Rezumat: Studiul de faţă testează rolul activităţilor extracurriculare în intenţiile de explorare a carierei şi luarea deciziilor folosind lentilele modelului de auto-gestionare a carierei din cadrul Teoriei Social Cognitive a Carierei – TSCC (Lent & Brown, 2013). Studiul include, de asemenea, ca predictori statutul socioeconomic, suportul social şi modelele de rol, precum şi factorii de personalitate. Regresia ierarhică a fost utilizată pentru a testa rolul precursorilor adăugaţi la activităţile extracurriculare şi rolul lor în intenţiile de explorare în domeniul carierei, respectiv luarea deciziilor. Datele au fost colectate folosind un chestionar online completat de 233 de elevi din clasa a XII-a. Implicarea în activităţi pro-sociale, influenţa modelelor de rol şi gradul de agreabilitate au fost predictori semnificativi ai intenţiilor de explorare, în timp ce pregătirea pentru examen a fost singurul predictor semnificativ al hotărârii cu privire la carieră. Sunt discutate implicaţiile pentru practică.

Cuvinte cheie: activităţi extracurriculare, intenţii de explorare a carierei, modele de rol, nivel de hotărâre în luarea deciziilor în carieră, personalitate

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul de faţă şi-a propus aprofundarea cunoştinţelor privind intenţiile de explorare a carierei şi nivelul de hotărâre în modelul de autogestionare a carierei al Teoriei Social Cognitive a Carierei (Lent & Brown, 2013). Pentru a prezice aceste comportamente în carieră, a fost utilizată regresia ierarhică, analizând rolul statutului socioeconomic, al suportului social, al experienţelor de învăţare în explorarea carierei şi luarea deciziilor, respectiv al autoeficacităţii şi aşteptărilor legate de rezultatul deciziilor în carieră ca predictori. Pe lângă variabilele de carieră incluse în modelul de autogestionare a carierei, acest studiu a explorat şi rolul voinţei legate de muncă, o variabilă centrală din Teoria Psihologiei Muncii. Datele au fost colectate folosind un chestionar online completat de 235 de studenţi. Rezultatele au arătat că emoţiile pozitive şi aşteptările legate de rezultat au fost predictori semnificativi ai intenţiilor de explorare, în timp ce autoeficacitatea a fost un predictor constant semnificativ al hotărârii în carieră. Statutul socioeconomic şi voinţa legată de muncă nu au fost predictori semnificativi în niciunul dintre modele.

Cuvinte cheie: experienţe de învăţare, influenţe sociale, intenţii de explorare a carierei, nivel de hotărâre în luarea deciziilor în carieră, Teoria Social Cognitivă a Carierei

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul actual este un design test-retest cu prezenţa grupului experimental şi a celui de control. Ne-am propus să prezentăm informaţii despre un program de intervenţie online pentru reducerea dificultăţilor de luare a deciziilor în carieră (cauzate de lipsa de informare, lipsa de pregătire şi informaţia inconsecventă) şi să prezentăm date despre eficienţa acestuia.
Cercetarea a fost concepută în 2020, iar programul de intervenţie (7 şedinţe) a început la câteva luni după declararea stării de urgenţă din cauza pandemiei de COVID-19. Au participat la acest program elevii claselor a XI-a, care îşi desfăşoară studiile într-un liceu public din Chişinău, Moldova. În grupul experimental au participat 13 elevi, care au fost prezenţi online la cel puţin 6 din 7 şedinţe, iar 18 în grupul de control.
Dificultăţile privind luarea deciziilor în carieră au fost evaluate cu CDDQ – Chestionarul dificultăţilor de luare a deciziilor în carieră (Gati & Osipow, 2000). Am constatat că există diferenţe între rezultatele obţinute de participanţii la programul de intervenţie şi rezultatele elevilor din grupul de control pentru scala „lipsa pregătirii” (F (1, 29) = 16.388, p = 0,000). A fost înregistrată o reducere a dificultăţilor de luare a deciziilor în carieră cauzate de lipsa pregătirii pentru grupul experimental, în momentul retest (t(12)=3,30, p=0,006, Mretest=4,02) comparativ cu testarea iniţială (Mtest=5,36) şi în momentul retest la grupul experimental (Mretest=3,51) comparativ cu cel de control (Mretest= 4,04).
În urma participării la intervenţie s-au întregistrat diferenţe la scala lipsa informaţiilor (F(1, 29)=16,925, p=0,000). Elevii din grupul experimental au obţinut scoruri mai mici în momentul restest (t(17)=-3,073, p=0,007, Mretest=3,5128) decât în momentul test (Mtest=5,5192). Nu există diferenţe semnificative în momentul retest între grupe, t(29)=0,83, p=0,41.
Dificultăţile cauzate de informaţiile inconsistente nu s-au modificat între momentele evaluării F(1, 29)=2,273, p=0,142, nu există diferenţe semnificative între grupe t(29)=0,43, p=0,67.

Cuvinte cheie: luarea deciziilor, orientare în carieră, pandemia de COVID-19, program de intervenţie

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Pentru a răspunde nevoilor diverse ale elevilor într-un mediu social complex, este necesară transformarea şcolilor în organizaţii care învaţă (Fullan, 1993; Sava, 2022). Dovezi empirice atestă că educabilii progresează semnificativ când şcolile prezintă caracteristici ale organizaţiilor care învaţă (Harris & van Tassell, 2005; Schechter & Qadach, 2012; Silins & Mulford, 2004). Astfel, abordarea de ,,organizaţie care învaţă” este necesară şi se pretează oricărei unităţi şcolare, indiferent de contextul în care aceasta funcţionează, asigurându-i implicit un avantaj competitiv durabil (Kools & Stoll, 2016; OECD, 2016). Angajaţii unei şcoli pot avea percepţii diferite cu privire la măsura în care şcoala lor este o organizaţie care învaţă. În studiul de faţă s-a investigat dacă percepţia privind statutul de „şcoală care învaţă” diferă semnificativ în funcţie de variabile precum mediul în care este plasată şcoala, funcţia în şcoală, vechimea în învăţământ. La chestionarul online, aplicat în aprilie-mai 2022, au răspuns 650 de participanţi (70 de directori, 543 de profesori şi 37 de respondenţi personal didactic auxiliar) din 248 de şcoli din România. Datele autoraportate au fost colectate folosind instrumentul lui Kools şi colaboratorii (2020), pe care l-am validat în spaţiul românesc. Rezultatele demonstrează că există diferenţe semnificative între răspunsurile participanţilor în raport cu mediul în care este plasată şcoala şi cu funcţia respondenţilor în şcoală. Datele obţinute nu au indicat nicio diferenţă semnificativă statistic între răspunsurile participanţilor în funcţie de vechimea lor în învăţământ. Rezultatele cercetării de faţă reprezintă un pas important în procesul de evaluare a şcolilor din România sub dezideratul transformării acestora în organizaţii care învaţă.

Cuvinte cheie: învăţare în echipă, leadershipul învăţării, personalul şcolii, şcoala ca organizaţie care învaţă, viziune comună

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Practica pedagogică este esenţială în formarea iniţială a profesorilor, mentoratul fiind o componentă definitorie a acesteia. Nevoia de formare a mentorilor de practică este una recunoscută, reliefată de cercetări (Czerniawski et al., 2016; Guberman et al., 2020) sau de recomandările Comisiei Europene (2021). Cu toate acestea, mentorii sunt insuficient pregătiţi (Clarke & Mena, 2020), fiind evidenţiate slaba pregătire şi insuficienţa cunoştinţelor privind mentoratul. Studiul urmăreşte să identifice nevoile şi practicile de formare ale mentorilor din România pentru a desfăşura activităţi de mentorat. În perioada decembrie 2021- februarie 2022 am aplicat chestionarul pus la dispoziţie de Forumul Internaţional pentru Dezvoltarea Profesională a Formatorilor Profesorilor (InFo-TED). Prelucrarea răspunsurilor celor 276 de respondenţi din România, mentori din învăţământul preuniversitar, ce îndrumă formarea practică a viitorilor profesori, a evidenţiat tipurile de activităţi considerate utile şi mai puţin utile în mentorat, activităţile de formare deja accesate, direcţiile de formare dezirabile şi modul în care este valorizată cercetarea ca parte o rolului de mentor pentru modelarea practicilor didactice. Datele din România, comparativ cu datele studiului internaţional InFo-TED (Czerniawski et al., 2016), relevă asemănări privind nevoia de formare pentru cercetarea educaţională, respectiv diferenţe privind tipurile de activităţi de formare preferate. Analiza comparativă pe niveluri de învăţământ reliefează nevoi specifice de formare, acestea putând constitui baza elaborării unor programe de formare continuă pentru realizarea unui mentorat de practică pedagogică mai bun.

Cuvinte cheie: formare continuă, formare iniţială a profesorilor, mentor de practică pedagogică, nevoi de formare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Conceptul de profesor reflexiv a fost studiat pe larg în ultimele trei decenii şi a facilitat tranziţia de la dobândire la dezvoltare în domeniul formării profesorilor. Studiul nostru încearcă să descopere care este valoarea reflecţiei pentru profesori şi în ce mod practicile lor ar putea fi influenţate de aceasta. Participanţii la acest studiu au fost 11 profesori de şcoală primară din Bucureşti, România. Printr-o abordare calitativă fenomenologică, datele au fost colectate printr-un focus grup şi un jurnal de reflecţie. Constatările cheie indică faptul că participanţii la studio sunt dispuşi să îmbrăţişeze o atitudine investigativă care va ajuta la perfecţionarea şi evaluarea practicii, chiar dacă nu sunt obişnuiţi cu ea şi nu au întotdeauna timpul potrivit pentru a-şi analiza zilnic practicile de predare. Mai mult, au fost recunoscute multiple avantaje ale ţinerii unui jurnal reflexiv: facilitarea predării, îmbunătăţirea practicilor inovative, impactul asupra creşterii profesionale, îmbunătăţirea abilităţilor de rezolvare a problemelor, îmbunătăţirea eficienţei generale şi promovarea unui mediu de învăţare pozitiv.

Cuvinte cheie: focus grup, jurnal reflexiv, practici reflexive, profesor reflexiv, profesori de ciclu primar

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiile de specialitate (Cunningham & Stanovich, 1997; Dolean et al., 2019) arată că abilitatea copiilor de a citi în clasele primare este un predictor al abilităţii de a citi pe parcursul anilor de şcoală şi că, foarte probabil, influenţează semnificativ traiectoria lor şcolară şi profesională, având deseori consecinţe negative asupra copiilor care provin din familii cu un statut socio-economic (SES) scăzut. Folosind o abordare comparativă, studiul de faţă îşi propune să testeze dacă există diferenţe între competenţele de citire ale copiilor din familii cu statut socio-economic scăzut care iau parte la activităţi special dedicate alfabetizării emergente (Grup de intervenţie, GI) şi cei care nu participă la astfel de activităţi (Grup de control, GC). Activităţile de alfabetizare emergentă fac parte dintr-un program care are la bază cercetări ştiinţifice recente (Bear, 2022) care subliniază importanţa următoarelor concepte şi abilităţi în dezvoltarea alfabetizării emergente: concepte despre textul tipărit (1), recunoaşterea şi reproducerea alfabetului (2), noţiunea de cuvânt (3), segmentarea fonemică (4) şi recunoaşterea cuvintelor (5). Intervenţiile la clasă au avut loc în anul şcolar 2021-2022, pe parcursul a opt luni şi au constat în evaluarea copiilor pre- şi post-intervenţie şi folosirea la clasă a materialelor dezvoltate special pentru clasele pregătitoare. Eşantionul total pe care se bazează acest studiu este alcătuit din 300 de copii, din 25 de clase pregătitoare, împărţiţi în două grupuri, cel de intervenţie şi cel de control (260, respectiv 40 de elevi), care au fost evaluaţi pe baza celor cinci componente menţionate mai sus. Pentru a testa diferenţele între copiii din cele două grupuri, s-au folosit analizele ANOVA. Rezultatele arată diferenţe semnificative în ceea ce priveşte dezvoltarea nivelului de literaţie: copiii din GI au înregistrat scoruri semnificativ mai mari faţă de cei din GC pentru toate cele cinci componente.

Cuvinte cheie: alfabetizare emergentă, clasă pregătitoare, comunităţi dezavantajate, dificultăţi de citire, intervenţie pentru citire timpurie

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lucrarea de faţă îşi propune să deschidă un cadru de reflecţie util sistemului românesc de educaţie asupra modului în care educaţia pentru cetăţenie este studiată în alte sisteme europene de învăţământ preuniversitar. În acest sens, vor fi prezentate, in nuce, caracteristicile sistemelor bazate pe abordări maximaliste şi minimaliste privind educaţia pentru cetăţenie, abordările critice ale educaţiei pentru cetăţenie şi, în mod subsecvent, conceptul de „cetăţenie critică”. Articolul include o scurtă cronologie a demersurilor legislative şi de politici publice realizate la nivel european în vederea susţinerii educaţiei pentru cetăţenie democratică, pornind de la Tratatul de la Maastricht şi ajungând la „Cadrul de referinţă al competenţelor pentru cultură democratică”. Nu în ultimul rând, lucrarea va evidenţia o serie de reforme şi abordări ale educaţiei pentru cetăţenie la nivel european (ca disciplină separată, integrată, transcurriculară), având ca punct de referinţă ultimul studiu Eurydice privind educaţia pentru cetăţenie în şcolile din Europa.

Cuvinte cheie: cetăţenie critică, educaţie pentru cetăţenie, politici europene

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Declanşarea pandemiei de COVID-19 a determinat închiderea instituţiilor de învăţământ din întreaga lume. În consecinţă, instituţiile de învăţământ au decis trecerea la utilizarea unor platforme de învăţare online în vederea continuării activităţilor de predare-învăţare şi evaluare. Acest studiu îşi propune să identifice percepţiile profesorilor despre procesul de predare, învăţare şi evaluare desfăşurat în mediul online în cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureş, România. Un chestionar online a fost creat în aplicaţia Google Forms şi trimis personalului academic pentru a evalua beneficiile, dar şi dezavantajele educaţiei online. Rezultatele au evidenţiat că mai mult de jumătate dintre respondenţi sunt de acord că predarea în mediul online este esenţială în perioadele de pandemie, dar nu reprezintă o soluţie pe termen lung. Dificultatea de a implica studenţii în activităţi practice, lipsa feedbackului şi dificultatea de a îndeplini sarcinile online sunt doar câteva dintre provocările cu care s-au confruntat profesorii din mediul universitar. În plus, ancheta pe bază de chestionar identifică acele caracteristici ale cursurilor desfăşurate online pe care respondenţii le-au preferat, dar şi provocări pe care le-au întâmpinat de-a lungul acestei perioade solicitante.

Cuvinte cheie: cadre didactice universitare, chestionar online, instituţii de învăţământ superior, pandemia de COVID-19, predare online

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Calitatea practicilor educaţionale ale profesorilor şi tot ceea ce se întâmplă într-o clasă sunt esenţiale pentru progresul în învăţarea şi dezvoltarea copiilor. În ciuda importanţei practicilor educaţionale pentru rezultatele învăţării, în ţările cu venituri mici sau medii aproape niciodată practicile nu sunt măsurate, pe de o parte din cauza lipsei accesului la instrumente de observare în clasă, dar şi a costurilor ridicate de administrare a celor existente. În consecinţă, cercetarea prezentă îşi propune să analizeze îmbunătăţirea practicilor educaţionale pe următoarele dimensiuni care sunt analizate în instrumentul de observare folosit: climatul clasei, instruirea şi abilităţile socio-emoţionale prin observarea în clasă şi furnizarea de feedback folosind instrumentul de observare Teach. Astfel, presupunem că profesorii de educaţie timpurie care participă la procesele de observare şi feedback bazate pe instrumentul Teach dezvoltă practici educaţionale mai adaptate nevoilor socio-emoţionale şi cognitive ale copiilor. Studiul a constat în efectuarea unui cvasi-experiment cu trei măsurători repetate pe un eşantion de 19 cadre didactice din învăţământul preşcolar, prin metoda de observare folosind instrumentul de observare Teach. Cele 19 cadre didactice au fost de la aceeaşi unitate de învăţământ, de la Grădiniţa nr. 11 „Căsuţa bucuriei”, Braşov. Studiul s-a derulat în anul şcolar 2020-2021. În urma implementării instrumentului Teach, se poate concluziona că rolul acestuia este de a facilita măsurarea calităţii în educaţia timpurie. Predarea poate fi un punct de plecare pentru înţelegerea, măsurarea şi discutarea calităţii practicilor de predare în educaţia timpurie, ceea ce duce la un sprijin îmbunătăţit pentru profesori şi, în cele din urmă, la experienţe de învăţare şi la rezultate mai bune pentru preşcolari. Şi, de asemenea, în viitor, instrumentul de observare Teach poate oferi factorilor de decizie şi părţilor interesate informaţiile de care au nevoie pentru a concepe şi implementa politici şi programe în educaţia timpurie.

Cuvinte cheie: calitatea practicilor educaţionale, climatul clasei, dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale, dezvoltarea copiilor la vârste timpurii, observarea la clasă

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În România există deja discipline din Planul-cadru de învăţământ, la ciclul primar, care sunt predate de către un profesor specializat (Limba modernă, Educaţie fizică,
Religie). Pentru predarea disciplinei Muzică şi mișcare sunt necesare abilităţi şi cunoştinţe muzicale avansate, însă profesorul care predă această disciplină are parte de o formare pedagogică iniţială de scurtă durată, pe această dimensiune, pe care o considerăm insuficientă.
Articolul prezintă rezultatele unui studiu care a explorat opiniile cadrelor didactice care predau Muzică şi mişcare la ciclul primar, respectiv ale specialiştilor în domeniu, cu privire la îmbunătăţirea predării acestei discipline cu specific vocaţional. Studiul a avut două componente: una calitativă bazată pe realizarea unor interviuri semistructurate cu experţi în ştiinţele educaţiei de la nivel preuniversitar şi universitar (19 subiecţi) şi una cantitativă, bazată pe realizarea unei anchete pe bază de chestionar, în rândul profesorilor de ciclu primar din întreaga ţară (1.151 subiecţi). Datele au fost culese în perioada 28.05 – 26.06.2021.
Rezultatele sugerează că există o percepţie preponderent pozitivă în rândul experţilor în ştiinţele educaţiei intervievaţi în ceea ce priveşte necesitatea desfăşurării unor programe de formare în educaţie muzicală pentru profesorii din ciclul primar. De asemenea, cadrele didactice care au răspuns la chestionar susţin în proporţie de peste 90% că în facultate, metodica şi didactica muzicii pentru profesorii din ciclul primar ar trebui să se desfăşoare pe o perioadă de cel puţin 1 an, iar peste 85% dintre respondenţi susţin ideea ca pe lângă practica pedagogică desfăşurată în mod curent, studenţii de la Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar (PIPP) să aibă ore de practică prin participarea la concertele şi spectacolele instituţiilor de cultură din oraş pentru îmbogăţirea culturii generale.
Studiul de faţă doreşte să atragă atenţia asupra unor posibile soluţii în direcţia formării pedagogice iniţiale pentru ca educaţia muzicală din ciclul primar să aibă un efect mai puternic asupra formării elevilor, a viitoarei generaţii şi implicit a viitoarei societăţi din România. În acest context, „neuroeducaţia” poate oferi răspunsuri bazate pe rezultate ale cercetării asupra transferului cognitiv şi activării atenţiei sau căilor de memorare şi instruirii multisenzoriale (Curtis & Fallin, 2014). Această viziune oferă educatorilor şi profesorilor de muzică o nouă abordare a educaţiei muzicale la clasă bazată pe metode şi mijloace care să stimuleze activitatea ambelor emisfere cerebrale, iar acest fapt se poate realiza doar printr-o formare muzicală de calitate a viitoarelor cadre didactice.

Cuvinte cheie: ciclul primar, educaţie de calitate, educaţie muzicală, politici educaţionale

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lumea actuală, caracterizată printr-o dinamică plină de fluctuaţii şi provocări continue, ne obligă la o schimbare de perspectivă în privinţa fenomenului educaţional. Se constată astfel o preocupare pentru dezvoltarea integrală a fiinţei umane, astfel încât aceasta să facă faţă imperativelor contemporaneităţii. Articolul de faţă constituie ocazia favorabilă sublinierii ideii că despre formarea armonioasă a individualităţii umane s-a scris în urmă cu multe secole. Sfântul Ioan Gură de Aur a tratat întreaga polivalenţă a temei educaţiei, subliniind că orice proces educativ responsabil urmăreşte dezvoltarea holistică a persoanelor. Astfel, în prezentul articol ne-am propus o comparare a discursului pedagogiei moderne cu cea creştină, prin care să demonstrăm actualitatea concepţiei despre educaţie a pedagogului antiohian. În acest sens, am investigat măsura în care ideile pedagogice hrisostomiene se intersectează cu teoriile actuale ale dezvoltării personalităţii. De asemenea, prin intermediul unei analize de conţinut, am verificat frecvenţa cu care tema creşterii şi educaţiei copiilor se regăseşte în lucrările Sfântului Ioan Hrisostomul, în raport cu temele recurente. În plus, am analizat recomandările privind procesul de devenire, virtuţile şi valorile vehiculate în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, în perspectiva valorificării acestora în context formative contemporane. Rezultatele acestor demersuri evidenţiază că, în textile marelui pedagog creştin, identificăm aspecte în acord cu idealul educaţional actual al şcolii româneşti. Considerăm utile sugestiile pedagogice şi exemplele de bune practici avansate, acestea fiind actuale prin prisma principiilor, metodelor şi conţinuturilor care răspund nevoilor şi particularităţilor beneficiarilor procesului educaţional.

Cuvinte cheie: dezvoltare holistică, factorii educaţiei, formarea personalităţii, pedagogia creştină, principii didactice hrisostomiene

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .