Rezumat: În domeniul educaţional, informaţiile furnizate elevilor cu privire la performanța sau înțelegerea de către aceştia a unei anumite sarcini sau idei poartă denumirea de feedback. Acesta poate fi exprimat în diverse moduri, inclusiv prin feedback scris, schimburi de conversaţii, note sau evaluări. Scopul principal al feedbackului este de a ajuta studenţii să îşi atingă obiectivele de învățare prin evidenţierea punctelor forte ale acestora şi prin oferirea unor recomandări concrete de îmbunătăţire. În plus, feedbackul încurajează învăţarea activă, ceea ce sporeşte implicarea elevilor în activităţi multiple. Elevii sunt motivaţi să îşi revizuiască temele şi să facă corecturi atunci când primesc un feedback rapid şi constructiv. Datorită acestei abordări iterative, ei pot juca un rol activ în procesul lor individual de dezvoltare, ceea ce duce la o mai bună înţelegere şi la o mai bună capacitate de retenţie a memoriei. În această lucrare, cercetătorul a discutat cât de esenţială este integrarea feedbackului în procesul educaţional şi a trecut în revistă cercetările anterioare privind utilizarea feedbackului pentru a îmbunătăţi abilităţile de învăţare ale studenţilor. Prezentul articol îşi propune să ofere o revizuire sistematică a literaturii bazată pe cercetarea empirică limitată pentru a identifica efectele feedbackului asupra performanţei şi dezvoltării studenţilor. Aceste informaţii arată că, deşi feedbackul este unul dintre elementele cele mai importante, tipul şi modul în care este oferit pot afecta succesul studenţilor. De asemenea, articolul îşi propune să ofere un model de feedback care defineşte caracteristicile şi condiţiile specifice care îl fac eficient. În plus, sunt abordate aspecte specifice frecvent disputate, inclusiv oportunitatea şi rezultatele feedbackului pozitiv şi negativ asupra dezvoltării eficiente a competenţelor studenţilor.

Cuvinte-cheie: context educaţional, feedback negativ, feedback pozitiv, model de feedback, proces de învăţare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În contextul actual din România, în care serviciile de educaţie timpurie şi îngrijire pentru copiii sub trei ani sunt în proces de restructurare, acest articol aduce în discuţie conceptul de „agency”, accentuând învăţarea pe parcursul vieţii, în complementaritate cu discursurile predominante despre educaţia timpurie şi îngrijirea copiilor, considerate ca fundaţie pentru învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii. Bazat pe un studiu empiric explorativ, articolul analizează comportamentele agentice ale copiilor mici în cadrul creşelor, folosind abordarea studiului de caz. Axat pe interpretarea potenţialului acţional al copilului în contextul complex al educaţiei timpurii, articolul gravitează în jurul întrebării: Cum putem utiliza perspectiva agentică a copilului pentru dezvoltarea instituţiilor de educaţie timpurie şi pentru formarea personalului?
Autorii înţeleg conceptul de „agency”, inspiraţi de dezbaterile recente referitoare la „agential realism” (Barad, 2007), care reprezintă o schimbare ontologică în domeniul educaţiei şi sociologiei. Manifestată în relaţii, capacitatea agentică este împletită între intenţiile proprii ale copilului, rutinele zilnice, materialitatea (Spyrou, 2018) şi relaţiile cu personalul şi ceilalţi copii din creşă. Fragmentele din datele de teren ilustrează momente în care copilul se manifestă agentic în timpul meselor, tranziţiilor, jocului sau în alte activităţi.
Rezultatele, care evidenţiază modul în care copiii îşi folosesc corpul, spaţiul creşei sau curtea, sunetele şi materialele, pot stimula cercetări ulterioare privind copilăria timpurie şi dezvoltarea profesională în domeniul educaţiei şi îngrijirii.

Cuvinte-cheie: agency, creşă, educaţie timpurie, sociologia copilăriei

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Prezenta lucrare este un studiu de caz empiric, descriptiv şi în acelaşi timp exploratoriu, asupra utilizării Formularelor Google prin integrarea abilităţii de ascultare în evaluarea formativă (EF) curentă în limba engleză pentru scopuri medicale (EMP), cu un grup de 74 studenţi la programul Medicină din anul I (N = 74), cu scopul de a-I angrena în autoevaluare şi a facilita învăţarea autonomă continuă. Evaluarea formativă online s-a bazat pe un segment din filmul A-word (Cuvântul care începe cu A, i.e., Autism) şi a verificat aplicarea limbajului medical, funcţiile limbii şi elemente ale interviului doctor-pacient. Evaluarea formativă online a deprinderii de ascultare a fost comparată cu o EF tradiţională onsite în termeni de administrare şi rezultate. EF onsite a avut un grad de complexitate aproximativ similar şi a fost administrată aceluiaşi grup de studenţi – un segment din Zbor deasupra unui cuib de cuci, ilustrare clasică a vieţii într-o instituţie de psihiatrie şi care se subscrie aceluiaşi domeniu de afecţiuni neuro-psihiatrice. Impactul EF online asupra studenţilor a fost măsurat cu Mentimeter (https://www.mentimeter.com/). Rezultatele acestui studiu de caz demonstrează faptul că EF online a deprinderii de ascultare este o versiune superioară celei tradiţionale. În EF tradiţională, feedbackul a fost general şi aproximativ, iar pentru obţinerea unei imagini mai rafinate asupra performanţei generale şi individuale a studenţilor, cu defalcarea pe întrebări, a fost nevoie de investiţie suplimentară de timp în analiza statistică şi ca atare predarea remedială nu s-a putut realiza imediat. EF online a implicat un nivel scăzut de anxietate, a asigurat o mai bună participare a studenţilor şi a fost mai uşor de implementat. Aceasta a oferit studenţilor feedback în timp real asupra învăţării, iar profesorilor o imagine fidelă şi automată asupra performanţei individuale şi de grup pe care să îşi bazeze strategiile de remediere. De asemenea, impactul şi atitudinea faţă de EF online măsurate cu ajutorul platformei Mentimeter au fost pozitive şi s-au asociat cu autonomie sporită, administrare online, implicare prin conţinut relevant din punct de vedere profesional şi concentrare pe învăţare, mai degrabă decât pe testare şi notare.

Cuvinte-cheie: deprinderea de ascultare în limba engleză pentru scopuri medicale, evaluare formativă, evaluarea impactului cu Mentimeter, Formulare Google

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Anxietatea şcolară face parte din categoria tulburărilor de anxietate socială şi are consecinţe mai largi asupra dezvoltării emoţionale a elevilor. În cazul în care conceptul de sine academic al unui elev nu este în concordanţă cu obiectivele sale academice (cum ar fi succesul la o evaluare), acest fapt va provoca un nivel crescut de anxietate. Capacitatea de a face faţă în mod adecvat situaţiilor dificile de evaluare academică joacă un rol major în reglarea emoţională şi creşterea nivelului de bunăstarea psihologică a elevilor. Obiectivele studiului nostru au fost evaluarea nivelului de anxietate de testare academică şi a nivelului de îngrijorare a elevilor de clasa a XII-a, a nivelului de comunicare dintre şcoală şi familiile elevilor care susţin examenul de bacalaureat, identificarea asocierilor dintre anxietatea la testare a elevilor şi implicarea familiei în pregătirea şi reglarea emoţională a elevilor.

Cuvinte-cheie: adolescenţi, anxietate de testare, colaborare şcoală-familie

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Numeroase ţări se confruntă cu provocarea incluziunii pentru a oferi tuturor copiilor o educaţie echitabilă. Educaţia incluzivă presupune un proces continuu de a veni în întâmpinarea nevoilor fiecărui elev, oferind o educaţie de calitate pentru toţi. Cercetările în domeniul educaţiei incluzive au evidenţiat rolul esenţial al directorului unei şcoli în dezvoltarea de practici educaţionale şi culturi favorabile incluziunii în şcoală. Studiile arată că atitudinea directorilor de şcoli se află în relaţie cu angajamentul profesorilor din şcoală în vederea implementării educaţiei incluzive. Scopul studiului a fost de a investiga atitudinile directorilor de şcoli din România faţă de educaţia incluzivă. Pentru a măsura atitudinile directorilor, pe dimensiunile cognitivă, afectivă şi comportamentală, am folosit The Multidimensional Attitudes towards Inclusive Education Scale – MATIES. Designul cercetării a fost de tip cantitativ, non-experimental, corelaţional şi comparativ. O mie patruzeci de profesori, dintre care 115 directori de şcoli din întreaga ţară, au răspuns chestionarului online rulat în perioada septembrie-octombrie 2022. Rezultatele evidenţiază că directorii sunt dispuşi să implementeze educaţia incluzivă. Indiferent de vechimea în învăţământ, directorii au o atitudine mai deschisă faţă de educaţia incluzivă în comparaţie cu profesorii, fiind explicată de experienţa directorilor în a lucra cu elevi care au cerinţe educative speciale (CES).

Cuvinte-cheie: atitudinea directorilor, atitudinea profesorilor, educaţia incluzivă

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Atât anxietatea ca stare, cât şi anxietatea socială, sunt considerate fenomene experimentate frecvent de către studenţi. Cu toate acestea, mecanismele care duc la dezvoltarea lor nu sunt încă pe deplin cunoscute. Sănătatea mentală a studenţilor a devenit o problemă globală de sănătate publică, motiv pentru care înţelegerea factorilor care o influenţează este, în mod particular, relevantă. Cum anxietatea este strâns legată de modul în care studenţii interpretează informaţia, distorsiunile cognitive ar putea avea un rol important în dezvoltarea şi menţinerea anxietăţii ca stare, dar şi a anxietăţii sociale. Astfel, primul obiectiv al acestui studiu a fost de a examina relaţiile dintre distorsiunile cognitive de interpretare, anxietatea ca stare şi anxietatea socială. Cel de-al doilea obiectiv a constat în testarea unui model de mediere, mai exact, de a verifica în ce măsură relaţia dintre anxietatea ca stare şi anxietatea socială poate fi explicată de distorsiunile cognitive de interpretare. Un număr de 127 de studenţi (M = 21.8, AS = 3.15, 84.3% femei) din cadrul Universităţii din Bucureşti au participat la acest studiu şi au răspuns la două scale online care măsoară anxietatea ca stare şi anxietatea socială, pe o perioadă de două luni, între ianuarie şi februarie 2021. În plus, aceştia au completat testul Sarcina cu propoziţii fragmentate, o sarcină computerizată care evaluează distorsiunile cognitive de interpretare. Rezultatele au indicat o asociere pozitivă între toate variabilele, mai exact, o corelaţie pozitivă semnificativă între anxietatea socială şi distorsiunile cognitive de interpretare (r = .512, p < .001), între anxietatea socială şi anxietatea ca stare (r = .482, p <0,001) şi o corelaţie pozitivă semnificativă între distorsiunile cognitive de interpretare şi anxietatea ca stare (r = .348, p < .001). Analiza de mediere a indicat faptul că distorsiunile cognitive explică parţial relaţia dintre anxietatea ca stare şi anxietatea socială. Aceste rezultate preliminare au o semnificaţie teoretică şi practică deosebită, având în vedere importanţa sănătăţii mentale a studenţilor. Cuvinte-cheie: anxietate ca stare, anxietate socială, distorsiuni cognitive de interpretare, model de mediere

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Abilităţile de lucru în echipă sunt văzute ca esenţiale pentru realizarea personală, academică şi profesională, astfel încât universităţile le integrează din ce în ce mai mult în programele lor de studii. Aceste abilităţi sunt importante mai ales dacă vorbim despre domenii umaniste. Cu toate acestea, se ştie puţin despre modul în care unele caracteristici specifice ale studenţilor pot afecta procesul de dezvoltare a acestor abilităţi. În consecinţă, acest studiu îşi propune să umple acest gol şi să analizeze stăpânirea de către studenţii din învăţământul superior a abilităţilor de lucru în echipă, măsurate prin eficienţa lucrului în echipă, în raport cu stilurile de lucru în echipă, dar şi cu numărul de cursuri în care este încurajată dezvoltarea acestor abilităţi. La acest studiu au participat 195 de studente, cu vârsta medie M = 31,5, abatere standard SD = 9,2. Participanţii au completat două chestionare care măsoară eficienţa muncii în echipă şi stilurile de lucru în echipă, acestea fiind realizate pe baza literaturii de specialitate. De asemenea, chestionarele au fost aplicate pentru prima dată într-un studiu pilot la care au participat 50 de studenţi, iar indicele de consistenţă internă Cronbach a fost de 0,8 pentru primul chestionar şi de 0,77 pentru al doilea. Rezultatele au arătat că există corelaţii semnificative statistic între eficienţa muncii în echipă, stilurile de lucru în echipă şi numărul de cursuri în care este încurajată dezvoltarea acestor abilităţi, p < 0,01. Mai mult, am observat şi că numărul de cursuri în care este încurajată dezvoltarea acestor abilităţi are un efect de mediere asupra relaţiei dintre stilurile de lucru în echipă şi eficienţa lucrului în echipă, p < 0,01. Aceste rezultate pot sprijini cadrele didactice din învăţământul superior să adopte cele mai potrivite metode educaţionale pentru dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă, competenţe esenţiale în special pentru studenţii din domeniile umaniste. Cuvinte-cheie: cursuri, eficienţa muncii în echipă, stil de lucru în echipă, studenţi

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul de faţă subliniază necesitatea redefinirii relaţiilor profesor-elev în accord cu caracteristicile generaţiilor de elevi (generaţia Z, generaţia Alpha) care au un mod specific de învăţare şi de interacţiune cu colegii sau adulţii. Premisele teoretice ale studiul se regăsesc în lucrările recente ale psihologilor, sociologilor şi specialiştilor în ştiinţele educaţiei privind modul în care caracteristicile societăţii digitalizate îşi pun amprenta asupra stilului de viaţă al persoanelor care aparţin acestei generaţii. Şcoala, cu tot ceea ce înseamnă ea, de la structură, conţinut şi relaţii, nu putea să nu fie afectată de schimbările impuse de tehnologie, globalizare, dinamism social. Cercetarea calitativă, realizată într-o paradigm constructivist-interpretativă, s-a desfăşurat în anul şcolar 2022-2023, pe baza interviurilor cu 60 de profesori (20 din învăţământul primar, 20 de la nivel gimnazial şi 20 de la nivel liceal). Cinci profesori din învăţământul primar au fost observaţi la clasă în timpul activităţilor didactice. S-a evidenţiat că există încă profesori care au o viziune ,,clasică” asupra relaţiilor cu elevi, dar că depun eforturi să înţeleagă, să accepte şi să se adapteze promoţiilor de elevi. Una dintre concluziile cercetării este aceea că profesorii au nevoie de o remodelare a concepţiilor despre relaţia profesor-elev adaptată modului în care elevii din societatea viitorului (peste 15 ani, când actualele generaţii de elevi din gimnaziu vor intra pe piaţa muncii) vor învăţa şi, mai ales, vor munci. De fapt, această relaţie profesor-elev bazată pe valorile acceptării diversităţii elevilor, a personalizării învăţării, a motivării şi a responsabilizării elevilor, concomitant cu asigurarea stării de bine, stă la baza unei educaţii de calitate. Aceste valori ale educaţiei sunt prioritare şi sunt în acord cu caracteristicile elevilor de azi şi ale societăţii.

Cuvinte-cheie: digitalizare, generaţia Z, relaţia profesor-elev

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Evaluarea formativă, ca parte integrantă a procesului de învăţare, influenţează progresul studenţilor. O componentă cheie a acestui proces este feedbackul, mecanismul prin care se furnizează informaţii relevante şi utile studenţilor cu privirem la performanţa lor. Prin intermediul feedbackului, studenţii îşi dezvoltă abilităţile de autoevaluare şi autoreflecţie, îşi asumă responsabilitatea pentru propria formare şi stabilesc obiective de învăţare. Evaluarea formativă furnizează un cadru continuu de ghidare a progresului studenţilor, iar feedbackul oferă informaţii specifice şi orientate spre îmbunătăţirea rezultatelor obţinute în învăţare. Feedbackul oferă o perspectivă mai completă asupra capacităţilor şi nevoilor de învăţare ale studenţilor, permiţând profesorilor să ajusteze instruirea.
Obiectivul acestui studiu constă în determinarea abordărilor teoretice pedagogice şi psihologice ale feedbackului în procesul de evaluare formativă şi prezentarea unor strategii care implică feedbackul (feed-up, feed-back, feed-forward) în vederea îmbunătăţirii învăţării studenţilor. Pentru realizarea acestui obiectiv au fost aplicate metode teoretice de analiză şi sinteză a literaturii referitoare la evaluarea formativă şi feedback. Din punct de vedere metodologic, metoda empirică de bază a presupus aplicarea unui chestionar adresat studenţilor cu privire la opinia lor despre feedbackul oferit şi primit în cadrul activităţilor de învăţare. Rezultatele obţinute au arătat că feedbackul relevant şi individualizat este eficient din perspectiva studenţilor în atingerea obiectivelor de învăţare. Concluzia principală a acestui studiu evidenţiază importanţa sistemului de feedback în procesul evaluării formative pentru dezvoltarea unei culturi a învăţării bazate pe îmbunătăţirea continuă şi pe angajamentul activ al studenţilor în propriul proces de învăţare.

Cuvinte-cheie: evaluare formativă, feedback, feed-forward, feed-up, învăţare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: La Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) se organizează anual o competiţie de granturi didactice pentru cadrele didactice universitare în care se oferă câte o bursă didactică câştigătorilor unui concurs public de proiecte de activitate centrată pe student. Câştigătorii burselor didactice participă ulterior la un program de dezvoltare a competenţelor pedagogice în predarea centrată pe student, bazat pe modelul de instruire reflexiv-colaborativ (adică RCL) al UVT. Mai apoi, pe parcursul unui semestru academic, câştigătorii premiilor trebuie să pună în aplicare modelul de instruire RCL la o disciplină pe care o predau. Bazat pe un design cantitativ cvasi-experimental, prezentul studiu a examinat impactul programului pedagogic oferit beneficiarilor concursului de granturi 2020 la nivelul cadrelor didactice şi la cel al studenţilor. La nivelul cadrelor didactice, am măsurat resursele lor psihologice, dar şi concepţiile şi abordările de predare ale acestora. La nivelul studenţilor, am investigat percepţia studenţilor asupra comportamentului didactic al profesorilor lor şi abordările lor în ceea ce priveşte învăţarea. Pentru a investiga datele colectate, am folosit mai multe analize statistice, şi anume, Two-way mixed ANOVA, Quade’s ANCOVA şi Mann-Whitney U. Cadrele didactice din grupul experimental (GE) au raportat îmbunătăţiri semnificative din punct de vedere statistic în legătură cu concepţiile lor privind promovarea învăţării active. Potrivit studenţilor lor, profesorii din GE au utilizat mai multe metode de evaluare centrate pe student şi au adoptat comportamente didactice care au încurajat învăţarea activă, decât omologii lor din grupul de control (GC). Rezultatele noastre au arătat, de asemenea, că profesorii din GC au raportat niveluri mai ridicate de rezilienţă la sfârşitul semestrului şi, potrivit studenţilor lor, abordările lor didactice mai tradiţionale păreau mai eficiente în stimularea înţelegerii de către studenţi a conceptelor fundamentale. Rezultatele ar fi putut fi mai semnificative în ceea ce priveşte abordările studenţilor faţă de învăţare. Din cauza începerii pandemiei de Covid-19, am întâmpinat mai multe piedici în procesul de evaluare a impactului (de exemplu, valori ridicate la pretest, imposibilitatea de a potrivi răspunsurile studenţilor etc.). Chiar dacă rezultatele noastre au unele limitări, prezentul articol are implicaţii notabile pentru alţi actori implicaţi în programele de formare continuă a cadrelor didactice, în special cele desfăşurate în instituţiile de învăţământ superior. Sunt discutate implicaţiile practice ale rezultatelor atât pentru dezvoltatorii academici, cât şi pentru cercetările viitoare.

Cuvinte-cheie: dezvoltare academică, evaluare de impact, granturi didactice universitare, program de formare pedagogică

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul de faţă testează rolul activităţilor extracurriculare în intenţiile de explorare a carierei şi luarea deciziilor folosind lentilele modelului de auto-gestionare a carierei din cadrul Teoriei Social Cognitive a Carierei – TSCC (Lent & Brown, 2013). Studiul include, de asemenea, ca predictori statutul socioeconomic, suportul social şi modelele de rol, precum şi factorii de personalitate. Regresia ierarhică a fost utilizată pentru a testa rolul precursorilor adăugaţi la activităţile extracurriculare şi rolul lor în intenţiile de explorare în domeniul carierei, respectiv luarea deciziilor. Datele au fost colectate folosind un chestionar online completat de 233 de elevi din clasa a XII-a. Implicarea în activităţi pro-sociale, influenţa modelelor de rol şi gradul de agreabilitate au fost predictori semnificativi ai intenţiilor de explorare, în timp ce pregătirea pentru examen a fost singurul predictor semnificativ al hotărârii cu privire la carieră. Sunt discutate implicaţiile pentru practică.

Cuvinte cheie: activităţi extracurriculare, intenţii de explorare a carierei, modele de rol, nivel de hotărâre în luarea deciziilor în carieră, personalitate

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul de faţă şi-a propus aprofundarea cunoştinţelor privind intenţiile de explorare a carierei şi nivelul de hotărâre în modelul de autogestionare a carierei al Teoriei Social Cognitive a Carierei (Lent & Brown, 2013). Pentru a prezice aceste comportamente în carieră, a fost utilizată regresia ierarhică, analizând rolul statutului socioeconomic, al suportului social, al experienţelor de învăţare în explorarea carierei şi luarea deciziilor, respectiv al autoeficacităţii şi aşteptărilor legate de rezultatul deciziilor în carieră ca predictori. Pe lângă variabilele de carieră incluse în modelul de autogestionare a carierei, acest studiu a explorat şi rolul voinţei legate de muncă, o variabilă centrală din Teoria Psihologiei Muncii. Datele au fost colectate folosind un chestionar online completat de 235 de studenţi. Rezultatele au arătat că emoţiile pozitive şi aşteptările legate de rezultat au fost predictori semnificativi ai intenţiilor de explorare, în timp ce autoeficacitatea a fost un predictor constant semnificativ al hotărârii în carieră. Statutul socioeconomic şi voinţa legată de muncă nu au fost predictori semnificativi în niciunul dintre modele.

Cuvinte cheie: experienţe de învăţare, influenţe sociale, intenţii de explorare a carierei, nivel de hotărâre în luarea deciziilor în carieră, Teoria Social Cognitivă a Carierei

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul actual este un design test-retest cu prezenţa grupului experimental şi a celui de control. Ne-am propus să prezentăm informaţii despre un program de intervenţie online pentru reducerea dificultăţilor de luare a deciziilor în carieră (cauzate de lipsa de informare, lipsa de pregătire şi informaţia inconsecventă) şi să prezentăm date despre eficienţa acestuia.
Cercetarea a fost concepută în 2020, iar programul de intervenţie (7 şedinţe) a început la câteva luni după declararea stării de urgenţă din cauza pandemiei de COVID-19. Au participat la acest program elevii claselor a XI-a, care îşi desfăşoară studiile într-un liceu public din Chişinău, Moldova. În grupul experimental au participat 13 elevi, care au fost prezenţi online la cel puţin 6 din 7 şedinţe, iar 18 în grupul de control.
Dificultăţile privind luarea deciziilor în carieră au fost evaluate cu CDDQ – Chestionarul dificultăţilor de luare a deciziilor în carieră (Gati & Osipow, 2000). Am constatat că există diferenţe între rezultatele obţinute de participanţii la programul de intervenţie şi rezultatele elevilor din grupul de control pentru scala „lipsa pregătirii” (F (1, 29) = 16.388, p = 0,000). A fost înregistrată o reducere a dificultăţilor de luare a deciziilor în carieră cauzate de lipsa pregătirii pentru grupul experimental, în momentul retest (t(12)=3,30, p=0,006, Mretest=4,02) comparativ cu testarea iniţială (Mtest=5,36) şi în momentul retest la grupul experimental (Mretest=3,51) comparativ cu cel de control (Mretest= 4,04).
În urma participării la intervenţie s-au întregistrat diferenţe la scala lipsa informaţiilor (F(1, 29)=16,925, p=0,000). Elevii din grupul experimental au obţinut scoruri mai mici în momentul restest (t(17)=-3,073, p=0,007, Mretest=3,5128) decât în momentul test (Mtest=5,5192). Nu există diferenţe semnificative în momentul retest între grupe, t(29)=0,83, p=0,41.
Dificultăţile cauzate de informaţiile inconsistente nu s-au modificat între momentele evaluării F(1, 29)=2,273, p=0,142, nu există diferenţe semnificative între grupe t(29)=0,43, p=0,67.

Cuvinte cheie: luarea deciziilor, orientare în carieră, pandemia de COVID-19, program de intervenţie

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Pentru a răspunde nevoilor diverse ale elevilor într-un mediu social complex, este necesară transformarea şcolilor în organizaţii care învaţă (Fullan, 1993; Sava, 2022). Dovezi empirice atestă că educabilii progresează semnificativ când şcolile prezintă caracteristici ale organizaţiilor care învaţă (Harris & van Tassell, 2005; Schechter & Qadach, 2012; Silins & Mulford, 2004). Astfel, abordarea de ,,organizaţie care învaţă” este necesară şi se pretează oricărei unităţi şcolare, indiferent de contextul în care aceasta funcţionează, asigurându-i implicit un avantaj competitiv durabil (Kools & Stoll, 2016; OECD, 2016). Angajaţii unei şcoli pot avea percepţii diferite cu privire la măsura în care şcoala lor este o organizaţie care învaţă. În studiul de faţă s-a investigat dacă percepţia privind statutul de „şcoală care învaţă” diferă semnificativ în funcţie de variabile precum mediul în care este plasată şcoala, funcţia în şcoală, vechimea în învăţământ. La chestionarul online, aplicat în aprilie-mai 2022, au răspuns 650 de participanţi (70 de directori, 543 de profesori şi 37 de respondenţi personal didactic auxiliar) din 248 de şcoli din România. Datele autoraportate au fost colectate folosind instrumentul lui Kools şi colaboratorii (2020), pe care l-am validat în spaţiul românesc. Rezultatele demonstrează că există diferenţe semnificative între răspunsurile participanţilor în raport cu mediul în care este plasată şcoala şi cu funcţia respondenţilor în şcoală. Datele obţinute nu au indicat nicio diferenţă semnificativă statistic între răspunsurile participanţilor în funcţie de vechimea lor în învăţământ. Rezultatele cercetării de faţă reprezintă un pas important în procesul de evaluare a şcolilor din România sub dezideratul transformării acestora în organizaţii care învaţă.

Cuvinte cheie: învăţare în echipă, leadershipul învăţării, personalul şcolii, şcoala ca organizaţie care învaţă, viziune comună

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Practica pedagogică este esenţială în formarea iniţială a profesorilor, mentoratul fiind o componentă definitorie a acesteia. Nevoia de formare a mentorilor de practică este una recunoscută, reliefată de cercetări (Czerniawski et al., 2016; Guberman et al., 2020) sau de recomandările Comisiei Europene (2021). Cu toate acestea, mentorii sunt insuficient pregătiţi (Clarke & Mena, 2020), fiind evidenţiate slaba pregătire şi insuficienţa cunoştinţelor privind mentoratul. Studiul urmăreşte să identifice nevoile şi practicile de formare ale mentorilor din România pentru a desfăşura activităţi de mentorat. În perioada decembrie 2021- februarie 2022 am aplicat chestionarul pus la dispoziţie de Forumul Internaţional pentru Dezvoltarea Profesională a Formatorilor Profesorilor (InFo-TED). Prelucrarea răspunsurilor celor 276 de respondenţi din România, mentori din învăţământul preuniversitar, ce îndrumă formarea practică a viitorilor profesori, a evidenţiat tipurile de activităţi considerate utile şi mai puţin utile în mentorat, activităţile de formare deja accesate, direcţiile de formare dezirabile şi modul în care este valorizată cercetarea ca parte o rolului de mentor pentru modelarea practicilor didactice. Datele din România, comparativ cu datele studiului internaţional InFo-TED (Czerniawski et al., 2016), relevă asemănări privind nevoia de formare pentru cercetarea educaţională, respectiv diferenţe privind tipurile de activităţi de formare preferate. Analiza comparativă pe niveluri de învăţământ reliefează nevoi specifice de formare, acestea putând constitui baza elaborării unor programe de formare continuă pentru realizarea unui mentorat de practică pedagogică mai bun.

Cuvinte cheie: formare continuă, formare iniţială a profesorilor, mentor de practică pedagogică, nevoi de formare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Conceptul de profesor reflexiv a fost studiat pe larg în ultimele trei decenii şi a facilitat tranziţia de la dobândire la dezvoltare în domeniul formării profesorilor. Studiul nostru încearcă să descopere care este valoarea reflecţiei pentru profesori şi în ce mod practicile lor ar putea fi influenţate de aceasta. Participanţii la acest studiu au fost 11 profesori de şcoală primară din Bucureşti, România. Printr-o abordare calitativă fenomenologică, datele au fost colectate printr-un focus grup şi un jurnal de reflecţie. Constatările cheie indică faptul că participanţii la studio sunt dispuşi să îmbrăţişeze o atitudine investigativă care va ajuta la perfecţionarea şi evaluarea practicii, chiar dacă nu sunt obişnuiţi cu ea şi nu au întotdeauna timpul potrivit pentru a-şi analiza zilnic practicile de predare. Mai mult, au fost recunoscute multiple avantaje ale ţinerii unui jurnal reflexiv: facilitarea predării, îmbunătăţirea practicilor inovative, impactul asupra creşterii profesionale, îmbunătăţirea abilităţilor de rezolvare a problemelor, îmbunătăţirea eficienţei generale şi promovarea unui mediu de învăţare pozitiv.

Cuvinte cheie: focus grup, jurnal reflexiv, practici reflexive, profesor reflexiv, profesori de ciclu primar

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiile de specialitate (Cunningham & Stanovich, 1997; Dolean et al., 2019) arată că abilitatea copiilor de a citi în clasele primare este un predictor al abilităţii de a citi pe parcursul anilor de şcoală şi că, foarte probabil, influenţează semnificativ traiectoria lor şcolară şi profesională, având deseori consecinţe negative asupra copiilor care provin din familii cu un statut socio-economic (SES) scăzut. Folosind o abordare comparativă, studiul de faţă îşi propune să testeze dacă există diferenţe între competenţele de citire ale copiilor din familii cu statut socio-economic scăzut care iau parte la activităţi special dedicate alfabetizării emergente (Grup de intervenţie, GI) şi cei care nu participă la astfel de activităţi (Grup de control, GC). Activităţile de alfabetizare emergentă fac parte dintr-un program care are la bază cercetări ştiinţifice recente (Bear, 2022) care subliniază importanţa următoarelor concepte şi abilităţi în dezvoltarea alfabetizării emergente: concepte despre textul tipărit (1), recunoaşterea şi reproducerea alfabetului (2), noţiunea de cuvânt (3), segmentarea fonemică (4) şi recunoaşterea cuvintelor (5). Intervenţiile la clasă au avut loc în anul şcolar 2021-2022, pe parcursul a opt luni şi au constat în evaluarea copiilor pre- şi post-intervenţie şi folosirea la clasă a materialelor dezvoltate special pentru clasele pregătitoare. Eşantionul total pe care se bazează acest studiu este alcătuit din 300 de copii, din 25 de clase pregătitoare, împărţiţi în două grupuri, cel de intervenţie şi cel de control (260, respectiv 40 de elevi), care au fost evaluaţi pe baza celor cinci componente menţionate mai sus. Pentru a testa diferenţele între copiii din cele două grupuri, s-au folosit analizele ANOVA. Rezultatele arată diferenţe semnificative în ceea ce priveşte dezvoltarea nivelului de literaţie: copiii din GI au înregistrat scoruri semnificativ mai mari faţă de cei din GC pentru toate cele cinci componente.

Cuvinte cheie: alfabetizare emergentă, clasă pregătitoare, comunităţi dezavantajate, dificultăţi de citire, intervenţie pentru citire timpurie

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lucrarea de faţă îşi propune să deschidă un cadru de reflecţie util sistemului românesc de educaţie asupra modului în care educaţia pentru cetăţenie este studiată în alte sisteme europene de învăţământ preuniversitar. În acest sens, vor fi prezentate, in nuce, caracteristicile sistemelor bazate pe abordări maximaliste şi minimaliste privind educaţia pentru cetăţenie, abordările critice ale educaţiei pentru cetăţenie şi, în mod subsecvent, conceptul de „cetăţenie critică”. Articolul include o scurtă cronologie a demersurilor legislative şi de politici publice realizate la nivel european în vederea susţinerii educaţiei pentru cetăţenie democratică, pornind de la Tratatul de la Maastricht şi ajungând la „Cadrul de referinţă al competenţelor pentru cultură democratică”. Nu în ultimul rând, lucrarea va evidenţia o serie de reforme şi abordări ale educaţiei pentru cetăţenie la nivel european (ca disciplină separată, integrată, transcurriculară), având ca punct de referinţă ultimul studiu Eurydice privind educaţia pentru cetăţenie în şcolile din Europa.

Cuvinte cheie: cetăţenie critică, educaţie pentru cetăţenie, politici europene

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Declanşarea pandemiei de COVID-19 a determinat închiderea instituţiilor de învăţământ din întreaga lume. În consecinţă, instituţiile de învăţământ au decis trecerea la utilizarea unor platforme de învăţare online în vederea continuării activităţilor de predare-învăţare şi evaluare. Acest studiu îşi propune să identifice percepţiile profesorilor despre procesul de predare, învăţare şi evaluare desfăşurat în mediul online în cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureş, România. Un chestionar online a fost creat în aplicaţia Google Forms şi trimis personalului academic pentru a evalua beneficiile, dar şi dezavantajele educaţiei online. Rezultatele au evidenţiat că mai mult de jumătate dintre respondenţi sunt de acord că predarea în mediul online este esenţială în perioadele de pandemie, dar nu reprezintă o soluţie pe termen lung. Dificultatea de a implica studenţii în activităţi practice, lipsa feedbackului şi dificultatea de a îndeplini sarcinile online sunt doar câteva dintre provocările cu care s-au confruntat profesorii din mediul universitar. În plus, ancheta pe bază de chestionar identifică acele caracteristici ale cursurilor desfăşurate online pe care respondenţii le-au preferat, dar şi provocări pe care le-au întâmpinat de-a lungul acestei perioade solicitante.

Cuvinte cheie: cadre didactice universitare, chestionar online, instituţii de învăţământ superior, pandemia de COVID-19, predare online

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Calitatea practicilor educaţionale ale profesorilor şi tot ceea ce se întâmplă într-o clasă sunt esenţiale pentru progresul în învăţarea şi dezvoltarea copiilor. În ciuda importanţei practicilor educaţionale pentru rezultatele învăţării, în ţările cu venituri mici sau medii aproape niciodată practicile nu sunt măsurate, pe de o parte din cauza lipsei accesului la instrumente de observare în clasă, dar şi a costurilor ridicate de administrare a celor existente. În consecinţă, cercetarea prezentă îşi propune să analizeze îmbunătăţirea practicilor educaţionale pe următoarele dimensiuni care sunt analizate în instrumentul de observare folosit: climatul clasei, instruirea şi abilităţile socio-emoţionale prin observarea în clasă şi furnizarea de feedback folosind instrumentul de observare Teach. Astfel, presupunem că profesorii de educaţie timpurie care participă la procesele de observare şi feedback bazate pe instrumentul Teach dezvoltă practici educaţionale mai adaptate nevoilor socio-emoţionale şi cognitive ale copiilor. Studiul a constat în efectuarea unui cvasi-experiment cu trei măsurători repetate pe un eşantion de 19 cadre didactice din învăţământul preşcolar, prin metoda de observare folosind instrumentul de observare Teach. Cele 19 cadre didactice au fost de la aceeaşi unitate de învăţământ, de la Grădiniţa nr. 11 „Căsuţa bucuriei”, Braşov. Studiul s-a derulat în anul şcolar 2020-2021. În urma implementării instrumentului Teach, se poate concluziona că rolul acestuia este de a facilita măsurarea calităţii în educaţia timpurie. Predarea poate fi un punct de plecare pentru înţelegerea, măsurarea şi discutarea calităţii practicilor de predare în educaţia timpurie, ceea ce duce la un sprijin îmbunătăţit pentru profesori şi, în cele din urmă, la experienţe de învăţare şi la rezultate mai bune pentru preşcolari. Şi, de asemenea, în viitor, instrumentul de observare Teach poate oferi factorilor de decizie şi părţilor interesate informaţiile de care au nevoie pentru a concepe şi implementa politici şi programe în educaţia timpurie.

Cuvinte cheie: calitatea practicilor educaţionale, climatul clasei, dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale, dezvoltarea copiilor la vârste timpurii, observarea la clasă

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În România există deja discipline din Planul-cadru de învăţământ, la ciclul primar, care sunt predate de către un profesor specializat (Limba modernă, Educaţie fizică,
Religie). Pentru predarea disciplinei Muzică şi mișcare sunt necesare abilităţi şi cunoştinţe muzicale avansate, însă profesorul care predă această disciplină are parte de o formare pedagogică iniţială de scurtă durată, pe această dimensiune, pe care o considerăm insuficientă.
Articolul prezintă rezultatele unui studiu care a explorat opiniile cadrelor didactice care predau Muzică şi mişcare la ciclul primar, respectiv ale specialiştilor în domeniu, cu privire la îmbunătăţirea predării acestei discipline cu specific vocaţional. Studiul a avut două componente: una calitativă bazată pe realizarea unor interviuri semistructurate cu experţi în ştiinţele educaţiei de la nivel preuniversitar şi universitar (19 subiecţi) şi una cantitativă, bazată pe realizarea unei anchete pe bază de chestionar, în rândul profesorilor de ciclu primar din întreaga ţară (1.151 subiecţi). Datele au fost culese în perioada 28.05 – 26.06.2021.
Rezultatele sugerează că există o percepţie preponderent pozitivă în rândul experţilor în ştiinţele educaţiei intervievaţi în ceea ce priveşte necesitatea desfăşurării unor programe de formare în educaţie muzicală pentru profesorii din ciclul primar. De asemenea, cadrele didactice care au răspuns la chestionar susţin în proporţie de peste 90% că în facultate, metodica şi didactica muzicii pentru profesorii din ciclul primar ar trebui să se desfăşoare pe o perioadă de cel puţin 1 an, iar peste 85% dintre respondenţi susţin ideea ca pe lângă practica pedagogică desfăşurată în mod curent, studenţii de la Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar (PIPP) să aibă ore de practică prin participarea la concertele şi spectacolele instituţiilor de cultură din oraş pentru îmbogăţirea culturii generale.
Studiul de faţă doreşte să atragă atenţia asupra unor posibile soluţii în direcţia formării pedagogice iniţiale pentru ca educaţia muzicală din ciclul primar să aibă un efect mai puternic asupra formării elevilor, a viitoarei generaţii şi implicit a viitoarei societăţi din România. În acest context, „neuroeducaţia” poate oferi răspunsuri bazate pe rezultate ale cercetării asupra transferului cognitiv şi activării atenţiei sau căilor de memorare şi instruirii multisenzoriale (Curtis & Fallin, 2014). Această viziune oferă educatorilor şi profesorilor de muzică o nouă abordare a educaţiei muzicale la clasă bazată pe metode şi mijloace care să stimuleze activitatea ambelor emisfere cerebrale, iar acest fapt se poate realiza doar printr-o formare muzicală de calitate a viitoarelor cadre didactice.

Cuvinte cheie: ciclul primar, educaţie de calitate, educaţie muzicală, politici educaţionale

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lumea actuală, caracterizată printr-o dinamică plină de fluctuaţii şi provocări continue, ne obligă la o schimbare de perspectivă în privinţa fenomenului educaţional. Se constată astfel o preocupare pentru dezvoltarea integrală a fiinţei umane, astfel încât aceasta să facă faţă imperativelor contemporaneităţii. Articolul de faţă constituie ocazia favorabilă sublinierii ideii că despre formarea armonioasă a individualităţii umane s-a scris în urmă cu multe secole. Sfântul Ioan Gură de Aur a tratat întreaga polivalenţă a temei educaţiei, subliniind că orice proces educativ responsabil urmăreşte dezvoltarea holistică a persoanelor. Astfel, în prezentul articol ne-am propus o comparare a discursului pedagogiei moderne cu cea creştină, prin care să demonstrăm actualitatea concepţiei despre educaţie a pedagogului antiohian. În acest sens, am investigat măsura în care ideile pedagogice hrisostomiene se intersectează cu teoriile actuale ale dezvoltării personalităţii. De asemenea, prin intermediul unei analize de conţinut, am verificat frecvenţa cu care tema creşterii şi educaţiei copiilor se regăseşte în lucrările Sfântului Ioan Hrisostomul, în raport cu temele recurente. În plus, am analizat recomandările privind procesul de devenire, virtuţile şi valorile vehiculate în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, în perspectiva valorificării acestora în context formative contemporane. Rezultatele acestor demersuri evidenţiază că, în textile marelui pedagog creştin, identificăm aspecte în acord cu idealul educaţional actual al şcolii româneşti. Considerăm utile sugestiile pedagogice şi exemplele de bune practici avansate, acestea fiind actuale prin prisma principiilor, metodelor şi conţinuturilor care răspund nevoilor şi particularităţilor beneficiarilor procesului educaţional.

Cuvinte cheie: dezvoltare holistică, factorii educaţiei, formarea personalităţii, pedagogia creştină, principii didactice hrisostomiene

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .