Rezumat:

Criza sanitară generată de SARS-COV 2 a afectat, în primăvara acestui an, la nivel mondial, peste 1,7 miliarde de elevi din peste 150 ţări, conform rapoartelor UNESCO.

Profesorii, la toate nivelurile de învăţământ, au fost nevoiţi să utilizeze instrumente şi resurse digitale şi să se adapteze rapid pentru a continua predarea online, fapt petrecut şi în cadrul DPPD (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic) din UVT (Universitatea de Vest din Timişoara). Studenţii împreună cu formatorii lor au fost nevoiţi să găsescă soluţii pragmatice bazate pe tehnologie, creative de multe ori, care să le permită desfăşurarea activităţilor didactice online, la un nivel care să conducă la formarea competenţelor şi la obţinerea rezultatelor dorite ale învăţării.

Articolul de faţă explorează modul în care au fost adaptate pentru predarea la distanţă activităţile de predare-învăţare-evaluare la nivelul UVT, dar şi, specific, în cadrul programului de formare psihopedagogică nivel 1 şi 2, ofertat viitorilor profesori de ştiinţe din UVT.

Sunt prezentate strategiile abordate, modalităţile de comunicare sincrone şi asincrone, aplicaţiile utilizate în activităţile propuse studenţilor, modalităţile de evaluare şi feedback utilizate. De asemenea, sunt identificate probleme de natură tehnică sau de învăţare şi îngrijorările studenţilor cu privire la trecerea la învăţarea la distanţă.

Concluzia noastră este că situaţia de criză a avut atât influenţe negative, cât şi pozitive asupra procesului de pregătire a viitorilor profesori de ştiinţe din UVT, fiind o provocare prin care am descoperit împreună modalităţi, considerăm eficiente, de predare-învăţare-evaluare în mediul online.

Cuvinte cheie: Predarea la distanţă, studenţi de la ştiinţe, provocări şi oportunităţi

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Această cercetare a avut ca obiect de studiu organizarea activităţii de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din învăţământul cu predare în limba germane din România prin intermediul unui blog. Scopul cercetării a fost de a evalua cu ajutorul chestionarului IMMS, elaborat în cadrul modelului ARCS (Keller, 1983, 1987), dacă un blog folosit în context educaţional informal este în măsură să vină în întâmpinarea nevoilor, dorinţelor şi aşteptărilor grupului ţintă mai sus menţionat. Rezultatele evaluării arată un impact pozitiv al blogului asupra participanţilor la studiu şi scoate în evidenţă importanţa factorilor motivaţionali în designul conţinuturilor de învăţare online. Printre aceşti factori se numără prezentarea multimedială narativă şi structurarea clară a unor subiecte psihopedagogice de actualitate, cu relevanţă practică pentru grupul ţintă.

Cuvinte cheie:  Blog, design motivaţional, dezvoltare profesională, învăţare online, modelul ARCS

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

În acest articol analizez contextul discursiv din două clase de elevi aducând în discuţie conceptele de cunoaştere educaţională şi organizarea activităţilor de predareînvăţare. Deşi există multe cercetări care oferă înţelegeri nuanţate asupra modului în care profesorii şi elevii sunt implicaţi în construcţia socială a discursurilor de la clasă despre cunoaştere, în literatura românească chestiunea interacţiunilor din clasa de elevi a fost abordată din perspectiva percepţiilor profesorilor şi elevilor, în timp ce cunoaşterea şcolară a fost abordată tangenţial. De aceea, prezint un studiu calitativ, fundamentat pe o analiza de discurs de tip critic, prin care evidenţiez cum diferite versiuni de cunoaştere sunt social construite în spaţiul discursiv al clasei, cu scopul de a evidenţia modalităţi prin care clasa de elevi şi şcoala pot deveni spaţii în care interacţiunile nu mai gravitează în jurul cunoaşterii definită doar prin raportare la conţinuturile disciplinare. Observări bilunare şi înregistrări audio-video au fost realizate în anul şcolar 2017-2018 în timpul activităţilor de limbă şi comunicare, la două clase din ciclul primar, din două şcoli diferite. Rezultatele arată că interacţiunile din clasă şi structurile de participare diferă în funcţie de scopul activităţilor, iar participarea elevilor nu are la bază doar reguli de comunicare general acceptate, ci variază în funcţie de scopul implicit sau explicit al activităţilor.

Cuvinte cheie: Analiză de discurs, cunoaştere şcolară, curriculum, interacţiuni, participarea elevilor

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Acest studiu îşi propune să exploreze obiceiurile şi practicile de comunicare online, specifice unui număr de 50 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani, dintr-o şcoală urbană. Măsurând răspunsurile prin intermediul scalei digitale a lui Timothy Teo (DNAS), acest studiu include cei patru factori propuşi de autor, generând un cadru pentru analiza profilului nativului digital: familiaritatea cu tehnologia, confortul cu sarcinile multiple, utilizarea grafică a limbajului, interesul pentru recompense şi feedback (Teo, 2013). Rezultatele studiului îmbunătăţesc în mod clar înţelegerea profilului nativilor digitali. Aşa cum ne-am aşteptat, studiul indică un grad ridicat de confort al tinerilor utilizatori privind comunicarea online, în profilul diferenţiat al acestora. Devine relevantă problema vârstei atunci când exemplificăm abilităţile nativilor digitali. De asemenea, se estimează că există comportamente similare în profilul acestora, corelate cu vârsta de debut în utilizarea tehnologiei (4-5 ani). Cele mai frecvente acţiuni în spaţiul virtual sunt: navigarea pe Internet, fotografierea, comunicarea, descărcarea, difuzarea, adăugarea de comentarii la postările colegilor. Conform acestui studiu, practicile de comunicare online ale elevilor de 12-14 ani includ în conţinut diverse simboluri, bonusuri şi elemente de feedback. Din punct de vedere educaţional, acestea pot fi incluse într-o manieră structurată în învăţare. Articolul propune, în acest sens, modalităţi de a integra practicile de comunicare uzuale în activităţile de învăţare cu suportul resurselor digitale (aviziere virtuale, prezentări, carţi digitale etc.). Rezultatele indică faptul că elevii demonstrează caracteristici digitale native ce pot fi valorificate cu succes în şcoală.

Cuvinte cheie: Alfabetizare digitală, comunicare online, nativ digital, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Contextul actual, generat de perioada de distanţare socială, a schimbat modul de a realiza activităţile de învăţare ce urmau a fi predate şi evaluate la şcoala, punând astfel sistemul de învăţământ românesc şi global în faţa unei provocări fără precedent, respectiv transferul total al activităţilor şcolare în mediul online. Având în vedere acest lucru, în această lucrare am analizat datele din studiile naţionale şi internaţionale pentru a putea avea o imagine de ansamblu cu privire la caracteristicile digitalizării şi a competenţelor digitale dezirabile şi existente, cu precădere în sistemul de învăţământ românesc. Această analiză a permis înţelegerea structurii pe care s-a dezvoltat această digitalizare bruscă şi care au fost premisele de politici publice pe care s-a construit procesul. Analiza a fost îmbinată cu prezentarea unor proiecte desfăşurate în această perioadă, cu scopul de a pregăti diferiţii actori şcolari în domeniul digitalizării sub forma unor recomandări pentru susţinerea proceselor de abilitare în formarea competenţelor digitale ale profesorilor şi elevilor în contextul actual, dar şi pe termen lung.

Cuvinte cheie: Competenţe digitale, educaţia şi distanţarea socială, proiecte, politici publice, şcoala online

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Conform datelor EUROSTAT, rata tinerilor NEETs (tineri care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare), în România, în 2019, era una dintre cele mai ridicate din Europa (locul 4, după Italia, Grecia şi Slovacia), fiind de 11,5% pentru bărbaţi (B) şi 27,8% pentru femei (F) (faţă de media UE de 12,2% B şi 20,8% F) (Eurostat, 2020a). În plus, România are una dintre cele mai mari rate de „alţi NEETs”, de tineri care nu se regăsesc în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă (doar 4,8% erau înregistraţi în 2018, primind beneficiile schemei de garantare pentru tineri) (CE, 2018). Date recente ale UE arată performanţa scăzută a României în a monitoriza tranziţia de la educaţie la piaţa muncii, în a accesa fondurile europene pentru a facilita inserţia tinerilor pe piaţa muncii (Beadle et al., 2020). Cu toate acestea, România, la fel ca şi celelalte state membre ale Uniunii Europene, nu îşi poate permite să piardă capitalul uman pe care îl reprezintă tinerii, în condiţiile îmbătrânirii demografice accentuate şi a migraţiei transfrontaliere.

În decada pe care o încheiem, a fost dezvoltat un know-how avansat în a identifica şi adresa tinerii NEETs. Procedând la reflectarea rezultatelor cercetărilor, studiilor, rapoartelor, proiectelor H2020 dedicate NEETs, folosind cadrul teoretic al analizei de guvernamentalitate aplicat domeniului de tineret (Besley, 2010), respectiv capitalizând bunele practici identificate de atragere a NEETs la educaţie, articolul propune recomandări privind practici educaţionale integrate preventive, respectiv remediale, pentru ameliorarea situaţiei tinerilor NEETs in România.

Cuvinte cheie: NEETs, politici de tineret, politici educaţionale, practici educaţionale, tineri vulnerabili

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Sub presiunea evoluţiei pandemiei Covid-19, activităţile didactice s-au mutat din sala de clasă în mediul online. În aceste condiţii, profesorii au depus un effort substanţial să îşi adapteze metodele de predare şi de evaluare la posibilităţile oferite de spaţiul virtual. Aceştia au utilizat diverse platforme educaţionale şi resurse digitale, încercând să fie alături de elevii lor, învăţând „din mers” să le utilizeze cât mai eficient în demersul didactic.

Fiind un subiect de actualitate, prezentăm, în articolul de faţă, rezultatele evaluării online la disciplinele Fizică şi Chimie ale unor elevi de gimnaziu, realizată prin intermediul platformei educaţionale Kahoot. Aceste rezultate susţin opinia că şcoala faţă în faţă sau varianta mixtă sunt, în general, mai eficiente decât şcoala online.

Au fost evidenţiate şi unele avantaje pentru acest tip de evaluare, cele mai multe de natură atitudinală, cum ar fi faptul că elevii au fost încântaţi de posibilitatea de a participa la aceste evaluări, iar unii dintre ei au revenit pe platformă şi au rezolvat a doua oară unele teste, acestea fiind astfel folosite pentru învăţare. Rezultatele evaluării online au evidenţiat o parte dintre elementele programelor care se transformă mai greu în achiziţii ale elevilor şi pentru care sunt necesare reluări sau explicaţii suplimentare.

Cuvinte cheie: Evaluare online, instruire centrată pe competenţe, învăţământ gimnazial

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Prezenta cercetare urmăreşte rolul, importanţa şi complementaritatea activităţilor extraşcolare tehnico-ştiinţifice, având ca punct de plecare analiza concepţiei elevilor despre modul în care ar trebui să se desfăşoare cercurile ştiinţifice derulate în cadrul Palatelor şi Cluburilor Copiilor, respectiv ce anume ar trebui să cuprindă tematica, cum ar trebui să se deruleze activităţile. Datele provin din aplicarea unui chestionar online (N=3945). În conceperea demersului de cercetare s-au valorificat opinii incluse în lucrări de specialitate. Astfel, succesul activităţilor extraşcolare creşte direct proporţional cu tematica abordată, strategia didactică folosită şi implicarea comunităţii, a părinţilor şi a şcolilor cu experienţe relevante în desfăşurarea activităţii (Albulescu & Catalano, 2019), iar organizarea activităţilor extraşcolare trebuie să aibă în vedere caracteristicile de vârstă ale elevilor, nevoile lor psihologice, înclinaţiile şi intereselor specifice (Cucoş, 2017). Activităţile tehnico-ştiinţifice înglobează ariile curriculare implicate într-o paradigmă de învăţare coerentă bazată pe aplicaţii practice folosite în viaţa de zi cu zi (Albulescu, 2014). În susţinerea unui mod inovativ de desfăşurare a activităţilor extraşcolare vine şi legislaţia actuală.

Rezultatele ne arată rolul important al activităţilor tehnico-ştiinţifice extraşcolare, activităţi care împreună cu educaţia formală ajută la îmbunătăţirea rezultatelor şi sunt complementare în dezvoltarea competenţelor în ştiinţă şi tehnologie. Studiul ajută la analiza punctelor tari şi a celor slabe ale activităţilor extraşcolare, iar rezultatele subliniază care sunt cerinţele elevilor şi în ce măsură folosirea strategiei educaţionale extraşcolare centrate pe elev va ajuta la obţinerea unor rezultate mai bune în educaţie şi la reducerea abandonului şcolar. Se confirmă ideea că finalităţile educaţionale complexe impun îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extraşcolare (Bocoş & Jucan, 2017).

Cuvinte cheie: Activităţi extraşcolare, competenţe, interdisciplinaritate, palate şi cluburi ale copiilor, ştiinţă şi tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lucrarea prezintă rezultatele unui studiu la care au participat, în septembrie 2020, 70 de elevi din clasa a IX-a, din două licee cu profil tehnologic, situate într-un oraş mare din România. Tinerii de 15 ani au citit şi au răspuns la întrebările din cadrul uneia dintre unităţile publicate după PISA 2018. De asemenea, ei au reflectat asupra experienţei lor de lectură într-o fişă de autoevaluare. Rezultatele arată performanţe bune în lucrul cu informaţiile provenite dintr-un articol şi capacitatea slabă de a corobora informaţii contradictorii din două surse care vizează acelaşi subiect. Elevii dovedesc puţină familiaritate cu informaţiile părtinitoare, chiar dacă majoritatea s-a bucurat de provocarea de lectură a două puncte de vedere divergente. Rezultatele sunt în concordanţă cu trendul de lectură PISA pentru România. Pentru a îmbunătăţi comprehensiunea de text, este nevoie de o înnoire a practicilor de lectură prin implicarea elevilor în citirea multor texte şi în rezolvarea de sarcini care se concentrează pe evaluare şi reflecţie şi pe credibilitatea surselor.

Cuvinte cheie: Comprehensiunea textului, informaţii părtinitoare, PISA, practici de lectură

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Analiza de faţă pleacă de la constatarea că profesorul care se adresează elevilor cu dizabilităţi intelectuale întâmpină o multitudine de provocări în gestiunea învăţării, din cauza limitelor copiilor de a desfăşura diferite activităţi (generalizare, abstractizare sau operaţii inductiv-deductive), şi este pus în situaţia de a alege activităţi eficiente pentru dobândirea competenţelor vizate. În acest context, nu poate fi vorba de reuşită fără o reală raportare la nevoile de învăţare ale fiecărui elev şi în afara unei relaţii afective, de încredere, construită între profesor şi elev, alături de părinţi. Dezvoltarea competenţei de comunicare este o necesitate, doar în acest fel elevii deficienţi se pot integra în societate, îşi pot exprima sentimentele, nevoile şi părerile. Provocarea de a proiecta strategii didactice adecvate este corelată cu înţelegerea problemei reale a copilului şi rezolvarea la timp a acesteia: cu cât dizabilitatea intelectuală a unui elev este mai mare, cu atât limbajul său se dezvoltă mai târziu şi rămâne la un nivel mai scăzut la vârsta adultă, ducând la dificultăţi în exprimarea gândurilor şi a emoţiilor. Indiferent dacă este vorba de o pseudodizabilitate, declanşată de lipsa stimulării educative a elevilor, ori de o dizabilitate intelectuală autentică, aceşti elevi au nevoie de sprijin susţinut. Exemplele de intervenţii prezentate în articolul de faţă sunt rezultatul încercărilor noastre de a valorifica cât mai bine potenţialul intelectual al acestor copii şi, implicit, de a găsi soluţii pentru adaptarea diferenţiată la nevoile tuturor copiilor, prin proiectarea unor activităţi didactice creative, axate pe competenţe.

Cuvinte cheie: Competenţe de comunicare, (pseudo)dizabilităţi intelectuale, strategii de învăţare adaptate

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Predarea utilizând un mediu online sincron şi asincron a devenit din ce în ce mai răspândită în domeniul educaţiei şi acum acest proces a fost accelerat, temporar sau permanent, ca urmare a pandemiei cauzate de virusul Corona (SARS-CoV-2). Închiderea în masă a creşelor, grădiniţelor, şcolilor, liceelor şi a universităţilor a determinat regândirea proceselor de predare şi învăţare. Educatorii au fost obligaţi să treacă la un mod online de predare peste noapte, chiar dacă nu s-au simţit capabili să o facă în mod corespunzător. Studiul nostru urmăreşte să exploreze experienţele de predare şi învăţare online întâlnite de profesorii de învăţământ preşcolar în timpul activităţii lor în contextul închiderii fizice a şcolilor din cauza COVID-19 şi să exploreze semnificaţia unor astfel de practici în conturarea percepţiilor educatorilor din grădiniţă în funcţie de media digitală şi predarea online. Participanţii la studiul de faţă sunt profesori de grădiniţă (n = 21) cu o experienţă de minimum 3 ani şi maximum 10 ani, care predau la aceeaşi grupă de vârstă (copii cu vârste între 3 şi 6 ani), de la 9 grădiniţe de stat din Bucureşti. În cadrul unei investigaţii calitative de tip fenomenologic, datele au fost colectate prin participarea la interviuri semi-structurate prin intermediul programului software de videotelefonie ZOOM în luna iunie 2020. După prelucrarea şi analiza datelor, s-au distins trei teme principale. Cele mai importante constatări indică faptul că toţi profesorii au experimentat momente dificile în timp ce au predat în mediul online, dar au putut, de asemenea, să identifice avantajele într-un context atât de stresant. Rezultatele studiului arată necesitatea unei abordări modernizate a pedagogiilor privind tehnologiile şi mediile educaţionale, care să fie ghidate de analize bazate pe cercetare.

Cuvinte cheie: Copii mici, media digitală, percepţii, profesori pentru învăţământ preşcolar, TIC

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: IDELA (Dezvoltarea internaţională şi evaluarea timpurie a învăţării) este un instrument de evaluare elaborat în urma unei activităţi de trei ani, de către Ivelina Borisova, de la organizaţia Salvaţi Copiii, cu ajutorul lui Vidur Chopra. Acesta permite să se evalueze dezvoltarea şi educaţia timpurie a copiilor de vârstă mică (3,5-6,5 ani).

Ca urmare a activităţii de verificare şi modificare a instrumentului, de-a lungul unei perioade de trei ani, în mai multe locaţii din 12 ţări diferite, a rezultat un instrument de evaluare care include 24 itemi, este uşor de tradus şi gestionat şi prezintă niveluri de fidelitate şi validitate ridicate.

Când s-a aplicat în diferite ţări, instrumentul a fost adaptat ţinând cont de fezabilitatea administrării, de relevanţa instrumentului şi a politicii la nivel de ţară, precum şi de aplicabilitatea la nivel internaţional.

În România, aplicarea instrumentului a fost realizată în clasa face to face la evaluarea iniţială a 300 de copii cu vârsta de 3-6 ani de la Grădiniţa „Căsuţa Bucuriei”, nr. 11 din Braşov. Dimensiunea inovativă a aplicării a constat în faptul că evaluarea finală s-a realizat într-o „clasă virtuală”, cu 230 de copii, dar adaptându-ne contextului pandemic în care s-a desfăşurat învăţarea, fie în scenariu hibrid, fie exclusiv online.

Cuvinte cheie: Clasa face to face, clasa virtuală, educaţia timpurie, evaluare inovativă, instrument internaţional de evaluare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În acest articol analizez situaţia tinerilor vulnerabili din România, cu accent pe tinerii NEET, una dintre categoriile aflate în risc de excluziune socială în spaţiul european. Scopul este de a înţelege situaţia tinerilor care se află în situaţii de vulnerabilitate, împreună cu problemele specifice sistemului de învăţământ, pieţei muncii şi care decurg din (in)eficienţa sistemului de protecţie socială. Prima parte a lucrării are ca scop descrierea inegalităţilor sociale la care sunt expuşi tinerii din România. A doua parte propune analiza descriptivă a profilului tinerilor NEET din România şi din Uniunea Europeană. Realizez analize secundare utilizând date furnizate de Eurostat pentru a contura un profil al tinerilor NEET din România, date pe care le completez cu informaţii calitative obţinute de la tineri NEET şi asistenţi sociali, prezentate într-un raport al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE, 2015). A treia parte se concentrează pe problemele cu care tinerii se confruntă la ieşirea din sistemul de învăţământ, precum şi pe inegalităţile de pe piaţa muncii şi pe aspecte ce ţin de eficienţa transferurilor sociale în România. Ultima parte este dedicată prezentării unor programe de tineret în contextul austerităţii.

Cuvinte cheie: inegalităţi sociale, piaţa muncii, politici de tineret, tinerii NEET, vulnerabilitate

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Asocierea a trei concepte – calitate, echitate, incluziune – reprezintă acum axa transversală a documentelor de politici educaţionale internaţionale şi europene, deci şi o ţintă importantă pentru toate sistemele de învăţământ. Potrivit documentelor strategice ale UNESCO referitoare la educaţie în perspectiva anului 2030 şi la obiectivele de dezvoltare pentru mileniul în curs, calea cea mai sigură pentru incluziunea socială o reprezintă crearea sistemelor educaţionale incluzive. Incluziunea reprezintă un aspect consecvent valorii şi principiului echităţii, menit să asigure dreptul tuturor copiilor de a se dezvolta şi de a-şi atinge întregul potenţial. Comisia Europeană defineşte echitatea drept gradul în care persoanele pot valorifica accesul şi oportunităţile educaţionale, intervenţiile şi rezultatele educaţiei, respectiv ale formării profesionale.
La nivel internaţional, indicatorul „early school leaving” înregistrează măsura în care un sistem reuşeşte să combată inechităţile în termeni de excluziune. Conform datelor Eurostat 2019 pentru România, la un nivel de 16,4% în 2018, rata părăsirii timpurii a şcolii şi formării (de către persoanele între 18 şi 24 de ani) rămâne una dintre cele mai crescute din UE. Procentul este semnificativ ridicat comparativ cu media UE şi faţă de ţinta naţională pentru 2020. Studiul susţine că, în ciuda politicilor de îmbunătăţire a calităţii educaţiei din ultimul deceniu, majoritatea măsurilor sunt axate pe abordarea barierelor sociale în calea participării şcolare şi mai puţin pe creşterea calităţii educaţiei oferite în şcoli (calitatea de proces).

Cuvinte cheie: calitatea educaţiei, echitate, educaţie incluzivă, părăsirea timpurie a şcolii, politici educaţional

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În România, persoanele cu un nivel ridicat de educaţie este mai probabil să dobândească un status ocupaţional mai înalt decât tatăl lor, o dată cu înaintarea în carieră (Jecan & Pop, 2012) şi venituri mai mari cu fiecare an de şcoală absolvit (Varly et al., 2014). Totodată, decalajul dintre rezultatele elevilor reflectă inegalităţile socio-economice dintre aceştia (Botezat, 2019; Feşnic, 2019; Ivan, 2019; Tufiş, 2008; Ţoc, 2016). Prezentul studiu de caz descrie şi pune în discuţie reprezentările profesorilor despre elevii cu status socio-economic scăzut şi pe cele ale elevilor despre învăţare, într-un colectiv de clasa a VIII-a. Analiza prezentată în acest articol include date colectate în februarie 2018 prin interviuri cu profesori, dirigintele clasei şi elevi, respectiv prin observare neparticipativă la ore, în pauze şi în cadrul unei şedinţe cu părinţii. Studiul de caz dezvăluie că, în discursul profesorilor, elevii sunt reprezentaţi ca „dezinteresaţi” faţă de educaţia lor formală, iar elevii, la rândul lor, se prezintă ca „leneşi” pentru că nu îşi fac temele, nu învaţă acasă şi/sau nu răspund suficient în clasă. Astfel, în cazul studiat, elevii cu status socio-economic scăzut par să îşi însuşească discursul deficitar al profesorilor, să îşi plaseze nevoile individuale, inclusiv cele de sprijin al învăţării, într-o zonă de ilegitimitate şi să-şi reprezinte învăţarea ca un act mai degrabă individual. Elevii opun rezistenţă la ore, dar reprezentările lor despre învăţare nu contestă autoritatea pedagogică, ci dezvăluie eforturile acestora de auto-disciplinare.

Cuvinte cheie: clasă socială, identitate, învăţare şcolară, sprijin, status socioeconomic

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul prezintă concluziile unei cercetări desfăşurate în anul 2019 în judeţul Iaşi, cercetare care a urmărit descrierea şi măsurarea principalelor resurse sociale ale şcolii, aşa cum rezultă din opiniile cadrelor didactice. Demersul a urmărit identificarea punctelor tari şi a celor slabe, în vederea realizării unei diagnoze în unităţile avute în vedere. Cercetarea pe bază de chestionar s-a desfăşurat în şase unităţi şcolare, trei din mediul urban şi trei din mediul rural, încadrate în categoria localităţilor defavorizate socio-economic. În şcolile implicate învaţă 5237 de copii, iar activitatea este coordonată de 345 de cadre didactice, din care au răspuns la chestionar 156. Instrumentul a fost construit prin operaţionalizarea conceptului de Şcoală Prietenoasă Copilului, concept promovat de UNICEF, prin intermediul a cinci indicatori: eficacitate, incluziune, încredere a copiilor în şcoală, siguranţă, relaţia cu părinţii. Media cea mai ridicată a fost obţinută de variabila „încredere”, urmată de „eficacitate”; în a doua categorie se află „incluziunea” şi „relaţia cu părinţii”, iar „siguranţa” este pe ultimul loc. În ansamblu, a rezultat că respondenţii cadre didactice au o părere bună în ceea ce priveşte încrederea pe care copiii o au în şcoală şi în îndeplinirea misiunii lor, dar evaluează critic relaţia cu părinţii şi siguranţa din unităţile de învăţământ.

Cuvinte cheie: eficacitate, incluziune, resurse sociale ale şcolii, Şcoală Prietenoasă Copilului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Persoanele aparţinând minorităţii rome au fost victime ale opresiunii în România timp de mai multe secole, „în lunga prezenţă a romilor în Europa de Est, nicăieri experienţa lor nu a fost mai grea decât în România” (Crowe & Kolsti, 1991, p. 61). În prezent, educaţia poate juca un rol cheie în a garanta că romii sunt trataţi cu respect şi demnitate, că primesc recunoaştere fără a fi stigmatizaţi.
Această lucrare este rezultatul unui studiu privind reprezentări ale minorităţilor în manualele româneşti. În vreme ce multe reforme educaţionale au avut ca obiectiv îmbunătăţirea prezenţei la cursuri şi a rezultatelor şcolare – şcoli cu predare în limba romani, manuale în limba romani, locuri rezervate la liceu şi facultate pentru elevii de etnie romă – rămâne o întrebare deschisă măsura în care manualele româneşti sunt suficient de incluzive şi eficiente în combaterea discriminării rasiale şi a stereotipurilor.
Utilizând perspectiva justiţiei sociale, argumentăm că manualele discriminează sistematic elevii romi prin subreprezentarea experienţelor, a tradiţiilor şi a istoriei rome. Analiza datelor permite explorarea a două direcţii de argumentare. În primul rând, am examinat manualele pentru şcoala primară şi gimnazială (clasele a II-a – a VI-a) căutând reprezentări ale realităţilor şi culturii rome. În al doilea rând, am explorat prezenţa sau absenţa datelor istorice referitoare la etnia romă. Sperăm ca această explorare să devină un punct de plecare pentru o discuţie despre curriculumul aplicat din România, componenta analizată în cazul nostrum fiind manualele şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei. S-a colectat, de asemenea, o cantitate limitată de date comparative care sugerează o atenţie disproporţionată pentru minoritatea maghiară în raport cu cea romă, aceste date deschizând posibilitatea unor cercetări ulterioare.

Cuvinte cheie: justiţie socială, minorităţi, opresiune, romi

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Primii ani de experienţă didactică sunt cruciali pentru profesorii începători, deoarece aceştia se confruntă cu numeroase provocări. Mai mult decât atât, modul în care debutanţii reuşesc să gestioneze provocările în primul lor an de muncă este un factor cheie în ceea ce priveşte decizia lor de a continua să lucreze în sistem. În acest sens, o temă importantă din literatura de specialitate explorează experienţele şi provocările educatorilor debutanţi, întrucât tot mai mulţi cercetători vorbesc despre „şocul practicii”, „şocul realităţii” sau „şocul de tranziţie” pentru a descrie mai bine procesul pe care noii profesori îl parcurg pentru a se obişnui cu noul lor context profesional. Studiul nostru investighează experienţele solicitante pe care le întâmpină profesorii începători din grădiniţă, precum şi strategiile adoptate pentru a le depăşi. Participanţii studiului sunt cadre didactice debutante (n = 16) cu o experienţă de predare de maximum trei ani, din şase grădiniţe de stat. În cadrul unei investigaţii calitative de tip fenomenologic, datele au fost colectate prin interviuri semi-structurate, focus grupuri şi prin analiza jurnalelor completate de participanţii la studiu. După prelucrarea şi analiza datelor, au fost identificate cinci teme principale. Cele mai importante constatări indică faptul că un nou context profesional poate duce adesea la incertitudine şi disconfort. Mai mult, descrierile „momentelor provocatoare” ale debutanţilor se referă, în general, la experienţe legate de propria lor dezvoltare profesională, aspecte organizatorice, precum şi relaţiile cu elevii, colegii, managerii şcolari şi părinţii. Rezultatele studiului arată necesitatea restructurării procesului de colaborare între debutanţi şi grădiniţe, în vederea îmbunătăţirii raporturilor de colaborare şi oferirii contextului adecvat pentru dezvoltarea profesională a educatorilor aflaţi la început de carieră.

Cuvinte cheie: experienţe solicitante, formarea profesorilor, profesori debutanţi, studiu calitativ.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Măsurile de distanţare socială impuse de pandemia COVID-19 au condus aproape peste noapte la digitalizarea activităţilor educaţionale din România şi din lume, iar această transformare a făcut mult mai vizibilă nevoia de dezvoltare a unor comportamente responsabile şi adecvate în mediul online şi ne-a făcut să ne punem întrebarea: „Ce competenţe de cetăţenie digitală au viitorii profesionişti în educaţie?”. Pentru a răspunde la această întrebare am administrat un chestionar online structurat, cu răspunsuri închise, care a vizat identificarea competenţelor de cetăţenie digital distribuite pe trei dimensiuni (respect, educaţie şi protecţie), ale studenţilor din programele de licenţă în ştiinţele educaţiei din România. Studiul a arătat că respondenţii au competenţe (în termen de cunoştinţe şi atitudini) de cetăţenie digitală bine dezvoltate, dar că este nevoie de un accent mai pronunţat pe dezvoltarea abilităţilor de a acţiona pentru a transforma aceste cunoştinţe şi atitudini în practică. De asemenea, măsurile de distanţare socială şi digitalizarea, asociate procesului educaţional, apar atât ca factori de stres, cât şi ca o oportunitate de dezvoltare a competenţelor de cetăţenie digitală prin învăţare experienţială.

Cuvinte cheie: cetăţenie digitală, educaţie în perioada pandemiei COVID-19, formare iniţială a profesorilor

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Noile provocări cu care se confruntă viitorii profesori îi determină să-şi asume un nou rol, acela de practician reflectiv. De aceea, programele universitare ar trebui să le ofere viitoarelor cadre didactice oportunitatea de a se implica în experienţe practice, care le vor stimula abilităţile de reflecţie şi care pot ajuta la crearea unei cariere didactice autentice. În acest sens, o serie de intervenţii, la nivel simulativ, au fost puse în practică de către studenţii înscrişi în anul II la programul de studiu Pedagogie de la Universitatea din Bucureşti. După participarea la
activităţile propuse, studenţii au avut de redactat un eseu reflectiv. O serie de focus-grupuri au fost realizate cu scopul de a identifica atitudinile şi opiniile studenţilor/viitorilor profesori despre utilizarea unui eseu reflectiv ca o modalitate de formare profesională. Rezultatele arată că eseul reflectiv este un instrument care are un rol semnificativ în construirea unor experienţe de învăţare mai bune şi mai semnificative şi ajută la furnizarea de decizii metodologice bazate pe dovezi.

Cuvinte cheie: portofoliu, practică reflectivă, universitate, viitori profesori

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Situaţia socio-economică a familiei influenţează foarte mult performanţa şcolară, însă şi alţi factori au efecte asupra rezultatelor şcolare. Studiile evidenţiază că activităţile extraşcolare şi extracurriculare au beneficii asupra performanţei şcolare, precum şi asupra depăşirii eşecului şi a abandonului şcolar. Cercetarea noastră se concentrează pe studierea efectelor activităţilor extracurriculare şi extraşcolare asupra rezultatelor de la evaluările naţionale de la clasa a 4-a. Întrucât evaluările naţionale nu sunt însoţite de chestionare informative, nu cunoaştem impactul factorilor contextuali asupra rezultatelor elevilor. De aceea, am creat un chestionar care să ne ajute în identificarea factorilor ce influenţează performanţa şcolară a elevilor. În acest studiu ne concentrăm pe analiza bazei de date KOV-ET-OM-2017, care conţine rezultatele evaluării competenţelor elevilor din clasa a 4-a cu predare în limba minorităţilor maghiare (N=1054) din judeţul Covasna şi informaţii legate de factorii contextuali. Rezultatele cercetării evidenţiază faptul că activităţile extraşcolare au efect benefic asupra dezvoltării competenţelor şcolare. Dintre activităţile extracurriculare organizate de şcoală se observă efectul pozitiv al taberelor şi activităţilor de dezvoltare.

Cuvinte cheie: activităţi extracurriculare, activităţi extraşcolare, afterschool, performanţă şcolară

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Având drept cadru teoretic modelul integrativ din Teoria social-cognitivă a carierei, studiul de faţă investighează într-o abordare longitudinală relaţia dintre autoeficacitatea cu privire la deprinderile academice, aşteptările pozitive legate de calitatea de absolvent al unei facultăţi şi intenţia de a renunţa la facultate, având ca mediator satisfacţia cu profilul ales. Studiul investighează, de asemenea, dacă potrivirea/congruenţa vocaţională aduce un increment peste variabilele menţionate anterior în explicarea intenţiei de a renunţa la facultate. Eşantionul a fost format din 167 de studenţi înscrişi în primul an în domenii diverse, care au completat instrumente de măsurare a autoeficienţei, a aşteptărilor şi a potrivirii/ congruenţei vocaţionale în primele săptămâni ale anului universitar. În al doilea semestru, şase luni mai târziu, au completat instrumente de măsurare a satisfacţiei faţă de profilul ales şi a intenţiei de a renunţa la facultate. Rezultatele au arătat că cea mai bună potrivire o are un model în care satisfacţia faţă de profilul ales este un mediator total în relaţia dintre autoeficienţă şi intenţia de a renunţa la facultate şi în relaţia dintre aşteptări şi intenţia de a renunţa la facultate. Indicii de potrivire Iachan şi Zener-Schnuelle au prezis intenţia de a renunţa la facultate. Cu toate acestea, adăugarea lor la model nu aduce un increment explicativ, ci din contra, conduce la o potrivire mai mică a modelului. Sunt discutate implicaţiile.

Cuvinte cheie: abandon universitar, autoeficienţă cu privire la deprinderi academice, aşteptări pozitive legate de calitatea de absolvent al unei facultăţi, indicele de congruenţă Holland, Teoria social cognitivă a carierei

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Impunerea şi controlul actului de învăţare fac uz de emoţiile auto-reflexive de ruşine şi vinovăţie ale şcolarului mic, acestea generând simptomatologie, comportamente şi atitudini asociate anxietăţii (frica de evaluare, frauda – ca formă a fricii de eşec, teama de a vorbi în faţa clasei, teama de a adresa întrebări etc.).
Tulburările de anxietate tind să înceapă devreme în viaţă şi dau naştere unei cascade de consecinţe negative pe termen lung. O meta-analiză a vârstei de debut pentru tulburările de anxietate arată că anxietatea de separare şi fobia specifică au o vârstă de debut de la 10 la 11 ani şi indică faptul că anii de şcoală primară ar putea fi o fază de risc semnificativă pentru dezvoltarea tulburărilor de anxietate.
Cercetarea a fost condusă în perioada ianuarie 2018 – mai 2019 în 10 localităţi urbane şi rurale, în rândul a 341 de copii din 20 de instituţii de învăţământ din România, dar şi a părinţilor acestora şi a cadrelor didactice (23 de respondenţi), utilizând Ancheta pe bază de chestionar omnibus, pentru măsurarea nivelului corelaţiilor dintre ruşine, vinovăţie şi simptomele clinice asociate anxietăţii la şcolari.
Un obiectiv al cercetării a fost verificarea măsurii în care anxietatea este observabilă în familie şi în sistemul educaţional. Analiza datelor a relevat o corelaţie între ruşine şi vinovăţie şi comportamentele marcate de anxietate. Totodată, s-a constatat că nu există diferenţe de manifestare a simptomelor anxioase între mediul şcolar şi cel familial şi că – în general – părinţii şi cadrele didactice pot observa caracteristicile comportamentale şi atitudinale ce semnalează prezenţa anxietăţii.

Cuvinte cheie: anxietate, mediu educaţional, ruşine, vinovăţie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .