Rezumat: În acest articol analizez situaţia tinerilor vulnerabili din România, cu accent pe tinerii NEET, una dintre categoriile aflate în risc de excluziune socială în spaţiul european. Scopul este de a înţelege situaţia tinerilor care se află în situaţii de vulnerabilitate, împreună cu problemele specifice sistemului de învăţământ, pieţei muncii şi care decurg din (in)eficienţa sistemului de protecţie socială. Prima parte a lucrării are ca scop descrierea inegalităţilor sociale la care sunt expuşi tinerii din România. A doua parte propune analiza descriptivă a profilului tinerilor NEET din România şi din Uniunea Europeană. Realizez analize secundare utilizând date furnizate de Eurostat pentru a contura un profil al tinerilor NEET din România, date pe care le completez cu informaţii calitative obţinute de la tineri NEET şi asistenţi sociali, prezentate într-un raport al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE, 2015). A treia parte se concentrează pe problemele cu care tinerii se confruntă la ieşirea din sistemul de învăţământ, precum şi pe inegalităţile de pe piaţa muncii şi pe aspecte ce ţin de eficienţa transferurilor sociale în România. Ultima parte este dedicată prezentării unor programe de tineret în contextul austerităţii.

Cuvinte cheie: inegalităţi sociale, piaţa muncii, politici de tineret, tinerii NEET, vulnerabilitate

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Asocierea a trei concepte – calitate, echitate, incluziune – reprezintă acum axa transversală a documentelor de politici educaţionale internaţionale şi europene, deci şi o ţintă importantă pentru toate sistemele de învăţământ. Potrivit documentelor strategice ale UNESCO referitoare la educaţie în perspectiva anului 2030 şi la obiectivele de dezvoltare pentru mileniul în curs, calea cea mai sigură pentru incluziunea socială o reprezintă crearea sistemelor educaţionale incluzive. Incluziunea reprezintă un aspect consecvent valorii şi principiului echităţii, menit să asigure dreptul tuturor copiilor de a se dezvolta şi de a-şi atinge întregul potenţial. Comisia Europeană defineşte echitatea drept gradul în care persoanele pot valorifica accesul şi oportunităţile educaţionale, intervenţiile şi rezultatele educaţiei, respectiv ale formării profesionale.
La nivel internaţional, indicatorul „early school leaving” înregistrează măsura în care un sistem reuşeşte să combată inechităţile în termeni de excluziune. Conform datelor Eurostat 2019 pentru România, la un nivel de 16,4% în 2018, rata părăsirii timpurii a şcolii şi formării (de către persoanele între 18 şi 24 de ani) rămâne una dintre cele mai crescute din UE. Procentul este semnificativ ridicat comparativ cu media UE şi faţă de ţinta naţională pentru 2020. Studiul susţine că, în ciuda politicilor de îmbunătăţire a calităţii educaţiei din ultimul deceniu, majoritatea măsurilor sunt axate pe abordarea barierelor sociale în calea participării şcolare şi mai puţin pe creşterea calităţii educaţiei oferite în şcoli (calitatea de proces).

Cuvinte cheie: calitatea educaţiei, echitate, educaţie incluzivă, părăsirea timpurie a şcolii, politici educaţional

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În România, persoanele cu un nivel ridicat de educaţie este mai probabil să dobândească un status ocupaţional mai înalt decât tatăl lor, o dată cu înaintarea în carieră (Jecan & Pop, 2012) şi venituri mai mari cu fiecare an de şcoală absolvit (Varly et al., 2014). Totodată, decalajul dintre rezultatele elevilor reflectă inegalităţile socio-economice dintre aceştia (Botezat, 2019; Feşnic, 2019; Ivan, 2019; Tufiş, 2008; Ţoc, 2016). Prezentul studiu de caz descrie şi pune în discuţie reprezentările profesorilor despre elevii cu status socio-economic scăzut şi pe cele ale elevilor despre învăţare, într-un colectiv de clasa a VIII-a. Analiza prezentată în acest articol include date colectate în februarie 2018 prin interviuri cu profesori, dirigintele clasei şi elevi, respectiv prin observare neparticipativă la ore, în pauze şi în cadrul unei şedinţe cu părinţii. Studiul de caz dezvăluie că, în discursul profesorilor, elevii sunt reprezentaţi ca „dezinteresaţi” faţă de educaţia lor formală, iar elevii, la rândul lor, se prezintă ca „leneşi” pentru că nu îşi fac temele, nu învaţă acasă şi/sau nu răspund suficient în clasă. Astfel, în cazul studiat, elevii cu status socio-economic scăzut par să îşi însuşească discursul deficitar al profesorilor, să îşi plaseze nevoile individuale, inclusiv cele de sprijin al învăţării, într-o zonă de ilegitimitate şi să-şi reprezinte învăţarea ca un act mai degrabă individual. Elevii opun rezistenţă la ore, dar reprezentările lor despre învăţare nu contestă autoritatea pedagogică, ci dezvăluie eforturile acestora de auto-disciplinare.

Cuvinte cheie: clasă socială, identitate, învăţare şcolară, sprijin, status socioeconomic

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul prezintă concluziile unei cercetări desfăşurate în anul 2019 în judeţul Iaşi, cercetare care a urmărit descrierea şi măsurarea principalelor resurse sociale ale şcolii, aşa cum rezultă din opiniile cadrelor didactice. Demersul a urmărit identificarea punctelor tari şi a celor slabe, în vederea realizării unei diagnoze în unităţile avute în vedere. Cercetarea pe bază de chestionar s-a desfăşurat în şase unităţi şcolare, trei din mediul urban şi trei din mediul rural, încadrate în categoria localităţilor defavorizate socio-economic. În şcolile implicate învaţă 5237 de copii, iar activitatea este coordonată de 345 de cadre didactice, din care au răspuns la chestionar 156. Instrumentul a fost construit prin operaţionalizarea conceptului de Şcoală Prietenoasă Copilului, concept promovat de UNICEF, prin intermediul a cinci indicatori: eficacitate, incluziune, încredere a copiilor în şcoală, siguranţă, relaţia cu părinţii. Media cea mai ridicată a fost obţinută de variabila „încredere”, urmată de „eficacitate”; în a doua categorie se află „incluziunea” şi „relaţia cu părinţii”, iar „siguranţa” este pe ultimul loc. În ansamblu, a rezultat că respondenţii cadre didactice au o părere bună în ceea ce priveşte încrederea pe care copiii o au în şcoală şi în îndeplinirea misiunii lor, dar evaluează critic relaţia cu părinţii şi siguranţa din unităţile de învăţământ.

Cuvinte cheie: eficacitate, incluziune, resurse sociale ale şcolii, Şcoală Prietenoasă Copilului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Persoanele aparţinând minorităţii rome au fost victime ale opresiunii în România timp de mai multe secole, „în lunga prezenţă a romilor în Europa de Est, nicăieri experienţa lor nu a fost mai grea decât în România” (Crowe & Kolsti, 1991, p. 61). În prezent, educaţia poate juca un rol cheie în a garanta că romii sunt trataţi cu respect şi demnitate, că primesc recunoaştere fără a fi stigmatizaţi.
Această lucrare este rezultatul unui studiu privind reprezentări ale minorităţilor în manualele româneşti. În vreme ce multe reforme educaţionale au avut ca obiectiv îmbunătăţirea prezenţei la cursuri şi a rezultatelor şcolare – şcoli cu predare în limba romani, manuale în limba romani, locuri rezervate la liceu şi facultate pentru elevii de etnie romă – rămâne o întrebare deschisă măsura în care manualele româneşti sunt suficient de incluzive şi eficiente în combaterea discriminării rasiale şi a stereotipurilor.
Utilizând perspectiva justiţiei sociale, argumentăm că manualele discriminează sistematic elevii romi prin subreprezentarea experienţelor, a tradiţiilor şi a istoriei rome. Analiza datelor permite explorarea a două direcţii de argumentare. În primul rând, am examinat manualele pentru şcoala primară şi gimnazială (clasele a II-a – a VI-a) căutând reprezentări ale realităţilor şi culturii rome. În al doilea rând, am explorat prezenţa sau absenţa datelor istorice referitoare la etnia romă. Sperăm ca această explorare să devină un punct de plecare pentru o discuţie despre curriculumul aplicat din România, componenta analizată în cazul nostrum fiind manualele şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei. S-a colectat, de asemenea, o cantitate limitată de date comparative care sugerează o atenţie disproporţionată pentru minoritatea maghiară în raport cu cea romă, aceste date deschizând posibilitatea unor cercetări ulterioare.

Cuvinte cheie: justiţie socială, minorităţi, opresiune, romi

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Primii ani de experienţă didactică sunt cruciali pentru profesorii începători, deoarece aceştia se confruntă cu numeroase provocări. Mai mult decât atât, modul în care debutanţii reuşesc să gestioneze provocările în primul lor an de muncă este un factor cheie în ceea ce priveşte decizia lor de a continua să lucreze în sistem. În acest sens, o temă importantă din literatura de specialitate explorează experienţele şi provocările educatorilor debutanţi, întrucât tot mai mulţi cercetători vorbesc despre „şocul practicii”, „şocul realităţii” sau „şocul de tranziţie” pentru a descrie mai bine procesul pe care noii profesori îl parcurg pentru a se obişnui cu noul lor context profesional. Studiul nostru investighează experienţele solicitante pe care le întâmpină profesorii începători din grădiniţă, precum şi strategiile adoptate pentru a le depăşi. Participanţii studiului sunt cadre didactice debutante (n = 16) cu o experienţă de predare de maximum trei ani, din şase grădiniţe de stat. În cadrul unei investigaţii calitative de tip fenomenologic, datele au fost colectate prin interviuri semi-structurate, focus grupuri şi prin analiza jurnalelor completate de participanţii la studiu. După prelucrarea şi analiza datelor, au fost identificate cinci teme principale. Cele mai importante constatări indică faptul că un nou context profesional poate duce adesea la incertitudine şi disconfort. Mai mult, descrierile „momentelor provocatoare” ale debutanţilor se referă, în general, la experienţe legate de propria lor dezvoltare profesională, aspecte organizatorice, precum şi relaţiile cu elevii, colegii, managerii şcolari şi părinţii. Rezultatele studiului arată necesitatea restructurării procesului de colaborare între debutanţi şi grădiniţe, în vederea îmbunătăţirii raporturilor de colaborare şi oferirii contextului adecvat pentru dezvoltarea profesională a educatorilor aflaţi la început de carieră.

Cuvinte cheie: experienţe solicitante, formarea profesorilor, profesori debutanţi, studiu calitativ.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Măsurile de distanţare socială impuse de pandemia COVID-19 au condus aproape peste noapte la digitalizarea activităţilor educaţionale din România şi din lume, iar această transformare a făcut mult mai vizibilă nevoia de dezvoltare a unor comportamente responsabile şi adecvate în mediul online şi ne-a făcut să ne punem întrebarea: „Ce competenţe de cetăţenie digitală au viitorii profesionişti în educaţie?”. Pentru a răspunde la această întrebare am administrat un chestionar online structurat, cu răspunsuri închise, care a vizat identificarea competenţelor de cetăţenie digital distribuite pe trei dimensiuni (respect, educaţie şi protecţie), ale studenţilor din programele de licenţă în ştiinţele educaţiei din România. Studiul a arătat că respondenţii au competenţe (în termen de cunoştinţe şi atitudini) de cetăţenie digitală bine dezvoltate, dar că este nevoie de un accent mai pronunţat pe dezvoltarea abilităţilor de a acţiona pentru a transforma aceste cunoştinţe şi atitudini în practică. De asemenea, măsurile de distanţare socială şi digitalizarea, asociate procesului educaţional, apar atât ca factori de stres, cât şi ca o oportunitate de dezvoltare a competenţelor de cetăţenie digitală prin învăţare experienţială.

Cuvinte cheie: cetăţenie digitală, educaţie în perioada pandemiei COVID-19, formare iniţială a profesorilor

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Noile provocări cu care se confruntă viitorii profesori îi determină să-şi asume un nou rol, acela de practician reflectiv. De aceea, programele universitare ar trebui să le ofere viitoarelor cadre didactice oportunitatea de a se implica în experienţe practice, care le vor stimula abilităţile de reflecţie şi care pot ajuta la crearea unei cariere didactice autentice. În acest sens, o serie de intervenţii, la nivel simulativ, au fost puse în practică de către studenţii înscrişi în anul II la programul de studiu Pedagogie de la Universitatea din Bucureşti. După participarea la
activităţile propuse, studenţii au avut de redactat un eseu reflectiv. O serie de focus-grupuri au fost realizate cu scopul de a identifica atitudinile şi opiniile studenţilor/viitorilor profesori despre utilizarea unui eseu reflectiv ca o modalitate de formare profesională. Rezultatele arată că eseul reflectiv este un instrument care are un rol semnificativ în construirea unor experienţe de învăţare mai bune şi mai semnificative şi ajută la furnizarea de decizii metodologice bazate pe dovezi.

Cuvinte cheie: portofoliu, practică reflectivă, universitate, viitori profesori

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Situaţia socio-economică a familiei influenţează foarte mult performanţa şcolară, însă şi alţi factori au efecte asupra rezultatelor şcolare. Studiile evidenţiază că activităţile extraşcolare şi extracurriculare au beneficii asupra performanţei şcolare, precum şi asupra depăşirii eşecului şi a abandonului şcolar. Cercetarea noastră se concentrează pe studierea efectelor activităţilor extracurriculare şi extraşcolare asupra rezultatelor de la evaluările naţionale de la clasa a 4-a. Întrucât evaluările naţionale nu sunt însoţite de chestionare informative, nu cunoaştem impactul factorilor contextuali asupra rezultatelor elevilor. De aceea, am creat un chestionar care să ne ajute în identificarea factorilor ce influenţează performanţa şcolară a elevilor. În acest studiu ne concentrăm pe analiza bazei de date KOV-ET-OM-2017, care conţine rezultatele evaluării competenţelor elevilor din clasa a 4-a cu predare în limba minorităţilor maghiare (N=1054) din judeţul Covasna şi informaţii legate de factorii contextuali. Rezultatele cercetării evidenţiază faptul că activităţile extraşcolare au efect benefic asupra dezvoltării competenţelor şcolare. Dintre activităţile extracurriculare organizate de şcoală se observă efectul pozitiv al taberelor şi activităţilor de dezvoltare.

Cuvinte cheie: activităţi extracurriculare, activităţi extraşcolare, afterschool, performanţă şcolară

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Având drept cadru teoretic modelul integrativ din Teoria social-cognitivă a carierei, studiul de faţă investighează într-o abordare longitudinală relaţia dintre autoeficacitatea cu privire la deprinderile academice, aşteptările pozitive legate de calitatea de absolvent al unei facultăţi şi intenţia de a renunţa la facultate, având ca mediator satisfacţia cu profilul ales. Studiul investighează, de asemenea, dacă potrivirea/congruenţa vocaţională aduce un increment peste variabilele menţionate anterior în explicarea intenţiei de a renunţa la facultate. Eşantionul a fost format din 167 de studenţi înscrişi în primul an în domenii diverse, care au completat instrumente de măsurare a autoeficienţei, a aşteptărilor şi a potrivirii/ congruenţei vocaţionale în primele săptămâni ale anului universitar. În al doilea semestru, şase luni mai târziu, au completat instrumente de măsurare a satisfacţiei faţă de profilul ales şi a intenţiei de a renunţa la facultate. Rezultatele au arătat că cea mai bună potrivire o are un model în care satisfacţia faţă de profilul ales este un mediator total în relaţia dintre autoeficienţă şi intenţia de a renunţa la facultate şi în relaţia dintre aşteptări şi intenţia de a renunţa la facultate. Indicii de potrivire Iachan şi Zener-Schnuelle au prezis intenţia de a renunţa la facultate. Cu toate acestea, adăugarea lor la model nu aduce un increment explicativ, ci din contra, conduce la o potrivire mai mică a modelului. Sunt discutate implicaţiile.

Cuvinte cheie: abandon universitar, autoeficienţă cu privire la deprinderi academice, aşteptări pozitive legate de calitatea de absolvent al unei facultăţi, indicele de congruenţă Holland, Teoria social cognitivă a carierei

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Impunerea şi controlul actului de învăţare fac uz de emoţiile auto-reflexive de ruşine şi vinovăţie ale şcolarului mic, acestea generând simptomatologie, comportamente şi atitudini asociate anxietăţii (frica de evaluare, frauda – ca formă a fricii de eşec, teama de a vorbi în faţa clasei, teama de a adresa întrebări etc.).
Tulburările de anxietate tind să înceapă devreme în viaţă şi dau naştere unei cascade de consecinţe negative pe termen lung. O meta-analiză a vârstei de debut pentru tulburările de anxietate arată că anxietatea de separare şi fobia specifică au o vârstă de debut de la 10 la 11 ani şi indică faptul că anii de şcoală primară ar putea fi o fază de risc semnificativă pentru dezvoltarea tulburărilor de anxietate.
Cercetarea a fost condusă în perioada ianuarie 2018 – mai 2019 în 10 localităţi urbane şi rurale, în rândul a 341 de copii din 20 de instituţii de învăţământ din România, dar şi a părinţilor acestora şi a cadrelor didactice (23 de respondenţi), utilizând Ancheta pe bază de chestionar omnibus, pentru măsurarea nivelului corelaţiilor dintre ruşine, vinovăţie şi simptomele clinice asociate anxietăţii la şcolari.
Un obiectiv al cercetării a fost verificarea măsurii în care anxietatea este observabilă în familie şi în sistemul educaţional. Analiza datelor a relevat o corelaţie între ruşine şi vinovăţie şi comportamentele marcate de anxietate. Totodată, s-a constatat că nu există diferenţe de manifestare a simptomelor anxioase între mediul şcolar şi cel familial şi că – în general – părinţii şi cadrele didactice pot observa caracteristicile comportamentale şi atitudinale ce semnalează prezenţa anxietăţii.

Cuvinte cheie: anxietate, mediu educaţional, ruşine, vinovăţie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .