IN MEMORIAM
CEEA CE CRED EU | Viorel NICOLESCU
Vezi lucrarea
REVENIRE FORŢATĂ | Dan BADEA
Vezi lucrarea
EXERCIŢIU DE ADMIRAŢIE | Emil STAN
Vezi lucrarea
SUNTEM URMA MNEZICĂ PE CARE O LĂSĂM ÎN LUME | Speranţa FARCA
Vezi lucrarea
LIBERTATE | Monica CUCIUREANU
Vezi lucrarea
VIOREL NICOLESCU – OMUL ŞI MENTORUL CARE NE-A DESCHIS ARIPILE | Gabriela NIŢĂ
Vezi lucrarea
VIOREL NICOLESCU – OMUL, CERCETĂTORUL, PROFESORUL | Gheorghe BUNESCU
Vezi lucrarea
STUDII
„PENTRU CE” / TELOS: IDEALUL DE VIAŢĂ CA REPER PRINCIPAL AL EDUCAŢIEI | Ana BAZAC
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: Acest articol de filosofie a educaţiei schiţează conceptul modern de ideal de viaţă ca principal vector de construcţie a omului şi, prin urmare, a educaţiei. Este un concept umanist şi iluminist occidental şi, din acest motiv, introducerea tratează fundamentarea de către Kant a conceptului de ideal ca atare. Apoi, după o notă despre unele idei filosofice care arată deschiderea şi diferenţa specifică a idealului, conceptul de ideal de viaţă ca manifestare a conceptului de ideal se descompune urmând concepţia pedagogică, deci multidisciplinară a cărţii lui D. Bazac despre idealul de viaţă al adolescenţilor, apărută în 1983.
Idealul vieţii este individual, iar relaţiile sale dialectice cu idealurile sociale şi cu idealurile educaţionale pun în lumină un complex în care toate aceste tipuri de ideal se condiţionează reciproc şi implică relaţii la fel de complexe cu valori sociale diferite. Se arată rolul modelelor faţă de ideal, precum şi constituirea idealului de viaţă în urma unei „dezidealizări” a modelelor: în ultimă instanţă, concretizarea idealului educativ în modele priveşte şi întăreşte conştientizarea relaţiilor diferite, divergente sau convergente, dintre idealuri şi realitate. Tocmai această capacitate de a oglindi realitatea şi de a induce puterea oamenilor de a o transforma pe ea şi pe ei înşişi conform moralei care stă la baza unicităţii speciei lor conferă idealului de viaţă importanţa pe care doar procesul educative o poate evidenţia. Astfel, idealul de viaţă evidenţiază raţiunea de a fi/telosul/ „pentru ce”-ul fiinţelor umane ca atare.
Cuvinte-cheie: adolescenţă, filosofia educaţiei, ideal de viaţă, modele, valori.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
PROMOVAREA VALORILOR PRIN EDUCAŢIE: RESURSE PSIHOLOGICE ŞI STRATEGII PENTRU UN MEDIU UNIVERSITAR NEAGRESIV | Iulia GONŢA, Eduard-Dimitrie-Alexandru VULPE, Horia-Sebastian IONIŢĂ
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: Abordările pentru consolidarea valorilor educaţionale, cum ar fi demnitatea umană, egalitatea, respectul pentru drepturile omului, sunt din ce în ce mai întâlnite în pedagogia modernă şi se reflectă în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite pentru asigurarea unei educaţii de calitate, incluzive şi echitabile pentru toţi. În acest sens, am examinat dimensiunea psihologică, bazată pe valori ale educaţiei şi comportamente manifestate în relaţiile interpersonale, concentrându-ne pe problema (non)agresivităţii. Concret, am administrat unchestionar la 427 de studenţi pentru a identifica modele de intervenţie în educaţie. Chestionarul s-a concentrat pe caracteristicile emoţionale şi atitudinale legate de experienţele din cadrul sistemului educaţional, a inclus răspunsurile studenţilor referitoare la modalităţile de abordare a situaţiilor vulnerabile şi mesajele lor pentru implementarea celor mai bune practici în educaţie. Pentru a explora resursele psihologice ale studenţilor, cum ar fi speranţa, auto-eficacitatea, rezilienţa şi optimismul, care sunt esenţiale în înţelegerea răspunsurilor şi atitudinilor lor faţă de (non)agresiune, am utilizat Chestionarul capitalului psihologic (PCQ). Din răspunsurile studenţilor, s-a observat că majoritatea participanţilor consideră violenţa şcolară o problemă semnificativă care afectează negativ atât victimele, cât şi comunitatea, în ansamblu. Analiza rezultatelor chestionarului ne-a confirmat contribuţia semnificativă a capitalului psihologic la formarea unui mediu educaţional constructiv, important în dezvoltarea valorilor educaţionale. În ceea ce priveşte sugestiile propuse de îmbunătăţire a actului educaţional, participanţii au menţionat, printre altele, necesitatea monitorizării şi raportării incidentelor, implementarea unui program educaţional pentru prevenirea violenţei şi implicarea activă a consilierilor şcolari, părinţilor, profesorilor şi autorităţilor în prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală.
Cuvinte-cheie: mediu educaţional, nonagresiune, resurse psihologice, rezilienţă, valori educaţionale.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
EXAMINAREA PERCEPŢIILOR ELEVILOR DE ŞCOALĂ PRIMARĂ CU PRIVIRE LA CLIMATUL CLASEI UTILIZÂND CHESTIONARUL PRIVIND CLIMATUL CLASEI ŞI DESENELE COPIILOR | Doroteea-Teodora BOROZAN, Leyla SAFTA-ZECHERIA
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: În ultimii ani, luarea în considerare a vocii elevilor în ceea ce priveşte mediul şcolar în învăţământul primar a primit tot mai multă însemnătate, pe fondul creşterii interesului pentru drepturile copiilor. Studiile existente au investigat percepţiile elevilor asupra climatului din clasă folosind abordări calitative (de exemplu, interviuri sau observaţii în clasă) sau abordări cantitative (de exemplu, chestionare autoadministrate). Totuşi, în literatura naţională şi internaţională, lipseşte un studiu care să discrimineze diferenţele de perspectivă produse de fiecare abordare asupra climatului din sala de clasă. Prin urmare, urmând o abordare mixtă, demersul nostru îşi propune să umple acest gol. În total, 68 de elevi de clasa a IV-a din România (28 de fete şi 40 de băieţi, cu vârste între 9 şi 12 ani) au completat instrumentul de referinţă în domeniu (Chestionarul climatului din sala de clasă pentru învăţământ primar; CCQ-P). Complementar, toţi elevii au realizat individual desene ale clasei lor (abordare adoptată după cea a lui Kuzle şi Gracin, 2021), pe care le-au explicat ulterior primului autor într-un interviu semi-structurat. Am observat atât similitudini, cât şi diferenţe în modul în care cele două abordări au relevat aspecte diferite ale perspectivelor elevilor asupra climatului clasei. În general, participanţii la cercetare au înţeles climatul clasei lor în termeni pozitivi, acest aspect fiind comun între cele două abordări metodologice. În plus, orientarea către sarcină a părut să fie dimensiunea cea mai pronunată în ambele abordări, deoarece scorurile CCQ-P aferente au fost ridicate, iar elevii s-au reprezentat pe ei înşişi ca fiind atenţi şi lucrând la sarcini specifice. Totuşi, în ceea ce priveşte colaborarea şi implicarea, deşi CCQ-P a relevat niveluri relativ ridicate, desenele copiilor în care aceştia colaborau sau se angajau activ în comunicare cu profesorii şi alţi elevi au fost extrem de rare, iar organizarea frontală a procesului de predare a dominat eşantionul. Lucrarea de faţă poate contribui la o mai bună înţelegere a integrării abordărilor calitative şi cantitative asupra climatului clasei şi, în consecinţă, la o înţelegere mai nuanţată a detaliilor climatului de la clasă în România.
Cuvinte-cheie: cercetare prietenoasă pentru copii, ciclul primar, climat din sala de clasă, desenul ca metodă de cercetare, perspectivele elevilor.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
EDUCAŢIA AXIOLOGICĂ ÎN COPILĂRIA TIMPURIE | Horaţiu CATALANO, Ana RUS, Andreea-Ionela DOHOTARU, Anca ANI-RUS, Gabriela MESTIC
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: Educaţia este factorul esenţial care contribuie la transmiterea valorilor încă de la vârste fragede. Educaţia bazată pe promovarea valorilor la vârstele timpurii este deosebit de importantă, deoarece în această perioadă au loc cele mai ample transformări din viaţa copilului, mai ales în ceea ce priveşte formarea caracterului şi dezvoltarea socioemoţională.
Educaţia axiologică presupune transmiterea unor principii etice prin intermediul activităţilor zilnice, interacţiunilor cu ceilalţi şi organizării mediului educaţional. Profesioniştii din educaţia timpurie pot ajusta valorile şi comportamentele copiilor într-o direcţie dorită, bazându-se pe propriile lor principii şi valori personale. Atât părinţii, cât şi cadrele didactice deţin un rol hotărâtor în transmiterea valorilor, în formarea şi dezvoltarea deprinderilor sociomorale ale copiilor. Este bine cunoscut faptul că orientarea axiologică începe în familie, încă din primii ani de viaţă ai copilului şi continuă în mediile şcolare şi sociale în care acesta va fi integrat.
Abordarea axiologică facilitează înţelegerea şi aprecierea de către copii a unor concepte precum respectul, adevărul, responsabilitatea, bunătatea, empatia, asigurând fundamentul unei dezvoltări armonioase şi a unor relaţii interpersonale echilibrate pe termen lung. Prin implicarea activă în diverse jocuri şi activităţi orientate axiologic, copiii vor fi capabili să diferenţieze adevărul de minciună, binele de rău, frumosul de urât, însuşindu-şi norme, principii şi comportamente sociomorale. Valorile insuflate în copilărie vor contura caracterul şi vor asigura bazele personalităţii adultului de mai târziu.
Studiul de faţă aduce în atenţie importanţa abordării valorilor la vârstele timpurii şi oferă exemple de bune practici privind implementarea educaţiei axiologice în grădiniţă.
Cuvinte-cheie: caracter, educaţia axiologică, educaţia timpurie, personalitate, valori.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
ISTORIA FORMĂRII PROFESIONALE A ÎNVĂŢĂTORILOR ÎN ROMÂNIA | Gianina PRODAN
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: Unul dintre principiile care guvernează învăţământul din România este principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale. Istoria este un liant identitar. Specific învăţătorilor este o identitate profesională, conferită de elemente comune precum comportamentele sociale, credinţele şi ideologiile dominante, elemente întipărite în „fenotipul” profesional. Lucrarea prezintă o analiză cronologică a celor mai importante momente istorice, contexte politice şi sociale, mărturii şi cadre legislative ale formării profesionale a învăţătorilor în România. Sunt relatate momentele istorice cruciale pentru naţiunea şi cultura noastră, în legătură cu mărturii despre aspecte privind activitatea dascălilor, primele cursuri de pregătire a învăţătorilor, primele şcoli normale, contextele politice şi sociale şi măsurile de legiferare a formării profesionale a învăţătorilor. Cunoaşterea istorică a formării profesionale a învăţătorilor din România este parte din pregătirea şi cultura general a profesorilor pentru învăţământul primar.
Cuvinte-cheie: cultura generală a învăţătorilor, identitatea profesională, istoria formării profesionale a învăţătorilor.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
RECEPTAREA LUI RUDOLF STEINER, CÉLESTIN FREINET ŞI HELEN PARKHURST ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ | Costel COROBAN, Anamaria DOROŞ (BURADA)
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: Articolul înfăţişează o abordare teoretică, comparativă şi se bazează pe surse primare, articole din presă şi publicaţiile educaţionale ale vremii şi surse secundare, lucrări şi compendii de pedagogie, iar metoda de cercetare se circumscrie studiului istoric, implicând analiza, contrastarea şi compararea surselor. Premiza de cercetare de la care am pornit este că, deşi în perioada interbelică mediul cultural românesc era unul periferic, în acest spaţiu s-a putut manifesta totuşi o receptivitate pentru inovaţiile pedagogice din Europa şi de peste ocean, selectând să probăm ipoteza pe contribuţiile pedagogice ale lui Steiner, Freinet şi Helen Parkhurst. Menţionăm că datorită influenţei sporite şi a popularităţii Mariei Montessori, resimţită prin numărul mare de apariţii în publicaţiile de profil şi în presa românească interbelică, aceasta nu a fost inclusă în studiu, urmând ca mai multe abordări viitoare să trateze montessorianismul în România interbelică. Studiul arată că publicaţiile de profil din perioada interbelică s-a manifestat dorinţa de a evolua dincolo de rigiditatea şi formalismul tradiţional, herbartian, fiind aduşi în discuţie nu numai în mod laudativ, dar şi critic şi pragmatic Pestalozzi, Rein, Dewey, Piaget, Parkhurst, Montessori şi Freinet. Premisa de cercetare se confirmă parţial, deoarece dintre cele trei alternative educaţionale moderne specificate în titlu, contribuţia lui Rudolf Steiner a fost cea mai puţin menţionată şi apreciată în spaţiul editorial românesc în perioada investigată, Steiner fiind mai degrabă cunoscut pentru preocupările sale de „antroposofie” decât pentru vederile sale pedagogice. La moartea lui Steiner, Lucian Blaga a scris un articol laudativ în care a menţionat foarte pe scurt vederile educaţionale ale pedagogului austriac.
Cuvinte-cheie: Célestin Freinet, Helen Parkhurst, istoria pedagogiei, perioada interbelică, Rudolf Steiner.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
PRINCIPALELE PARTICULARITĂŢI ALE DEZVOLTĂRII MIŞCĂRII DE REFORMĂ PEDAGOGICĂ ÎN UNGARIA: ŞCOLI ALTERNATIVE DUPĂ 1990 | Beatrix VINCZE
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: Studiul îşi propune să prezinte situaţia actuală a reformei şi a educaţiei alternative din Ungaria. Pedagogia maghiară a reformei are o istorie îndelungată, iar între cele două războaie mondiale receptarea tendinţelor reformatoare europene a devenit o parte semnificativă a culturii pedagogice. Mişcarea New School, mişcarea Child Study şi pedagogia experimentală au devenit parte integrantă a pedagogiei maghiare. Instituţiile pedagogice care promovau reforma în educaţieau fost înfiinţate în principal în capitală. Cele mai des întâlnite modele pedagogice alternative din mediul urban, cele mai importante au fost Waldorf, pedagogia Montessori, Şcoala Familiei, Şcoala Nouă, iar în mediul rural cele mai importante au fost Şcoala Activă şi Şcoala Grădină (Szeged).
Sursele de informare ale studiului au fost rezultatele cercetărilor privind pedagogia reformei şi reforma vieţii în Ungaria, studii despre şcoli pedagogice alternative şi site-uri pedagogice. Schema şi analiza generală acoperă definiţiile conceptuale, tradiţiile istorice şi principalele caracteristici ale situaţiei actuale. Grupul de cercetare al Universităţii Eötvös (condus de Prof. András Németh), grupul de lucru Jena-Plan, au jucat un rol important în cercetarea (timp de peste 30 de ani) şi promovarea mişcării pedagogice de reformă din Ungaria.
Cuvinte-cheie: educație alternativă, pedagogía reformei, şcoli alternative ale reformei.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
PEDAGOGIA PLANULUI JENA ÎN ROMÂNIA | Monica CUCIUREANU, Robert PFÜTZNER
Vezi articolul | Rezumate&Cuvinte cheie
Rezumat: Planul Jena este un model pedagogic dezvoltat de pedagogul german Peter Petersen în cadrul Universităţii de la Jena din Germania. Modelul a fost cunoscut de unii profesori români deja în perioada interbelică, iar după 1990 a fost popularizat din nou, servind drept sursă de inovaţie şi inspiraţie pe parcursul reformării şi democratizării sistemului de educaţie din România. Planul Jena apare la nivelul educaţiei preşcolare în patru judeţe din ţara noastră şi este una dintre cele şase alternativele educaţionale recunoscute şi aprobate de Ministerul Educaţiei după 1990. Articolul face o retrospectivă a dezvoltării Planului Jena în România, în contextual parcursului sistemului de educaţie din ultimele trei decenii şi jumătate. Este prezentat succint programul dedicat formării continue a cadrelor didactice care aleg să urmeze principiile acestei alternative educaţionale, precum şi poziţia unor educatoare care au experienţă în aplicarea Planului Jena în practica din grădiniţe. În final, se schiţează o posibilă evoluţie în viitor a acestui model pedagogic alternativ în România. Articolul este o traducere şi adaptare a articolului „Jenaplan-Pädagogik in Rumänien” (Cuciureanu & Pfützner, 2024), apărut recent în „Pädagogische Rundschau”.
Cuvinte-cheie: alternative educaţionale, educaţie preşcolară, Planul Jena, program de formare continuă.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .
RECENZII
EMIL STAN, ŞCOLARIZAREA NATIVILOR DIGITALI. Lambert Academic Publishing, 2022, 168 pagini, ISBN 978-620-5-51694-2 | Mihaela SUDITU, Cristina Georgiana SAFTA
MARIA DORINA PAŞCA, TERAPIA PRIN LECTURĂ. Târgu Mureş, Editura Ardealul, 2022, 163 pagini, ISBN 978-606-8372-73-0 | Réka KUTASI