Rezumat: Capacitatea de a gândi creativ, de a identifica idei şi soluţii noi, de a-şi asuma riscuri, atitudine proactivă, iniţiativă, încredere în sine, intenţii sociale şi inovatoare, pentru a contribui la „well-being-ul societal” sunt competenţe listate distinct în Busola învăţării 2030 (OECD, 2019a). Astfel de abilităţi sunt asociate deopotrivă competenţei de antreprenoriat social (CAS). Constructori semnificativi pentru CAS sunt: asumarea de riscuri, încrederea în sine, creativitatea personală (scala lui Konakli şi Göğüş, 2013), respectiv trăsăturile personale, caracteristicile sociale şi caracteristicile de iniţiativă socială (scala lui Capella-Peris şi colab., 2019), ambele scale, dezvoltate pentru profesori, fiind folosite şi pentru acest studiu.
Pentru a forma aceste capacităţi educabililor, profesorii, ca modele pentru elevii lor, trebuie să posede CAS. Ne propunem astfel să identificăm în ce măsură demonstrează abilitare pe această dimensiune viitorii profesori, specialişti în ştiinţele educaţiei din România, aflaţi la studii universitare de licenţă.
Am investigat aspecte ale elementelor de CAS în rândul studenţilor de la Pedagogie, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi Psihopedagogie specială. Au participat 509 respondenţi, studenţi din anii I şi III, care au frecventat programe de studii de licenţă din nouă universităţi publice.
Rezultatele studiului evidenţiază posibile relaţii între asumarea riscurilor şi trăsăturile personale, elementele de creativitate personală, dar nu au fost identificate diferenţe semnificative statistic ale CAS între studenţii de anul I şi cei de anul al III-lea.
A identifica în ce măsură CAS este prezentă la studenţi, viitori profesori, este un referenţial pentru ofertanţii de programe educaţionale, în sensul unor posibile decizii de reconsiderare curriculară.

Cuvinte cheie: Antreprenoriat social în educaţie, educaţie antreprenorială şi socială, competenţa antreprenorială socială la profesori

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Pandemia de COVID-19 a provocat schimbări sociale, economice şi în plan personal. Strategiile impuse de guverne la nivel mondial au generat un model de acţiune, care ulterior a fost preluat şi particularizat la nivel de ţară. Deşi aceste strategii au avut rolul proactiv de reducere a riscului de infectare, consecinţele lor au fost multiple. În acest context, sistemul educaţional a fost determinat să-şi regândească modul de realizare a activităţilor. Analiza realizată de noi are în vedere sentimentul de securitate emoţională trăit de studenţi în timpul activităţilor didactice online.
În acest context, a fost realizată o cercetare calitativă, bazată pe utilizarea metodei focus-grup. Participanţii la investigaţie au fost studenţi aparţinând celor 11 facultăţi cu profil tehnic din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi”. Au fost organizate trei focus-grupuri pe ani de studiu – I, II şi III. Scopul urmărit a vizat efectele educaţiei online în context pandemic asupra studenţilor, din perspectiva „sentimentului de securitate emoţională”. Obiectivele s-au axat pe identificarea dificultăţilor individuale trăite de studenţi şi analiza strategiilor de adaptare utilizate. Rezultatele au identificat sentimente precum frică, anxietate, tristeţe, nesiguranţă care s-au acutizat odată cu distanţarea de facultate şi prieteni. Înţelegerea felului în care pandemia a afectat studenţii este importantă pentru profesori şi le permite să identifice modalităţi adecvate de a veni ulterior în sprijinul lor.

Cuvinte cheie: Educaţie online, securitate emoţională, strategii de adaptare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Ca urmare a închiderii instituţiilor de învăţământ superior, studenţii şi profesorii au fost nevoiţi să se adapteze rapid la predarea şi învăţarea online. Necesitatea de a proiecta medii de învăţare pentru studenţi implică alegeri, ajustări şi decizii pentru a răspunde nu numai aşteptărilor studenţilor, ci şi condiţiilor în care universităţile trebuie să funcţioneze. Studiul nostru urmăreşte să exploreze practicile inovatoare folosite de educatori care le-au permis acestora să creeze săli de clasă atractive în cadrul programului de formare iniţială a profesorilor în timpul pandemiei de Covid-19. Participanţii la acest studiu au fost educatori (n=9) de la departamentul de formare a cadrelor didactice. În cadrul unei investigaţii de tip calitativ, datele au fost colectate prin participarea la interviuri semistructurate prin intermediul programului software de videotelefonie ZOOM.
Principalele constatări sugerează provocarea adusă de cadrul de instruire digital pentru experienţele cadrelor didactice universitare. Schimbarea bruscă a activităţilor şi condiţiilor instituţionale de predare a remodelat practicile pedagogice şi a provocat educatorii să identifice şi să răspundă într-un mod creativ nevoilor studenţilor, cu ingeniozitate şi rapiditate. Prin urmare, este esenţial ca educatorii să păstreze avantajele acumulate din munca de acasă în moduri care să le transforme practica.

Cuvinte cheie: Covid-19, formarea profesorilor, practici inovatoare, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul prezintă datele unui studiu realizat în anul 2021, în judeţul Iaşi, cu scopul de a identifica demersurile manageriale utilizate de directorii şcolilor defavorizate în vederea asigurării accesului la educaţie pentru toţi copiii. Strategia de culegere a datelor a urmărit un design mixt (cantitativ şi calitativ) şi s-a desfăşurat în şase şcoli defavorizate din judeţul Iaşi, trei din mediul urban şi trei din mediul rural. În aceste şcoli studiază aproximativ 5000 de copii, de la nivelul preşcolar până la cel liceal. Au fost analizate 18 baze de date cu privire la rezultatele şcolare ale elevilor, la programele remediale implementate şi la resursele tehnologice digitale utilizate de şcoli pentru a asigura accesul egal la educaţie. Datele cantitative au fost coroborate cu datele calitative obţinute din cele şase interviuri realizate cu directorii şcolilor. Concluziile cercetării ilustrează faptul că pandemia de COVID-19 a accentuat problemele privind accesul la educaţie. Astfel, un sfert din elevii care învaţă în cele şase şcoli incluse în cercetare (1167 de copii din totalul de 4714) au studiat în primul semestru al anului şcolar 2020-2021 doar prin pachete educaţionale şi nu au beneficiat de cursurile online, de interacţiunea cu colegii şi cu cadrele didactice pe perioada unui întreg semestru. Au fost iniţiate proiecte educaţionale pentru diminuarea efectelor negative, dar problema rămâne, având consecinţe de durată.

Cuvinte cheie: Acces la educaţie, criză educaţională, strategie managerială

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Teoria proiectării instruirii s-a dezvoltat progresiv, marcând trecerea de la sensul prescriptiv, normativ, tradiţional, la cel modern, bazat pe diverse abordări care se opun reţetelor unice şi specificaţiilor rigide. Tehnologia cunoaşterii aplicată cu stricteţe, controlul riguros al etapelor de învăţare nu mai sunt astăzi în centrul atenţiei, ci modul şi nivelul de implicare în construirea cunoştinţelor, colaborarea prin utilizarea noilor tehnologii informaţionale. Tehnologia modelează modul în care predăm, învăţăm şi evaluăm, precum şi modul în care planificăm şi proiectăm aceste activităţi. Deoarece tehnologia nu face predarea mai bună sau mai rea, mai simplă sau mai complexă, ci o schimbă complet, profesorii sunt uneori confuzi în alegerea unui model de proiectare. În demersul de identificare a tendinţelor noi în domeniul proiectării didactice, ne-am concentrat pe modelele de proiectare a instruirii care încurajează creativitatea profesorilor. Am pornit de la unele dintre modelele explicative ale învăţării bazate pe tehnologie şi, în a doua parte a studiului, am proiectat o activitate didactică. Metoda de proiectare se bazează pe instrumentul Learning Designer, dezvoltat de o echipă condusă de D. Laurillard. Acesta este un instrument care sprijină procesul de proiectare, fie că este vorba de învăţare mixtă sau integral online. Instrumentul este bazat pe web şi permite crearea şi împărtăşirea experienţelor de învăţare, sprijinind integrarea tehnologiei în procesul de învăţământ.

Cuvinte cheie: Proiectare, învăţare, modele, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Şcoala şi familia sunt considerate a fi piloni de bază ai educaţiei, iar între aceştia şi comunitate pendulează copilul, ca obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, atunci ele vor influenţa integrarea eficientă a copilului în activitatea şcolară şi, mai apoi, în viaţa socială.
Sistemul de învăţământ este un spaţiu al interacţiunii sociale, un spaţiu în care profesorii relaţionează pe de o parte cu elevii, iar pe de altă parte stabilesc relaţii de cooperare cu familiile elevilor şi cu alţi factori interesaţi ai societăţii. Prin fiecare contact relaţional cu elevii sau părinţii, profesorii desfăşoară activităţi de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. La nivelul clasei de elevi, relaţiile de comunicare, de conducere a activităţii clasei, relaţiile socio-afective care se stabilesc între profesori şi elevi determină constituirea unui climat psiho-social care poate favoriza sau defavoriza optimizarea procesului didactic.
Pentru reuşita şcolară a elevului e importantă relaţia familie-şcoală. Se observă că această colaborare este mai consistentă în ultimul timp şi este caracterizată de o varietate a interacţiunilor personale între reprezentanţii şcolii şi membrii familiilor elevilor.
Prezentul articol explorează importanţa relaţiilor dintre cadrul didactic şi elevi, precum şi a relaţiilor dintre şcoală şi familiile elevilor datorită rolului pe care îl au în eficientizarea învăţării şi în dezvoltarea personalităţii elevilor. Studiul realizat în cadrul unei şcoli primare conturează importanţa strategiilor relaţionale în spaţiul şcolar.

Cuvinte cheie: Educaţie, elev, familie, strategie relaţională, şcoală

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Politicile educaţionale reprezintă, în sens larg, procesul de conducere a schimbării şi/sau de introducere a inovaţiilor în sistemul educaţional (Haddad & Demsky, 1995; Haheu-Munteanu, 2019). În activitatea de guvernare, în mod curent, ministerele de resort îşi propun să gestioneze acest proces, pornind de la programele politice asumate. Acestea presupun obiective strategice, direcţii de acţiune ori strategii de implementare. Uneori însă, diferitele crize care afectează sistemele componente ale socialului, deci şi sistemul educaţional, presupun implementarea unor soluţii contextuale, decizii luate în condiţii de incertitudine. Având în vedere contextual pandemiei de Covid-19 şi necesitatea implementării unor măsuri care să vină în întâmpinarea nevoii de protecţie a sănătăţii elevilor şi cadrelor didactice, ne propunem, prin acest studiu, să surprindem paleta de atitudini şi percepţii legate de politicile implementate, precum şi diversele schimbări survenite în pregătirea profesională a cadrelor didactice, pregătire „forţată” de necesitatea utilizării tehnologiei în activitatea didactică online. Prin intermediul unei anchete sociologice pe bază de chestionar administrat online cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din România, ne propunem să inventariem raportările cadrelor didactice la diverse aspecte legate de organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţământ în contextul pandemic: începutul pandemiei şi frustrarea asociată acestui moment, pandemia şi dezvoltarea diferitelor abilităţi digitale, dar şi proiecţii de viitor în legătură cu dezirabilitatea folosirii diferitelor instrumente şi a abilităţilor digitale dezvoltate în timpul pandemiei, în activitatea didactică „post-pandemică”.

Cuvinte cheie: Atitudini, învăţământ preuniversitar, pandemia de Covid-19, România

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Predarea este o activitate socială cu impact formativ asupra educabililor, o activitate în care comunicarea joacă un rol esenţial. Pentru a asigura livrarea informaţiilor, un profesor poate utiliza atât elemente verbale, cât şi non-verbale. Acestea sunt instrumente utile pentru a oferi feedback educabililor, unele dintre ele putând fi utilizate în mediul virtual de predare şi învăţare. În timp ce învăţământul la distanţă se poate confrunta cu diverse limite în asigurarea unei comunicări eficiente între cursanţi şi profesor, există modalităţi de combatere a lipsei de elemente care pot conduce la o comunicare ineficientă. Această analiză a literaturii cu metode mixte va încerca să identifice modalităţile prin care se poate stabili o comunicare de succes şi constructivă între cursanţi şi profesori.

Cuvinte cheie: Comunicare eficientă, comunicare non-verbală, comunicare verbală, interacţiune, trecere în revistă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Printre cele mai studiate stadii de dezvoltare umană se găseşte adolescenţa, etapă critică de tranziţie în evoluţia umană, cu mare încărcătură de schimbări, la care tânărul trebuie să găsească soluţii creative şi să se adapteze. Între cele mai importante sarcini ale dezvoltării se află dimensiunea motivaţională, iar în mod particular, interesele ca structuri motivaţionale. Un eşantion de convenienţă, de 1360 de adolescenţi, cu vârste între 12 şi 24 de ani, au completat Chestionarul de Evaluare a Intereselor Profesionale (Cognitrom Assessment System). Obiectivele şi ipotezele cercetării s-au centrat pe evidenţierea diferenţelor în variabilitatea intereselor profesionale pe baza criteriilor: vârstă, sex şi mediu de provenienţă. Am identificat o preferinţă a postadolescenţilor pentru domeniul socialşi categoria intereselor investigative; o înclinaţie a fetelor către domeniul artistic, social şi realist;şi o preferinţă a adolescenţilor provenind din mediul urban pentru categoria intereselor convenţionale şi investigative. Rezultatele obţinute susţin importanţa cunoaşterii variabilităţii intereselor atât pentru o mai bună cunoaştere a adolescenţilor, cât şi pentru o mai bună organizare a activităţilor instructiveducative, susţinând astfel dezvoltarea consilierii şi orientării în carieră în şcoli, licee sau universităţi.

Cuvinte cheie: Adolescență, context academic, interese

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul prezintă rezultatele cercetării experimentale ale aplicării metodologiei Project Based Learning în cadrul proiectului Erasmus Plus KA201 Work for an Inclusive School Heritage, în licee din Romania. S-a vizat dezvoltarea, schimbul şi transferul de practici inovatoare între cele 5 ţări ale parteneriatului ERASMUS + (Slovacia, Turcia, Catalonia – Spania, Italia şi România). Drept metodologie experimentală s-a utilizat o variantă originală de Project Based Learning bazată pe ideile lui John Dewey, abordarea Project Citizen şi metodologia de planificare a proiectelor de finanţare MAPA. Profesori din cele 5 ţări partenere au participat la cursuri de formare, iar elevii din liceele implicate au planificat şi implementat diferite proiecte de acţiune socială. În cadrul studiului s-au evaluat atitudinile unui eşantion de 226 de elevi din România pe baza unui chestionar validat, preluat parţial din literatura de specialitate. Cercetarea quasi-experimentală dovedeşte o creştere semnificativă statistic a atitudinilor pozitive faţă de migranţi şi minorităţi, faţă de anumite instituţii, acţiuni civice, incluziune socială. S-a îmbunătăţit, de asemenea, dorinţa de participare în soluţionarea unor probleme ale comunităţii şi nivelul de dezvoltare a unor competenţe necesare pentru secolul XXI.

Cuvinte cheie: Competențe pentru sec. XXI, incluziune socială, învățare prin metoda proiectului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În ultimele decenii, cercetătorii din domeniul ştiinţelor educaţiei au acordat o atenţie deosebită incluziunii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în şcolile de masă. Copilul cu tulburarea ADHD a fost inclus în rândul celor cu CES în SUA încă din anul 1990 când s-a adoptat Legea privind educaţia persoanelor cu dizabilităţi (Individuals with Disabilities Education Act/IDEA), iar în România, deşi nu există o legislaţie specifică, încă din 1990 prin Legea 15, Parlamentul României a ratificat Convenţia cu privire la drepturile copilului prin care se puneau bazele incluziunii copilului cu CES în şcoala de masă şi în societate. Acest studiu urmăreşte atingerea a două obiective. Primul obiectiv a pus accent pe examinarea relaţiei dintre percepţia cadrelor didactice din învăţământul primar de masă asupra severităţii simptomatologiei elevilor cu ADHD, atitudinea acestora faţă de integrarea elevilor cu ADHD în şcoală şi cunoştinţele lor despre ADHD. Al doilea obiectiv a vizat aspectele din chestionarele aplicate şi din interviu. Rezultatele arată că atitudinea cadrelor didactice faţă de integrarea copiilor cu ADHD în şcoala de masă este, de cele mai multe ori, neutră, că profesorii din învăţământul de masă au cunoştinţe despre simptomatologia, etiologia şi tratamentul în cazul elevilor cu ADHD şi că există un efect de mediere (Z=2,02, p=0,044, p<0.05), iar acesta contabilizează 36,6% din efectul total. Se poate concluziona că toate obiectivele au fost atinse, iar rezultatele pot fi utilizate pentru realizarea unor programe de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţământul primar de masă.

Cuvinte cheie: ADHD, atitudinea cadrelor didactice, cunoștințele cadrelor didactice, integrare, școală incluzivă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În primii trei ani ai învăţământului primar din România este studiată o disciplină integrată, Matematică şi explorarea mediului. În această configuraţie, pentru cunoaşterea mediului prin activităţi de explorare este alocat un buget de timp relativ redus, de numai o oră săptămânal, prioritatea fiind deseori, datorită cerinţelor din sistemul de învăţământ, matematica. În clasele a III-a şi a IV-a, studiul ştiinţelor este realizat prin intermediul unei noi discipline numită Ştiinţe ale naturii, căreia îi este alocată o oră săptămânal. În timpul avut la dispoziţie, elevii învaţă să planifice etapele unei investigaţii, participă la experimente simple şi îşi verifică astfel propriile presupuneri pentru fenomenele sau procesele deja cunoscute. Ca urmare a timpului limitat destinat ştiinţelor, sunt încă perpetuate, până în clasele gimnaziale, o serie de erori, metode inexacte şi prejudecăţi ştiinţifice preluate din familie, din cercul de prieteni sau din mass-media.

Articolul încearcă să evidenţieze câteva erori de învăţare a ştiinţelor naturii, cu exemple din caietele şi fişele de lucru realizate de elevi, să identifice posibilele cauze ale acestor erori şi să le încadreze într-o anumită tipologie. La finalul articolului se găsesc formulate câteva recomandări pentru profesorii care predau sau vor preda ştiinţe în clasele de învăţământ primar şi pentru autorii de resurse didactice pentru disciplina Ştiinţe ale naturii, care urmează să elaboreze materiale de studiu în acord cu noua programă.

Cuvinte cheie: Aria curriculară Matematică și științe ale naturii, erori de învățare a științelor, învățământ primar

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Sistemul educaţional românesc este în faţa unei noi provocări reprezentate de reintegrarea copiilor care se întorc în ţara de origine după o perioadă de migraţie, iar dezvoltarea politicilor şi procedurilor educaţionale devine din ce în ce mai importantă în contextul în care numărul copiilor români remigraţi este în creştere rapidă, cele mai recente estimări menţionând 150.000-180.000 (Brebuleţ, 2018).

Cercetarea a investigat percepţia socială a copiilor remigraţi în sectorul educaţional (percepţia copiilor nativi şi a profesorilor) şi potenţialele schimbări pe care profesorii, şcolile şi sistemul educaţional le pot implementa (de la activităţi specifice la dezvoltarea instituţională şi dezvoltarea unor instrumente didactice). Metodologia de cercetare este cantitativă, bazată pe un chestionar cu scale Likert.

Cercetări anterioare desfăşurate în judeţul Vrancea au evidenţiat efectele psihologice, sociale şi educaţionale ale remigraţiei, însă adaptarea sistemului educaţional la aceste nevoi este mai degrabă dependentă de modul în care sunt percepute de către factorii de decizie (profesori, personalul de conducere) şi de către copiii nativi. În mod ideal, percepţia socială ar trebui să fie cât mai apropiată de realitatea educaţională, însă ce se întâmplă dacă percepţia copiilor nativi şi a profesorilor nu corespunde realităţii? Ce se întâmplă dacă majoritatea copiilor nu poate identifica problemele pe care copiii remigraţi le au în readaptarea după revenirea în România? Dar dacă profesorii, atunci când planifică, implementează şi evaluează activităţile educaţionale, nu au la bază o cunoaştere adecvată a dificultăţilor pe care copiii remigraţi le întâmpină, pot sprijini sistemul educaţional pentru a răspunde mai bine nevoilor specifice ale remigranţilor?

Cuvinte cheie: Dezvoltare şcolară, reintegrare educaţională, remigranţi

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Într-o lume care pare că îşi pierde reperele axiologice, în care conflictele, violenţa, agresivitatea sunt prezente la orice palier al ansamblului societal, nici şcoala nu mai reprezintă, pentru copii şi profesori, un mediu sigur şi pozitiv. Bullyingul este un fenomen care s-a insinuat în viaţa şcolii, având efecte negative asupra sănătăţii fizice şi psihice a copiilor, asupra personalităţii acestora, precum şi asupra eficienţei şi calităţii procesului educaţional.

În acest context, prin studiul de faţă, ne-am propus să investigăm măsura în care profesorii, conştientizând gravitatea acţiunilor subsumate bullyingului, intervin cu promptitudine, adoptând o serie de strategii de prevenire sau/şi de combatere a acestui fenomen. În condiţiile în care, la nivelul Uniunii Europene şi nu numai, există o preocupare evidentă pentru prevenirea şi stoparea bullyingului, prin demersul investigativ realizat, în cadrul căruia am inclus un grup de profesori din învăţământul preuniversitar, ne-am propus, de asemenea, să identificăm măsura în care aceştia conştientizează nevoia de implicare, de acţiune imediată, cu scopul de a promova un climat educaţional sigur, de a asigura securitatea fizică şi emoţională a elevilor lor.

Rezultatele anchetei pe bază de chestionar au evidenţiat o atitudine proactivă a profesorilor, aceştia conştientizând importanţa intervenţiei lor pentru dezvoltarea unor relaţii armonioase între elevi, pentru formarea/dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale ale acestora, precum şi pentru diminuarea/stoparea acţiunilor subsumate bullyingului, prin mediere, sancţiuni adecvate, colaborare eficientă cu toţi partenerii educaţionali.

Cuvinte cheie: Bullying, climat educațional, competențe socio-emoționale, relații educaționale, strategii de prevenire și combatere a bullyingului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Deoarece predarea şi cercetarea sunt percepute ca două activităţi academice de bază, au existat diverse încercări de a încorpora cercetarea în procesul de predare. Literatura de specialitate sugerează că legătura dintre cercetare şi predare nu numai că îmbunătăţeşte cunoştinţele studenţilor, ci şi gândirea critică şi abilităţile de rezolvare de probleme. Lucrarea de faţă se concentrează pe percepţia studenţilor în ceea ce priveşte integrarea cercetării în procesul de predare la nivelul învăţământului universitar, anul II în specializarea Ştiinţele Educaţiei la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Scopul studiului este de a înţelege modul în care studenţii percep integrarea elementelor de cercetare în cursurile lor în contextul introducerii unei noi metodologii de evaluare. Designul de cercetare pre-test – post-test a implicat colectarea datelor de la 52 de studenţi folosind Chestionarul de Percepţie a Integrării Cercetării (SPRIQ). Analiza datelor a relevat faptul că studenţii percep mai multe beneficii atunci când cercetarea este integrată în activitatea de predare, sunt mai motivaţi şi interesaţi de modul în care se desfăşoară cercetarea în departament şi au o percepţie mai bună a mediului lor de învăţare.

Cuvinte cheie: Chestionarul de Percepţie a Integrării Cercetării (SPRIQ), metodologie de evaluare, relaţia cercetare-predare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Principalul obiectiv al acestui articol este de a pune în evidenţă rolul creativităţii în procesul de îmbunătăţire a climatului şcolar. Ambele concepte, atât climatul şcolar, cât şi creativitatea au fost atent investigate de-a lungul timpului şi au primit definiţii şi explicaţii complexe. Cercetătorii în domeniul creativităţii (Sadler-Smith, 2015; Wallas, 1926) prezintă câteva etape ale procesului creativităţii care ne ajută să înţelegem mai bine acest termen. Pentru a explica procesul creativităţii, Graham Wallas, în Art of Thought (1926), introduce un model cu patru etape, care include pregătirea, incubaţia, iluminarea şi verificarea, aceste idei fiind valorificate şi de alţi cercetători. Prezentul studiu dezvoltă aceste etape identificate de cercetători cu scopul de a oferi cititorilor o perspectivă mai clară asupra creativităţii în organizaţia şcolară. După prezentarea unei perspectivei comprehensive asupra conceptului de creativitate, se va sublinia importanţa atât a creativităţii profesorilor, cât şi a creativităţii elevilor în îmbunătăţirea climatului şcolar. Într-o lume în care elevii întâlnesc factori perturbatori la fiecare pas, profesorii au rolul de a-i transforma într-o parte activă a procesului de predare şi învăţare. Prin dezvoltarea unor relaţii bune cu elevii, prin chestionarea acestora cu privire la interesele şi pasiunile lor şi prin ghidarea lor cu înţelepciune prin procesul educaţional, profesorii pot avea mai mult succes în atingerea scopurilor lor. Creativitatea elevilor merită să fie valorificată în şcoli şi poate fi o parte esenţială a procesului de îmbunătăţire a climatului şcolar.

Cuvinte cheie: Creativitate, climat școlar, creativitatea profesorilor, creativitatea elevilor, îmbunătățirea climatului școlar

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul trece în revistă o serie de programe acvatice şi analizează metode şi tehnici pentru dezvoltarea abilităţilor sociale la copiii mici cu tulburări ale spectrului de autism (ASD). Abilităţile sociale sunt interpretate prin intermediul teoriei minţii (ToM), punând accent pe interacţiuni de tipul înţelegerii explicaţiilor, a predicţiilor şi a gestionării comportamentului propriu şi al celorlalţi. Pe baza acestor elemente, scopul prezentării de faţă este de a studia rolul programelor acvatice de grup adaptate şi efectul acestora asupra copiilor cu autism pentru a înţelege conceptul de „colegi” şi pentru a învăţa beneficiile a două abilităţi sociale importante, respectiv munca în echipă şi relaţionarea. O căutare online prin ProQuest şi First Search s-a finalizat cu şapte studii cu metodologii de cercetare diverse. Toate aceste studii susţin valoarea programelor acvatice ca mijloace de dezvoltare a abilităţilor sociale. Datele calitative, precum şi cele cantitative care au inclus liste de verificare, interviuri şi teste, au indicat că aceste programe dezvoltă abilităţile sociale ale copiilor cu autism, cum ar fi cooperarea, comunicarea şi creşterea stimei de sine. Rezultatele au sugerat că prin aceste programe copiii cu autism au avut oportunităţi de a-şi face prieteni noi, de a se simţi mai confortabil într-un grup şi de a îşi reduce anxietatea prin înot. Aceste relaţii pot continua, pe măsură ce descoperă alte interese comune. Sunt necesare mai multe studii longitudinale pentru a dezvolta activităţile acvatice ca activităţi extracurriculare printr-o proiectare adecvată pentru a atinge rezultatele intenţionate. Prin sincronizarea teoriei cu activităţile sportive şi munca în echipă, copiii cu autism au experienţa unui profund sentiment de realizare personală.

Cuvinte cheie: Abilități sociale, interacțiuni, înot, muncă în echipă, tulburări ale spectrului autist

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul se dorește a fi o pledoarie pentru folosirea evaluării formative – cu evidențierea rolului atribuit feedback-ului în acest proces – în vederea dezvoltării învățării elevilor, inclusiv a competenței de a învăța să înveți. Avem în vedere, în special, următoarele aspecte aferente ,,vizibilizării” învățării (în sensul de explicitare, conștientizare, evaluare a progresului): scopuri/obiective, criterii de succes/reușită, evaluare a progresului în învățare, îmbunătățire a învățării, dezvoltare a auto-eficacității în învățare, auto-evaluare, folosire a greșelilor ca oportunități pentru învățare. Viziunea asupra evaluării formative folosită în cadrul prezentului articol îi aparține lui Royce D. Sadler.

Cuvinte cheie: a învăța să înveți, evaluare formativă, feedback, progres în învățare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Educația persoanelor cu dizabilități preocupă tot mai mult Europa și întreaga lume, ca atare abordarea comparativă cu situația din România este necesară. Studiul trece în revistă principalele viziuni adoptate de societate, diacronic și sincronic (modelul medical, social si biopsihosocial, abordarea categorială și noncategorială), insistă asupra evoluției comune a viziunilor, terminologiei și politicilor educaționale în acest context, evidențiază conexiunea cu evoluția politicilor curriculare. În prezent, viziunea de necontestat a drepturilor umane (egalitate și echitate, prin egalizarea șanselor) conduce la focalizarea tot mai mult a politicilor pe o abordare individualizată (personalizată) și mai puțin pe una categorială, privitor la educația și fundamentarea curriculumului școlar la copiii/elevii cu dizabilități. Un decalaj constatat al României, din acest punct de vedere – față de alte țări din spațiul euroatlantic, chiar față de unele țări vecine – ne responsabilizează în adoptarea unor măsuri, pe termen scurt și mediu, posibile în actualul context legislativ, din perspectivă educațională.

Cuvinte cheie: dizabilitate, egalitate și echitate, educație incluzivă, individualizare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Aprobarea Strategiei de la Lisabona (2000) și a Cadrului european al competenţelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (2006) au început procesul de implementare a abordării centrate pe competențe în educația statelor membre a Uniunii Europene. În ultimul deceniu, acest tip de demers a influențat puternic politicile educaționale, curriculumul, programele de educație și modelele de evaluare. Abordarea centrată pe competențe servește drept mijloc de europenizare în vederea armonizării sistemelor educaționale pentru a îmbunătăți calitatea lor și astfel, pentru a transforma economia UE în sensul creșterii competitivității sale. Educația ucraineană este în mare măsură influențată de tendințele și politicile pro-europene, care conduc spre europenizare. Abordarea centrată pe competențe este unul dintre instrumentele acestui proces la nivelul învățământului școlar. Ucraina a parcurs un drum lung de la discuții și definirea conceptului de competență la selectarea și aprobarea la nivel național. În același timp, acest proces este însoțit de o serie de provocări, care fac experiențele europene importante pentru educația din Ucraina în condițiile integrării sale în spațiul educațional european.

Cuvinte cheie: competențe cheie, educaţia bazată pe competenţe, educația ucraineană, europenizare, învățământul secundar, spațiul educațional European

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Nevoia de colaborare interprofesională poate fi sintetizată în afirmația lui Reid Hoffman: „Nu contează cât de inteligent ești sau cât de bună este strategia ta, dacă lucrezi singur, vei pierde întotdeauna în fața unei echipe”. În contextul social actual există o nevoie pregnantă de dezvoltare a competențelor de colaborare interprofesională, date fiind problemele din ce în ce mai complexe cu care se confruntă angajații pentru a răspunde solicitărilor. Domeniile medicale și IT sunt cele mai avansate în privința facilitării de contexte de dezvoltare a competențelor interprofesionale, pe când domeniul educațional și cel social sunt în faza de început. În România, educația interprofesională este în faza de pionierat, pentru a facilitat dezvoltarea acestei practici, propunem în acest articol un model de dezvoltare a competențelor de colaborare interprofesională pentru domeniile educațional și social adaptat din practica de formare a Universității VIA College, Holstebro din Danemarca.

Cuvinte cheie: colaborare interprofesională, educație interprofesională, formare, învățământ superior

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul analizează integrarea învățământului ucrainean în spațiul educațional european, în condițiile alegerii direcției europene, pentru Ucraina; în contextul integrării învățământului ucrainean în spațiul educațional european, se evidențiază o serie de reforme strategice, cum ar fi: actualizarea potențialului științific și pedagogic existent, punerea în aplicare a oportunităților elevilor și profesorilor ucraineni pentru prognoza, programarea, sprijinul științific și metodic pentru cooperarea în domeniile prioritare ale educației; adoptarea deciziilor strategice de management, care vor crea o foaie de parcurs pentru intrarea sistemului de educație ucrainean în spațiul educațional european; reformarea finanțării sistemului de învățământ; promovarea introducerii celor mai recente abordări științifice și a tehnologiilor educaționale; continuarea democratizării activității instituțiilor de învățământ; îmbunătățirea calității formării viitorilor profesori și a profesorilor universităților pedagogice; promovarea și dezvoltarea cooperării internaționale pentru instituțiile naționale de învățământ; asigurarea condițiilor pentru mobilitatea educațională. S-a stabilit ca una dintre prioritățile integrării sistemului de învățământ, în special a învățământului secundar general din Ucraina, în Spațiul Educațional European, să fie asigurarea calității în conformitate cu standardele europene. Conform Legii educației din 5 septembrie 2017, învățământul secundar general are trei niveluri de educație: învățământul primar care durează patru ani (începând cu vârsta de 6 ani); învățământul secundar de bază care durează cinci ani; învățământ secundar de profil de trei ani. S-a ajuns la concluzia că, în Ucraina, realizarea calității europene a educației va fi un factor puternic în rezolvarea problemelor economice, politice și culturale ale integrării europene a țării noastre, în dezvoltarea societății prospere și democratice. Prin urmare, în procesul de dezvoltare a sistemului național de învățământ, trebuie să se acorde mai multă atenție problemei asigurării calității educației.

Cuvinte cheie: asigurarea calității, învățământul secundar general, opțiunea de europenizare a Ucrainei, Spațiul Educațional European, standarde europene

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lumea în care trăim este una în permanentă schimbare, restructurare, transformare. Sistemul educaţional trebuie să se racordeze la această lume şi să formeze viitori adulţi responsabili, flexibili, creativi, care să răspundă adecvat solicitărilor din mediul social. Raportându-se la o astfel de ţintă, procesul de învăţământ urmăreşte formarea unor elevi care să dispună de competenţe de comunicare, cognitive şi metacognitive, emoţionale, interculturale, investigative, digitale, civice etc.
Întrebarea care se pune, firesc, în această situaţie, este ce fel de profesori pot forma astfel de elevi. Dincolo de pregătirea iniţială şi continuă pentru profesia didactică, profesorii trebuie să înţeleagă că eficientizarea activităţii didactice implică, în mod necesar, reflecţia asupra acesteia.
Prezentul studiu se focalizează pe conceptul de practică reflectivă, pe delimitarea unor etape ale acestui demers, pe identificarea unor metode şi instrumente specifice practicii reflective (jurnalele de reflecţie, înregistrările video şi audio ale lecţiilor, feed-back-ul etc.) şi, respectiv, pe conturarea unui posibil model de personalitate al profesorului reflectiv, ce își subsumează următoarele dimensiuni: cunoaşterea de sine, cunoaşterea elevilor, cunoaşterea organizaţiei şcolare, cunoaşterea curriculum-ului, cunoştinţe în domeniul pedagogic.
Considerăm că practica reflectivă reprezintă o resursă valoroasă, încă insuficient exploatată, care poate aduce beneficii importante profesorului şi, implicit, elevilor, asigurând succesul şcolar şi, ulterior, profesional şi social.

Cuvinte cheie: calitatea procesului educaţional, competenţe, practică reflectivă, profesor reflectiv, stil didactic

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Violența școlară este o manifestare la fel de veche ca istoria școlii. Formele de realizare, intensitatea și frecvența manifestărilor violente, implicarea diferiților actori ai școlii în inițierea acestora, dar și percepția și toleranța opiniei publice față de formele de violență și actorii ei sunt cele care variază de-a lungul timpului, conferindu-le specificitate și înțelegere diferită. Violența manifestată în spațiul școlar are forme variate de manifestare, iar pentru combaterea și prevenirea ei, esențiale sunt conștientizarea și acceptarea fenomenului în contextul larg al cauzelor care au determinat-o. Prezentul studiu este focalizat pe cauzele violenței școlare, în directă relație cu factorii determinanți ai acesteia (individuali, socio-familiali și școlari), și sunt analizate la trei niveluri diferite de manifestare: violența între elevi, violența elevilor asupra profesorilor, violența profesorilor asupra elevilor.
Prezentul studiu se bazează pe date de anchetă care investighează fenomenul violenței școlare la nivel național, din perspective multiple. Analiza realizată utilizează date cantitative obținute în cadrul unor anchete prin chestionar adresate elevilor, directorilor, profesorilor, consilierilor școlari, precum și date calitative obținute în cadrul unor anchete prin interviuri focalizate de grup realizate cu elevi, cadre didactice, părinți. Analizele întreprinse permit punerea în relație a opiniilor diferiților actori ai școlii asupra cauzelor violenței școlare, care, uneori, sunt antagoniste. Provocarea prezentului studiu nu este determinarea veridicității sau importanței cauzelor violenței școlare identificate de actorii școlii, ci pornind de la aceste cauze vor fi identificate măsuri, strategii, politici a căror implementare ar putea conduce la o vedere unitară a actorilor școlii asupra problematicii violenței școlare și la reducerea și combaterea manifestărilor violente la nivelul școlii.

Cuvinte cheie: politici educaționale, prevenție și combatere a violenței, violență școlară

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Acest articol descrie discursurile competitive despre rolul profesorului la clasă, identificate într-un colegiu teoretic din mediul urban mic, pe baza analizei a 11 interviuri semi-structurate cu profesori de liceu. Interpretarea modului în care profesorii invocă rolul profesorului în poveștile lor identitare, a dezvăluit următoarele discursuri competitive: profesorul trebuie să transmită cunoștințe versus profesorul trebuie să înlesnească înțelegerea; profesorul trebuie să noteze „obiectiv” versus profesorul trebuie să noteze „flexibil”. Argumentul principal al articolului este că în liceul studiat, domină ideea că profesorul trebuie să transmită cunoștințe și să noteze „flexibil”. A nota „flexibil” înseamnă a răspunde așteptărilor părinților, directorului și colegilor de „a da note mari” anumitor elevi și/sau tuturor elevilor. Această așteptare din partea profesorilor este favorizată de politica universităților de a include media generală din anii de liceu, în criteriile de admitere la programele de licență, dar și de politica liceului de a da posibilitatea părinților să aleagă profesorii copiilor lor pe baza unei cereri și dacă există consens între părinți.

Cuvinte cheie: analiză de discurs, colegiu teoretic, evaluare a elevilor, politici de admitere, programă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Predarea și studierea în străinătate sunt elemente cheie în reducerea izolării regionale a comunității academice. Programele de schimb internațional sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea profesională și personală pe care o facilitează, având, de asemenea, un efect pozitiv asupra mediului socio-economic. Aceste mobilități permit fiecărui candidat să câștige o nouă și prețioasă experiență, să învețe limbi străine și să-și dezvolte, exerseze competențele interpersonale în medii culturale diferite. Acest articol furnizează o analiză SWOT privind implementarea politicilor educaționale cu privire la mobilitățile academice din instituțiile de învățământ superior din Bosnia și Herzegovina. Cercetarea presupune un demers calitativ. Metodele de colectare a datelor au fost interviurile semi-structurate cu respondenți cheie, experți în învățământul superior și studiul documentelor (legi, măsuri de implementare, decizii ale consiliilor de administrație universitare). Rezultatele evidențiază ca principale avantaje: transferul de cunoștințe transfrontaliere și numărul crescut de tineri profesioniști cu un nivel ridicat de angajabilitate. Cele mai pregnante bariere sunt atitudinile tributare sistemului de educație anterior și insuficienta promovare a tuturor beneficiilor ce pot fi obținute din acest tip de mobilități. Valoarea acestui articol stă în potențialul său de a sublinia complexitatea țării cu neobișnuit de multe ministere ale educației care afectează mobilitățile academice.

Cuvinte cheie: învățământ universitar, procesul Bologna, transfer de cunoștințe

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Auto-reglarea în contexte şcolare este un subiect care a preocupat mulţi cercetători din variate discipline. Neuroştiinţa educaţiei este un domeniu emergent de cercetare care îşi propune să conecteze cunoaşterea şi metodologia specifică neuroştiinţelor cu cea a altor domenii mai consecrate în studiul învăţării şi educaţiei, precum psihologia, sociologia sau ştiinţele educaţiei. Lucrarea de faţă analizează studiile empirice recente ce explorează auto-reglarea în sistemul preuniversitar şi care se încadrează în literatura de neuroştiinţă a educaţiei. În urma unei căutări şi filtrări laborioase, conforme cu metodologia analizei sistematice, am identificat cinci articole care au trecut de criteriile de filtrare predefinite. Rezultatele analizei noastre sugerează că acest tip de literatură este publicat în mod special în ultimul deceniu, fiind prilejuit de noile metodologii din neuroştiinţă care au facilitat realizarea de studii non-invazive avansate la nivelul creierului uman. Principalele elemente ale auto-reglării studiate în aceste articole se referă la orientarea şi reglarea motivaţiei pentru învăţare, orientarea atenţiei, modul de percepere a propriilor abilităţi mentale şi comportamente, gradul de implicare cognitivă şi emoţională în învăţarea şcolară şi autocontrolul comportamentului social şi cel privind implicarea în sarcinile şcolare. Metodologiile utilizate au constat în principal în aplicarea de chestionare auto-completate sau completate de către ceilalţi, evaluări comportamentale, testarea performanţei academice, teste computerizate vizând abilităţi cognitive, înregistrări de indicatori fiziologici (precum probe de salivă, sânge sau bătăile inimii), electroencefalografie (EGG) şi imagistică funcţională prin rezonanţă magnetică (RMN funcţional). Eşantioanele incluse în aceste studii variază de la elevi preşcolari la cei din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, însumând 376 de participanţi în total. Rezultatele de cercetare raportate sunt mai degrabă limitate, însă oferă totodată optimism privind utilizarea metodelor de investigare din neuroştiinţe pentru cercetarea auto-reglării în context şcolar. Diferite aspecte privind limitările acestui tip de cercetare sunt, de asemenea, discutate în acest articol.

Cuvinte-cheie: analiză sistematică de literatură; auto-reglare; context şcolar; neuroştiinţa educaţiei.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Conceptul de intercomprehensiune este acum parte a lexicului Didacticii limbilor sau a limbajului celor care reflectează asupra predării şi învăţării limbilor străine în contextul promovării plurilingvismului cetăţenilor europeni. Intercomprehensiunea este una dintre preocupările actuale, chiar dacă nu a intrat oficial în şcoli şi în universităţi. Intercomprehensiunea este încă în stadiul de experiment, proiect sau formare şi totuşi există material bogat şi o preocupare didactică intensă cu privire la acest subiect. Acest concept are meritul de a incita la experimentare şi din acest motiv există o pedagogie şi o didactică a intercomprehensiunii. Obiectivul meu cu privire la acest subiect este acela de a explora interesul, posibilităţile şi modalităţile unei mai bune înţelegeri a contactului limbilor în clasele de limbi străine şi în special a celor de limbă franceză.

Cuvinte-cheie: intercomprehensiune; limbi străine; plurilingvism

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul de faţă are un caracter teoretic şi exploratoriu. Îşi propune să descrie un sistem referenţial care ar trebui să determine sau să influenţeze deciziile de construire a unui nou curriculum. Exemplul disciplinar al geografiei (sau, mai larg, al unui domeniu de studiu intitulat „geografie – mediu înconjurător”) are elemente specifice rezultate din caracteristicile structurii interioare. Sistemul referenţial poate fi modificat, redus, extins, taxonomizat sau adaptat în raport cu alte discipline sau domenii de studii, cel puţin asemănătoare. Exemplul curriculumului „vertical” al geografiei (V – XII) are la bază un sistem de finalităţi (competenţe), progresul acestora (pe niveluri şi vârste) şi depinde de orizontul de timp al proiectării, rezultând variante posibile diferite. Tipul de curriculum este însă foarte dependent de paradigma construcţiei sale: predominant ştiinţifică (eventual cu o inserţie umană individuală minimă) sau predominant subiectivă, ca rezultat al unor păreri individuale sau de grup, mai mult sau mai puţin legitimate.

Cuvinte-cheie: competenţe; curriculum; domenii de studiu; geografie; mediu înconjurător

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul de faţă are ca obiectiv să aducă în atenţia profesorilor problematica expunerii elevilor la stres în mediul educativ. Abordarea stresului elevilor prin intermediul cercetării se dovedeşte încă insuficient explorată, dar poate deschide drumuri importante în educaţie, dat fiind interesul general pentru îmbunătăţirea randamentului şi a climatului şcolar. Pentru a expune succint această temă, am recurs la analiza documentară şi la prezentarea unor exemple de cercetări care au avut ca temă, explicit sau într-un cadru mai amplu, identificarea efectelor factorilor de stres în mediul educativ. Dintre aceştia, am ilustrat teama de eşec, evaluarea, comunicarea în faţa unui public.

Cuvinte-cheie: comunicarea în faţa unui public; evaluarea; factori de stres; stresul în mediul educativ; teama de eşec

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Dezvoltarea societăţii aduce astăzi o transformare continuă a conceptului de carieră, concept ce sparge bariere de gen şi de cultură. Debutul în carieră poate fi anevoios, iar nevoile tinerilor sunt dinamice, de aceea consilierea pentru carieră este un domeniu ce evoluează continuu, adaptându-şi strategiile, metodele şi mijloacele la grupul ţintă. În acest articol, s-a analizat relaţia dintre serviciile de consiliere pentru carieră, disponibile în cadrul universităţii VIA University College, din Danemarca, şi nevoile specifice ale studenţilor. De asemenea, am intenţionat să atragem atenţia asupra importanţei dezvoltării serviciilor pentru carieră, aceste servicii putând sprijini studenţii să îşi dezvolte atât competenţele profesionale, cât şi pe cele transversale, care să le permită să se adapteze mai uşor şi mai repede frecventelor schimbări apărute la nivelul pieţei muncii. Ideea realizării unei platforme on-line prin intermediul căreia să li se ofere studenţilor servicii de consiliere pentru carieră poate fi preluată şi adaptată contextului românesc.

Cuvinte-cheie: carieră; consiliere; nevoi ale studenţilor; piaţa muncii

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul se referă la rolul alfabetizării financiare în creşterea economică a ţării, relevă esenţa acestui concept şi semnificaţia sa, subliniază principalele rezultate ale studiilor, care determină nivelul de alfabetizare financiară a populaţiei din România şi din Ucraina. Totodată, sunt enumerate principalele etape pentru îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară a cetăţenilor din cele două ţări. Este evidenţiată experienţa ucraineană de formare a alfabetizării financiare a elevilor în cadrul lecţiilor de matematică. Autoarea propune recomandări şi exemple de sarcini de lucru pentru creşterea nivelului de alfabetizare financiară a elevilor de liceu, în procesul de învăţare a matematicii.

Cuvinte-cheie: alfabetizare financiară; lecţii de matematică; pregătire matematică; probleme cu conţinut financiar

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Scopul acestui articol este de a prezenta experienţele şi beneficiile utilizării teatrului în şcoală dezvoltate prin intermediul proiectului „Iniţiativa Educaţională Naţională – Teatrul în educaţie”, derulat din 2014 în şcolile gimnaziale şi liceele din România de către Asociaţia Teatrul Vienez de Copii. Acesta se adresează deopotrivă copiilor, adolescenţilor şi cadrelor didactice. Proiectul are ca punct de plecare cercetările şi metodologia dezvoltate în cadrul iniţiativei educaţionale „Şcoală pentru viaţă” derulată de Das Wiener Kindertheater la Viena, în 2008. Ideea centrală care a stat la baza definirii metodei de lucru şi a activităţilor de teatru în educaţie se află în explorarea impactului jocului în învăţare. În cele două proiecte prezentate în articol, au fost identificate şi evaluate achiziţiile anumitor abilităţi la copii şi tineri, în urma implicării acestora în ateliere teatrale. Rezultatele obţinute au pus în evidenţă progrese în domeniul cognitiv, emoţional şi al relaţiilor interpersonale.

Cuvinte-cheie: Teatrul Vienez de Copii; Iniţiativa Educaţională; învăţarea prin teatru; teatru pentru copii

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul aduce în atenţie problema rolului parental şi a parteneriatului şcoală-familie, şi anume cazul copiilor, având în vedere faptul că educaţia lor ridică din ce în ce mai multe probleme serioase părinţilor. Aceştia sunt în întregime responsabili pentru educarea copiilor lor până la vârsta şcolară. Când copiii încep şcoala, responsabilităţile pentru educaţia lor sunt împărţite între familie şcoală. Parteneriatul şcoală-familie înseamnă comunicare eficientă, sarcini clar definite, acţiuni omogene în beneficiul copilului; părinţii trebuie să fie consideraţi participanţi activi la educaţia şcolară, având în vedere faptul că aceştia îşi cunosc cel mai bine copiii. În ultimii ani, programele parentale cunosc un succes mai mare decât oricând, prin intermediul căruia educatorii îi învaţă pe părinţi cum să-şi înveţe copiii cu privire la aspectele pozitive – rolul parental apreciativ. Părinţilor le sunt oferite mai multe tipuri de sprijin parental: consiliere individuală, coaching, consiliere de grup, cursuri pentru părinţi, grupuri de sprijin. Pentru a forma comportamente pozitive la copii, atât părinţii, cât şi educatorii, au nevoie de patru elemente: dragoste, disponibilitate, direcţie şi măsură.

Cuvinte-cheie: parteneriat şcoală – familie, programe de educaţie parentală, rol parental apreciativ, comportamentul copilului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .