a îmbunătăți calitatea lor și astfel, pentru a transforma economia UE în sensul creșterii competitivității sale. Educația ucraineană este în mare măsură influențată de tendințele și politicile pro-europene, care conduc spre europenizare. Abordarea centrată pe competențe este unul dintre instrumentele acestui proces la nivelul învățământului școlar. Ucraina a parcurs un drum lung de la discuții și definirea conceptului de competență la selectarea și aprobarea la nivel național. În același timp, acest proces este însoțit de o serie de provocări, care fac experiențele europene importante pentru educația din Ucraina în condițiile integrării sale în spațiul educațional european.

Cuvinte cheie: competențe cheie, educaţia bazată pe competenţe, educația ucraineană, europenizare, învățământul secundar, spațiul educațional European

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Nevoia de colaborare interprofesională poate fi sintetizată în afirmația lui Reid Hoffman: „Nu contează cât de inteligent ești sau cât de bună este strategia ta, dacă lucrezi singur, vei pierde întotdeauna în fața unei echipe”. În contextul social actual există o nevoie pregnantă de dezvoltare a competențelor de colaborare interprofesională, date fiind problemele din ce în ce mai complexe cu care se confruntă angajații pentru a răspunde solicitărilor. Domeniile medicale și IT sunt cele mai avansate în privința facilitării de contexte de dezvoltare a competențelor interprofesionale, pe când domeniul educațional și cel social sunt în faza de început. În România, educația interprofesională este în faza de pionierat, pentru a facilitat dezvoltarea acestei practici, propunem în acest articol un model de dezvoltare a competențelor de colaborare interprofesională pentru domeniile educațional și social adaptat din practica de formare a Universității VIA College, Holstebro din Danemarca.

Cuvinte cheie: colaborare interprofesională, educație interprofesională, formare, învățământ superior

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul analizează integrarea învățământului ucrainean în spațiul educațional european, în condițiile alegerii direcției europene, pentru Ucraina; în contextul integrării învățământului ucrainean în spațiul educațional european, se evidențiază o serie de reforme strategice, cum ar fi: actualizarea potențialului științific și pedagogic existent, punerea în aplicare a oportunităților elevilor și profesorilor ucraineni pentru prognoza, programarea, sprijinul științific și metodic pentru cooperarea în domeniile prioritare ale educației; adoptarea deciziilor strategice de management, care vor crea o foaie de parcurs pentru intrarea sistemului de educație ucrainean în spațiul educațional european; reformarea finanțării sistemului de învățământ; promovarea introducerii celor mai recente abordări științifice și a tehnologiilor educaționale; continuarea democratizării activității instituțiilor de învățământ; îmbunătățirea calității formării viitorilor profesori și a profesorilor universităților pedagogice; promovarea și dezvoltarea cooperării internaționale pentru instituțiile naționale de învățământ; asigurarea condițiilor pentru mobilitatea educațională. S-a stabilit ca una dintre prioritățile integrării sistemului de învățământ, în special a învățământului secundar general din Ucraina, în Spațiul Educațional European, să fie asigurarea calității în conformitate cu standardele europene. Conform Legii educației din 5 septembrie 2017, învățământul secundar general are trei niveluri de educație: învățământul primar care durează patru ani (începând cu vârsta de 6 ani); învățământul secundar de bază care durează cinci ani; învățământ secundar de profil de trei ani. S-a ajuns la concluzia că, în Ucraina, realizarea calității europene a educației va fi un factor puternic în rezolvarea problemelor economice, politice și culturale ale integrării europene a țării noastre, în dezvoltarea societății prospere și democratice. Prin urmare, în procesul de dezvoltare a sistemului național de învățământ, trebuie să se acorde mai multă atenție problemei asigurării calității educației.

Cuvinte cheie: asigurarea calității, învățământul secundar general, opțiunea de europenizare a Ucrainei, Spațiul Educațional European, standarde europene

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lumea în care trăim este una în permanentă schimbare, restructurare, transformare. Sistemul educaţional trebuie să se racordeze la această lume şi să formeze viitori adulţi responsabili, flexibili, creativi, care să răspundă adecvat solicitărilor din mediul social. Raportându-se la o astfel de ţintă, procesul de învăţământ urmăreşte formarea unor elevi care să dispună de competenţe de comunicare, cognitive şi metacognitive, emoţionale, interculturale, investigative, digitale, civice etc.
Întrebarea care se pune, firesc, în această situaţie, este ce fel de profesori pot forma astfel de elevi. Dincolo de pregătirea iniţială şi continuă pentru profesia didactică, profesorii trebuie să înţeleagă că eficientizarea activităţii didactice implică, în mod necesar, reflecţia asupra acesteia.
Prezentul studiu se focalizează pe conceptul de practică reflectivă, pe delimitarea unor etape ale acestui demers, pe identificarea unor metode şi instrumente specifice practicii reflective (jurnalele de reflecţie, înregistrările video şi audio ale lecţiilor, feed-back-ul etc.) şi, respectiv, pe conturarea unui posibil model de personalitate al profesorului reflectiv, ce își subsumează următoarele dimensiuni: cunoaşterea de sine, cunoaşterea elevilor, cunoaşterea organizaţiei şcolare, cunoaşterea curriculum-ului, cunoştinţe în domeniul pedagogic.
Considerăm că practica reflectivă reprezintă o resursă valoroasă, încă insuficient exploatată, care poate aduce beneficii importante profesorului şi, implicit, elevilor, asigurând succesul şcolar şi, ulterior, profesional şi social.

Cuvinte cheie: calitatea procesului educaţional, competenţe, practică reflectivă, profesor reflectiv, stil didactic

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Violența școlară este o manifestare la fel de veche ca istoria școlii. Formele de realizare, intensitatea și frecvența manifestărilor violente, implicarea diferiților actori ai școlii în inițierea acestora, dar și percepția și toleranța opiniei publice față de formele de violență și actorii ei sunt cele care variază de-a lungul timpului, conferindu-le specificitate și înțelegere diferită. Violența manifestată în spațiul școlar are forme variate de manifestare, iar pentru combaterea și prevenirea ei, esențiale sunt conștientizarea și acceptarea fenomenului în contextul larg al cauzelor care au determinat-o. Prezentul studiu este focalizat pe cauzele violenței școlare, în directă relație cu factorii determinanți ai acesteia (individuali, socio-familiali și școlari), și sunt analizate la trei niveluri diferite de manifestare: violența între elevi, violența elevilor asupra profesorilor, violența profesorilor asupra elevilor.
Prezentul studiu se bazează pe date de anchetă care investighează fenomenul violenței școlare la nivel național, din perspective multiple. Analiza realizată utilizează date cantitative obținute în cadrul unor anchete prin chestionar adresate elevilor, directorilor, profesorilor, consilierilor școlari, precum și date calitative obținute în cadrul unor anchete prin interviuri focalizate de grup realizate cu elevi, cadre didactice, părinți. Analizele întreprinse permit punerea în relație a opiniilor diferiților actori ai școlii asupra cauzelor violenței școlare, care, uneori, sunt antagoniste. Provocarea prezentului studiu nu este determinarea veridicității sau importanței cauzelor violenței școlare identificate de actorii școlii, ci pornind de la aceste cauze vor fi identificate măsuri, strategii, politici a căror implementare ar putea conduce la o vedere unitară a actorilor școlii asupra problematicii violenței școlare și la reducerea și combaterea manifestărilor violente la nivelul școlii.

Cuvinte cheie: politici educaționale, prevenție și combatere a violenței, violență școlară

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Acest articol descrie discursurile competitive despre rolul profesorului la clasă, identificate într-un colegiu teoretic din mediul urban mic, pe baza analizei a 11 interviuri semi-structurate cu profesori de liceu. Interpretarea modului în care profesorii invocă rolul profesorului în poveștile lor identitare, a dezvăluit următoarele discursuri competitive: profesorul trebuie să transmită cunoștințe versus profesorul trebuie să înlesnească înțelegerea; profesorul trebuie să noteze „obiectiv” versus profesorul trebuie să noteze „flexibil”. Argumentul principal al articolului este că în liceul studiat, domină ideea că profesorul trebuie să transmită cunoștințe și să noteze „flexibil”. A nota „flexibil” înseamnă a răspunde așteptărilor părinților, directorului și colegilor de „a da note mari” anumitor elevi și/sau tuturor elevilor. Această așteptare din partea profesorilor este favorizată de politica universităților de a include media generală din anii de liceu, în criteriile de admitere la programele de licență, dar și de politica liceului de a da posibilitatea părinților să aleagă profesorii copiilor lor pe baza unei cereri și dacă există consens între părinți.

Cuvinte cheie: analiză de discurs, colegiu teoretic, evaluare a elevilor, politici de admitere, programă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Predarea și studierea în străinătate sunt elemente cheie în reducerea izolării regionale a comunității academice. Programele de schimb internațional sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea profesională și personală pe care o facilitează, având, de asemenea, un efect pozitiv asupra mediului socio-economic. Aceste mobilități permit fiecărui candidat să câștige o nouă și prețioasă experiență, să învețe limbi străine și să-și dezvolte, exerseze competențele interpersonale în medii culturale diferite. Acest articol furnizează o analiză SWOT privind implementarea politicilor educaționale cu privire la mobilitățile academice din instituțiile de învățământ superior din Bosnia și Herzegovina. Cercetarea presupune un demers calitativ. Metodele de colectare a datelor au fost interviurile semi-structurate cu respondenți cheie, experți în învățământul superior și studiul documentelor (legi, măsuri de implementare, decizii ale consiliilor de administrație universitare). Rezultatele evidențiază ca principale avantaje: transferul de cunoștințe transfrontaliere și numărul crescut de tineri profesioniști cu un nivel ridicat de angajabilitate. Cele mai pregnante bariere sunt atitudinile tributare sistemului de educație anterior și insuficienta promovare a tuturor beneficiilor ce pot fi obținute din acest tip de mobilități. Valoarea acestui articol stă în potențialul său de a sublinia complexitatea țării cu neobișnuit de multe ministere ale educației care afectează mobilitățile academice.

Cuvinte cheie: învățământ universitar, procesul Bologna, transfer de cunoștințe

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .