Rezumat: În domeniul educaţional, informaţiile furnizate elevilor cu privire la performanța sau înțelegerea de către aceştia a unei anumite sarcini sau idei poartă denumirea de feedback. Acesta poate fi exprimat în diverse moduri, inclusiv prin feedback scris, schimburi de conversaţii, note sau evaluări. Scopul principal al feedbackului este de a ajuta studenţii să îşi atingă obiectivele de învățare prin evidenţierea punctelor forte ale acestora şi prin oferirea unor recomandări concrete de îmbunătăţire. În plus, feedbackul încurajează învăţarea activă, ceea ce sporeşte implicarea elevilor în activităţi multiple. Elevii sunt motivaţi să îşi revizuiască temele şi să facă corecturi atunci când primesc un feedback rapid şi constructiv. Datorită acestei abordări iterative, ei pot juca un rol activ în procesul lor individual de dezvoltare, ceea ce duce la o mai bună înţelegere şi la o mai bună capacitate de retenţie a memoriei. În această lucrare, cercetătorul a discutat cât de esenţială este integrarea feedbackului în procesul educaţional şi a trecut în revistă cercetările anterioare privind utilizarea feedbackului pentru a îmbunătăţi abilităţile de învăţare ale studenţilor. Prezentul articol îşi propune să ofere o revizuire sistematică a literaturii bazată pe cercetarea empirică limitată pentru a identifica efectele feedbackului asupra performanţei şi dezvoltării studenţilor. Aceste informaţii arată că, deşi feedbackul este unul dintre elementele cele mai importante, tipul şi modul în care este oferit pot afecta succesul studenţilor. De asemenea, articolul îşi propune să ofere un model de feedback care defineşte caracteristicile şi condiţiile specifice care îl fac eficient. În plus, sunt abordate aspecte specifice frecvent disputate, inclusiv oportunitatea şi rezultatele feedbackului pozitiv şi negativ asupra dezvoltării eficiente a competenţelor studenţilor.

Cuvinte-cheie: context educaţional, feedback negativ, feedback pozitiv, model de feedback, proces de învăţare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În contextul actual din România, în care serviciile de educaţie timpurie şi îngrijire pentru copiii sub trei ani sunt în proces de restructurare, acest articol aduce în discuţie conceptul de „agency”, accentuând învăţarea pe parcursul vieţii, în complementaritate cu discursurile predominante despre educaţia timpurie şi îngrijirea copiilor, considerate ca fundaţie pentru învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii. Bazat pe un studiu empiric explorativ, articolul analizează comportamentele agentice ale copiilor mici în cadrul creşelor, folosind abordarea studiului de caz. Axat pe interpretarea potenţialului acţional al copilului în contextul complex al educaţiei timpurii, articolul gravitează în jurul întrebării: Cum putem utiliza perspectiva agentică a copilului pentru dezvoltarea instituţiilor de educaţie timpurie şi pentru formarea personalului?
Autorii înţeleg conceptul de „agency”, inspiraţi de dezbaterile recente referitoare la „agential realism” (Barad, 2007), care reprezintă o schimbare ontologică în domeniul educaţiei şi sociologiei. Manifestată în relaţii, capacitatea agentică este împletită între intenţiile proprii ale copilului, rutinele zilnice, materialitatea (Spyrou, 2018) şi relaţiile cu personalul şi ceilalţi copii din creşă. Fragmentele din datele de teren ilustrează momente în care copilul se manifestă agentic în timpul meselor, tranziţiilor, jocului sau în alte activităţi.
Rezultatele, care evidenţiază modul în care copiii îşi folosesc corpul, spaţiul creşei sau curtea, sunetele şi materialele, pot stimula cercetări ulterioare privind copilăria timpurie şi dezvoltarea profesională în domeniul educaţiei şi îngrijirii.

Cuvinte-cheie: agency, creşă, educaţie timpurie, sociologia copilăriei

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Prezenta lucrare este un studiu de caz empiric, descriptiv şi în acelaşi timp exploratoriu, asupra utilizării Formularelor Google prin integrarea abilităţii de ascultare în evaluarea formativă (EF) curentă în limba engleză pentru scopuri medicale (EMP), cu un grup de 74 studenţi la programul Medicină din anul I (N = 74), cu scopul de a-I angrena în autoevaluare şi a facilita învăţarea autonomă continuă. Evaluarea formativă online s-a bazat pe un segment din filmul A-word (Cuvântul care începe cu A, i.e., Autism) şi a verificat aplicarea limbajului medical, funcţiile limbii şi elemente ale interviului doctor-pacient. Evaluarea formativă online a deprinderii de ascultare a fost comparată cu o EF tradiţională onsite în termeni de administrare şi rezultate. EF onsite a avut un grad de complexitate aproximativ similar şi a fost administrată aceluiaşi grup de studenţi – un segment din Zbor deasupra unui cuib de cuci, ilustrare clasică a vieţii într-o instituţie de psihiatrie şi care se subscrie aceluiaşi domeniu de afecţiuni neuro-psihiatrice. Impactul EF online asupra studenţilor a fost măsurat cu Mentimeter (https://www.mentimeter.com/). Rezultatele acestui studiu de caz demonstrează faptul că EF online a deprinderii de ascultare este o versiune superioară celei tradiţionale. În EF tradiţională, feedbackul a fost general şi aproximativ, iar pentru obţinerea unei imagini mai rafinate asupra performanţei generale şi individuale a studenţilor, cu defalcarea pe întrebări, a fost nevoie de investiţie suplimentară de timp în analiza statistică şi ca atare predarea remedială nu s-a putut realiza imediat. EF online a implicat un nivel scăzut de anxietate, a asigurat o mai bună participare a studenţilor şi a fost mai uşor de implementat. Aceasta a oferit studenţilor feedback în timp real asupra învăţării, iar profesorilor o imagine fidelă şi automată asupra performanţei individuale şi de grup pe care să îşi bazeze strategiile de remediere. De asemenea, impactul şi atitudinea faţă de EF online măsurate cu ajutorul platformei Mentimeter au fost pozitive şi s-au asociat cu autonomie sporită, administrare online, implicare prin conţinut relevant din punct de vedere profesional şi concentrare pe învăţare, mai degrabă decât pe testare şi notare.

Cuvinte-cheie: deprinderea de ascultare în limba engleză pentru scopuri medicale, evaluare formativă, evaluarea impactului cu Mentimeter, Formulare Google

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Anxietatea şcolară face parte din categoria tulburărilor de anxietate socială şi are consecinţe mai largi asupra dezvoltării emoţionale a elevilor. În cazul în care conceptul de sine academic al unui elev nu este în concordanţă cu obiectivele sale academice (cum ar fi succesul la o evaluare), acest fapt va provoca un nivel crescut de anxietate. Capacitatea de a face faţă în mod adecvat situaţiilor dificile de evaluare academică joacă un rol major în reglarea emoţională şi creşterea nivelului de bunăstarea psihologică a elevilor. Obiectivele studiului nostru au fost evaluarea nivelului de anxietate de testare academică şi a nivelului de îngrijorare a elevilor de clasa a XII-a, a nivelului de comunicare dintre şcoală şi familiile elevilor care susţin examenul de bacalaureat, identificarea asocierilor dintre anxietatea la testare a elevilor şi implicarea familiei în pregătirea şi reglarea emoţională a elevilor.

Cuvinte-cheie: adolescenţi, anxietate de testare, colaborare şcoală-familie

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Numeroase ţări se confruntă cu provocarea incluziunii pentru a oferi tuturor copiilor o educaţie echitabilă. Educaţia incluzivă presupune un proces continuu de a veni în întâmpinarea nevoilor fiecărui elev, oferind o educaţie de calitate pentru toţi. Cercetările în domeniul educaţiei incluzive au evidenţiat rolul esenţial al directorului unei şcoli în dezvoltarea de practici educaţionale şi culturi favorabile incluziunii în şcoală. Studiile arată că atitudinea directorilor de şcoli se află în relaţie cu angajamentul profesorilor din şcoală în vederea implementării educaţiei incluzive. Scopul studiului a fost de a investiga atitudinile directorilor de şcoli din România faţă de educaţia incluzivă. Pentru a măsura atitudinile directorilor, pe dimensiunile cognitivă, afectivă şi comportamentală, am folosit The Multidimensional Attitudes towards Inclusive Education Scale – MATIES. Designul cercetării a fost de tip cantitativ, non-experimental, corelaţional şi comparativ. O mie patruzeci de profesori, dintre care 115 directori de şcoli din întreaga ţară, au răspuns chestionarului online rulat în perioada septembrie-octombrie 2022. Rezultatele evidenţiază că directorii sunt dispuşi să implementeze educaţia incluzivă. Indiferent de vechimea în învăţământ, directorii au o atitudine mai deschisă faţă de educaţia incluzivă în comparaţie cu profesorii, fiind explicată de experienţa directorilor în a lucra cu elevi care au cerinţe educative speciale (CES).

Cuvinte-cheie: atitudinea directorilor, atitudinea profesorilor, educaţia incluzivă

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Atât anxietatea ca stare, cât şi anxietatea socială, sunt considerate fenomene experimentate frecvent de către studenţi. Cu toate acestea, mecanismele care duc la dezvoltarea lor nu sunt încă pe deplin cunoscute. Sănătatea mentală a studenţilor a devenit o problemă globală de sănătate publică, motiv pentru care înţelegerea factorilor care o influenţează este, în mod particular, relevantă. Cum anxietatea este strâns legată de modul în care studenţii interpretează informaţia, distorsiunile cognitive ar putea avea un rol important în dezvoltarea şi menţinerea anxietăţii ca stare, dar şi a anxietăţii sociale. Astfel, primul obiectiv al acestui studiu a fost de a examina relaţiile dintre distorsiunile cognitive de interpretare, anxietatea ca stare şi anxietatea socială. Cel de-al doilea obiectiv a constat în testarea unui model de mediere, mai exact, de a verifica în ce măsură relaţia dintre anxietatea ca stare şi anxietatea socială poate fi explicată de distorsiunile cognitive de interpretare. Un număr de 127 de studenţi (M = 21.8, AS = 3.15, 84.3% femei) din cadrul Universităţii din Bucureşti au participat la acest studiu şi au răspuns la două scale online care măsoară anxietatea ca stare şi anxietatea socială, pe o perioadă de două luni, între ianuarie şi februarie 2021. În plus, aceştia au completat testul Sarcina cu propoziţii fragmentate, o sarcină computerizată care evaluează distorsiunile cognitive de interpretare. Rezultatele au indicat o asociere pozitivă între toate variabilele, mai exact, o corelaţie pozitivă semnificativă între anxietatea socială şi distorsiunile cognitive de interpretare (r = .512, p < .001), între anxietatea socială şi anxietatea ca stare (r = .482, p <0,001) şi o corelaţie pozitivă semnificativă între distorsiunile cognitive de interpretare şi anxietatea ca stare (r = .348, p < .001). Analiza de mediere a indicat faptul că distorsiunile cognitive explică parţial relaţia dintre anxietatea ca stare şi anxietatea socială. Aceste rezultate preliminare au o semnificaţie teoretică şi practică deosebită, având în vedere importanţa sănătăţii mentale a studenţilor. Cuvinte-cheie: anxietate ca stare, anxietate socială, distorsiuni cognitive de interpretare, model de mediere

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Abilităţile de lucru în echipă sunt văzute ca esenţiale pentru realizarea personală, academică şi profesională, astfel încât universităţile le integrează din ce în ce mai mult în programele lor de studii. Aceste abilităţi sunt importante mai ales dacă vorbim despre domenii umaniste. Cu toate acestea, se ştie puţin despre modul în care unele caracteristici specifice ale studenţilor pot afecta procesul de dezvoltare a acestor abilităţi. În consecinţă, acest studiu îşi propune să umple acest gol şi să analizeze stăpânirea de către studenţii din învăţământul superior a abilităţilor de lucru în echipă, măsurate prin eficienţa lucrului în echipă, în raport cu stilurile de lucru în echipă, dar şi cu numărul de cursuri în care este încurajată dezvoltarea acestor abilităţi. La acest studiu au participat 195 de studente, cu vârsta medie M = 31,5, abatere standard SD = 9,2. Participanţii au completat două chestionare care măsoară eficienţa muncii în echipă şi stilurile de lucru în echipă, acestea fiind realizate pe baza literaturii de specialitate. De asemenea, chestionarele au fost aplicate pentru prima dată într-un studiu pilot la care au participat 50 de studenţi, iar indicele de consistenţă internă Cronbach a fost de 0,8 pentru primul chestionar şi de 0,77 pentru al doilea. Rezultatele au arătat că există corelaţii semnificative statistic între eficienţa muncii în echipă, stilurile de lucru în echipă şi numărul de cursuri în care este încurajată dezvoltarea acestor abilităţi, p < 0,01. Mai mult, am observat şi că numărul de cursuri în care este încurajată dezvoltarea acestor abilităţi are un efect de mediere asupra relaţiei dintre stilurile de lucru în echipă şi eficienţa lucrului în echipă, p < 0,01. Aceste rezultate pot sprijini cadrele didactice din învăţământul superior să adopte cele mai potrivite metode educaţionale pentru dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă, competenţe esenţiale în special pentru studenţii din domeniile umaniste. Cuvinte-cheie: cursuri, eficienţa muncii în echipă, stil de lucru în echipă, studenţi

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul de faţă subliniază necesitatea redefinirii relaţiilor profesor-elev în accord cu caracteristicile generaţiilor de elevi (generaţia Z, generaţia Alpha) care au un mod specific de învăţare şi de interacţiune cu colegii sau adulţii. Premisele teoretice ale studiul se regăsesc în lucrările recente ale psihologilor, sociologilor şi specialiştilor în ştiinţele educaţiei privind modul în care caracteristicile societăţii digitalizate îşi pun amprenta asupra stilului de viaţă al persoanelor care aparţin acestei generaţii. Şcoala, cu tot ceea ce înseamnă ea, de la structură, conţinut şi relaţii, nu putea să nu fie afectată de schimbările impuse de tehnologie, globalizare, dinamism social. Cercetarea calitativă, realizată într-o paradigm constructivist-interpretativă, s-a desfăşurat în anul şcolar 2022-2023, pe baza interviurilor cu 60 de profesori (20 din învăţământul primar, 20 de la nivel gimnazial şi 20 de la nivel liceal). Cinci profesori din învăţământul primar au fost observaţi la clasă în timpul activităţilor didactice. S-a evidenţiat că există încă profesori care au o viziune ,,clasică” asupra relaţiilor cu elevi, dar că depun eforturi să înţeleagă, să accepte şi să se adapteze promoţiilor de elevi. Una dintre concluziile cercetării este aceea că profesorii au nevoie de o remodelare a concepţiilor despre relaţia profesor-elev adaptată modului în care elevii din societatea viitorului (peste 15 ani, când actualele generaţii de elevi din gimnaziu vor intra pe piaţa muncii) vor învăţa şi, mai ales, vor munci. De fapt, această relaţie profesor-elev bazată pe valorile acceptării diversităţii elevilor, a personalizării învăţării, a motivării şi a responsabilizării elevilor, concomitant cu asigurarea stării de bine, stă la baza unei educaţii de calitate. Aceste valori ale educaţiei sunt prioritare şi sunt în acord cu caracteristicile elevilor de azi şi ale societăţii.

Cuvinte-cheie: digitalizare, generaţia Z, relaţia profesor-elev

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Evaluarea formativă, ca parte integrantă a procesului de învăţare, influenţează progresul studenţilor. O componentă cheie a acestui proces este feedbackul, mecanismul prin care se furnizează informaţii relevante şi utile studenţilor cu privirem la performanţa lor. Prin intermediul feedbackului, studenţii îşi dezvoltă abilităţile de autoevaluare şi autoreflecţie, îşi asumă responsabilitatea pentru propria formare şi stabilesc obiective de învăţare. Evaluarea formativă furnizează un cadru continuu de ghidare a progresului studenţilor, iar feedbackul oferă informaţii specifice şi orientate spre îmbunătăţirea rezultatelor obţinute în învăţare. Feedbackul oferă o perspectivă mai completă asupra capacităţilor şi nevoilor de învăţare ale studenţilor, permiţând profesorilor să ajusteze instruirea.
Obiectivul acestui studiu constă în determinarea abordărilor teoretice pedagogice şi psihologice ale feedbackului în procesul de evaluare formativă şi prezentarea unor strategii care implică feedbackul (feed-up, feed-back, feed-forward) în vederea îmbunătăţirii învăţării studenţilor. Pentru realizarea acestui obiectiv au fost aplicate metode teoretice de analiză şi sinteză a literaturii referitoare la evaluarea formativă şi feedback. Din punct de vedere metodologic, metoda empirică de bază a presupus aplicarea unui chestionar adresat studenţilor cu privire la opinia lor despre feedbackul oferit şi primit în cadrul activităţilor de învăţare. Rezultatele obţinute au arătat că feedbackul relevant şi individualizat este eficient din perspectiva studenţilor în atingerea obiectivelor de învăţare. Concluzia principală a acestui studiu evidenţiază importanţa sistemului de feedback în procesul evaluării formative pentru dezvoltarea unei culturi a învăţării bazate pe îmbunătăţirea continuă şi pe angajamentul activ al studenţilor în propriul proces de învăţare.

Cuvinte-cheie: evaluare formativă, feedback, feed-forward, feed-up, învăţare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: La Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) se organizează anual o competiţie de granturi didactice pentru cadrele didactice universitare în care se oferă câte o bursă didactică câştigătorilor unui concurs public de proiecte de activitate centrată pe student. Câştigătorii burselor didactice participă ulterior la un program de dezvoltare a competenţelor pedagogice în predarea centrată pe student, bazat pe modelul de instruire reflexiv-colaborativ (adică RCL) al UVT. Mai apoi, pe parcursul unui semestru academic, câştigătorii premiilor trebuie să pună în aplicare modelul de instruire RCL la o disciplină pe care o predau. Bazat pe un design cantitativ cvasi-experimental, prezentul studiu a examinat impactul programului pedagogic oferit beneficiarilor concursului de granturi 2020 la nivelul cadrelor didactice şi la cel al studenţilor. La nivelul cadrelor didactice, am măsurat resursele lor psihologice, dar şi concepţiile şi abordările de predare ale acestora. La nivelul studenţilor, am investigat percepţia studenţilor asupra comportamentului didactic al profesorilor lor şi abordările lor în ceea ce priveşte învăţarea. Pentru a investiga datele colectate, am folosit mai multe analize statistice, şi anume, Two-way mixed ANOVA, Quade’s ANCOVA şi Mann-Whitney U. Cadrele didactice din grupul experimental (GE) au raportat îmbunătăţiri semnificative din punct de vedere statistic în legătură cu concepţiile lor privind promovarea învăţării active. Potrivit studenţilor lor, profesorii din GE au utilizat mai multe metode de evaluare centrate pe student şi au adoptat comportamente didactice care au încurajat învăţarea activă, decât omologii lor din grupul de control (GC). Rezultatele noastre au arătat, de asemenea, că profesorii din GC au raportat niveluri mai ridicate de rezilienţă la sfârşitul semestrului şi, potrivit studenţilor lor, abordările lor didactice mai tradiţionale păreau mai eficiente în stimularea înţelegerii de către studenţi a conceptelor fundamentale. Rezultatele ar fi putut fi mai semnificative în ceea ce priveşte abordările studenţilor faţă de învăţare. Din cauza începerii pandemiei de Covid-19, am întâmpinat mai multe piedici în procesul de evaluare a impactului (de exemplu, valori ridicate la pretest, imposibilitatea de a potrivi răspunsurile studenţilor etc.). Chiar dacă rezultatele noastre au unele limitări, prezentul articol are implicaţii notabile pentru alţi actori implicaţi în programele de formare continuă a cadrelor didactice, în special cele desfăşurate în instituţiile de învăţământ superior. Sunt discutate implicaţiile practice ale rezultatelor atât pentru dezvoltatorii academici, cât şi pentru cercetările viitoare.

Cuvinte-cheie: dezvoltare academică, evaluare de impact, granturi didactice universitare, program de formare pedagogică

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .