Rezumat: Politicile europene și naționale privind dezvoltarea şi modernizarea sistemelor de învățământ promovează inovarea în toate componentele acestora. Ca răspuns la aceste cerinţe, managerii instituţiilor de învăţământ din România au depus şi continuă să depună eforturi pentru alinierea misiunii instituţionale la exigenţele societăţii contemporane, în care digitalizarea şi internaţionalizarea reprezintă provocări majore.

În cadrul acestui studiu ne propunem să analizăm procesul de inovare în educaţie, pornind de la următoarele întrebări de cercetare: Cum este înţeleasă inovaţia la nivelul managementului instituţiilor de învăţământ? Cum s-a desfăşurat procesul de inovare, care sunt factorii care îl susţin şi dificultăţile cu care se confruntă? Ce soluții ar putea contribui la eficientizarea măsurilor inovatoare implementate în școală?

Cercetarea, realizată prin intermediul unui chestionar care include atât întrebări închise, cu răspunsuri predefinite sau de tip Likert, cât şi întrebări deschise, prezintă opiniile a 46 de cadre didactice cu atribuţii de management şcolar (directori, directori adjuncţi şi membri ai consiliilor de administraţie) din regiunea de Sud-Est a României, selectată din considerente practice şi logistice.

Analiza calitativă şi cantitativă a datelor colectate a evidenţiat rezultate importante privind eficienţa procesului de inovare în educaţie. Acesta constituie o dimensiune importantă a managementului instituţional, iar cadrele didactice manifestă receptivitate faţă de schimbare, majoritatea beneficiind de formare continuă în acest domeniu. Totuşi, nu toate şcolile au o strategie coerentă de inovare a procesului educaţional, fundamentată pe o analiză clară şi obiectivă a realităţii şcolare, a resurselor disponibile şi a oportunităţilor de schimbare.

Cuvinte-cheie: cercetare educaţională, inovare responsabilă, management şcolar, strategie de inovare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Integrarea tehnologiei în procesul educativ a condus la schimbări în ceea ce priveşte finalităţile educaţionale, prin accentuarea formării competenţelor-cheie necesare pentru integrarea pe piaţa muncii, inclusiv competenţa digitală. Schimbările au vizat atât curriculumul şcolar şi reformele necesare actualizării acestuia, cât şi practicile didactice adaptate unei paradigme centrate pe elev. Prezenta cercetare îşi propune să investigheze, printr-o analiză sistematică a literaturii de specialitate, care sunt practicile didactice eficiente pentru formarea competenţei digitale a elevilor din ciclul primar, dar şi factorii care le influenţează. Au fost analizate următoarele aspecte: tipurile de programe de dezvoltare profesională destinate cadrelor didactice care s-au dovedit eficiente pe termen lung, factorii care influenţează nivelul competenţei digitale a profesorilor, practicile didactice utilizate pentru formarea competenţei digitale la şcolarii mici şi impactul acestora asupra procesului de învăţare, dar şi barierele întâmpinate în integrarea tehnologiei şi asigurarea echităţii digitale. Cele 29 de studii incluse au fost selectate din baze de date internaţionale (WoS, ProQuest, ScienceDirect), iar procesul de revizuire s-a realizat folosind metoda de raportare PRISMA. Rezultatele obţinute în urma cercetării au evidenţiat faptul că programele de formare care au inclus activităţi aplicative, mentorat, bazate pe învăţare colaborativă sau care au condus la formarea unor comunităţi de practică s-au dovedit cele mai eficiente. Nivelul de dezvoltare a competenţei digitale a profesorilor este influenţat atât de caracteristici personale, cât şi de factori instituţionali. Formarea competenţei digitale a elevilor din ciclul primar este un proces complex, care implică atât elemente de politică educaţională, pregătire profesională a cadrelor didactice, cât şi factori instituţionali ori practici didactice adaptate specificului nivelului de vârstă.

Cuvinte-cheie: competenţe digitale, echitate digitală, formare profesională continuă, practici didactice, reforme curriculare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În ultimele decenii, evoluţia tehnologiilor digitale şi apariţia inteligenţei artificiale au adus schimbări importante în sistemul educaţional. Într-o lume în care inteligenţa artificială (IA) a revoluţionat procesul educaţional, oferind studenţilor suport non-stop, ca urmare a posibilităţii de a genera rapid conţinut, de a rezolva teme sau de a redacta eseuri, cadrele didactice caută constant soluţii pentru a le oferi cele mai optime surse de învăţare, în vederea dezvoltării unor competenţe reale, adaptate nevoilor individuale ale fiecăruia în parte.

Prezentul studiu, predominant cantitativ, cu o componentă calitativă complementară, investighează percepţiile studenţilor din anii I, II şi III de la programul de studiu Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar din cadrul UMFST G.E. Palade din Târgu Mureş, pentru a identifica modul în care aceştia utilizează IA în activitatea lor educaţională, combinând tehnici cantitative şi calitative pentru a obţine o viziune mai profundă asupra fenomenului. Datele au fost colectate cu ajutorul unui chestionar elaborat online pe platforma Google Forms, compus din întrebări închise şi deschise, şi administrat în luna decembrie 2025. Rezultatele obţinute indică faptul că studenţii utilizează cu precădere inteligenţa artificială pentru a redacta eseuri şi prezentări, a rezolva teme şi proiecte, a realiza traduceri şi a se pregăti pentru examene. Mai mult decât atât, participanţii la studiu au afirmat că IA îi ajută să economisească timp la studiu, să înţeleagă mai bine conţinuturile dificile şi să îşi dezvolte gândirea critică. Totodată, studiul evidenţiază atitudinea studenţilor faţă de integritatea academică, aceştia exprimând necesitatea elaborării unui ghid clar privind utilizarea IA în mediul academic.

În concluzie, studiul evidenţiază beneficiile şi riscurile utilizării instrumentelor de IA în rândul studenţilor din învăţământul superior. Deşi majoritatea respondenţilor folosesc instrumentele IAGen săptămânal în scopuri academice pentru a economisi timp în procesul de învăţare, un număr limitat de studenţi au raportat că le folosesc doar de 1-2 ori pe săptămână. În ceea ce priveşte problemele etice şi integritatea academică, 54% dintre studenţi înţeleg utilizarea corectă a instrumentelor IA, în timp ce 25% raportează o înţelegere parţială a reglementărilor. Este necesară o investigaţie suplimentară pentru a înţelege correct efectul instrumentelor IAGen asupra învăţării pe termen lung a studenţilor.

Cuvinte-cheie: efectul IA, integritate academică, inteligenţă artificială, proces educaţional, tehnologie digitală

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul investighează impactul integrării platformei Kahoot! în procesul educaţional, analizând potenţialul acesteia de a facilita interacţiunea dintre imigranţii digitali (profesorii) şi nativii digitali (elevii). Analiza critică propune o perspectivă triadică (teză–antiteză–sinteză), evidenţiind atât potenţialul formativ al platformei, cât şi riscul unei învăţări superficiale în absenţa unei medieri pedagogice adecvate.

Cercetarea, de tip exploratoriu, utilizează o metodologie mixtă, structurată pe patru paliere complementare pentru a asigura o perspectivă integrată asupra fenomenului studiat: o analiză calitativă a literaturii de specialitate, observaţia directă, interviuri semistructurate şi o cercetare constatativă realizată prin sondaje de opinie. Primul palier fundamentează cadrul conceptual şi explorează teoriile cognitive (Mayer, Dehaene, Piaget) ce susţin utilizarea gamificării. Observaţia directă, realizată pe parcursul a trei ani în cadrul a peste 100 de sesiuni Kahoot! la nivel gimnazial, oferă baza empirică privind gradul de implicare activă a elevilor, reacţiile spontane ale acestora şi percepţia lor directă asupra învăţării prin joc. Interviurile semistructurate realizate cu zece cadre didactice au explorat barierele subiective şi motivaţiile profesorilor pentru a clarifica ezitarea în utilizarea sistematică a platformei. Palierul cantitativ se bazează pe sondaje de opinie aplicate cadrelor didactice pe platforma iTeach. Eşantionul (166 de respondenţi) a permis investigarea percepţiilor, atitudinilor şi barierelor psihopedagogice ale profesorilor în adoptarea tehnologiei.

Concluziile subliniază faptul că integrarea atent planificată a gamificării poate depăşi funcţia de divertisment, de reducere a anxietăţii, devenind un instrument care, prin valorificarea mecanismelor naturale ale învăţării, poate susţine dezvoltarea cognitivă superioară, folosind strategii precum feedbackul imediat, micropauzele mentale şi sesiunile de debriefing.

Cuvinte-cheie: competenţe socio-emoţionale, feedback, Kahoot!, nativi digitali, pauze mentale

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul analizează modul în care monitorizarea păsărilor urbane ajută la deprinderea comportamentului ecologic în rândul a 121 de elevi de clasa a zecea din Giurgiu. Studiul a pornit de la premisa că implicarea directă a tinerilor în observarea biodiversităţii locale le influenţează atitudinile faţă de mediu şi interacţiunile cu biodiversitatea locală. Cercetarea a implicat un studiu asupra ornitofaunei şi un experiment educaţional realizat în anul şcolar 2024–2025. Elevii au făcut parte dintr-un grup experimental care a participat la activităţi de monitorizare sau dintr-un grup de control. Evaluarea prin chestionare validate a măsurat comportamentele ecologice şi atitudinile faţă de mediu înainte şi după intervenţie. Rezultatele au arătat că, deşi nu s-au constatat diferenţe semnificative între grupuri după intervenţie, există o corelaţie puternică între atitudinea pro-ecologică şi comportamentele observate. Elevii sunt mai dispuşi să adopte practici simple, cum ar fi reciclarea, dar au puţin interes pentru activităţi care necesită un angajament susţinut. Cercetarea este limitată de durata scurtă a intervenţiei şi de constrângerile actuale ale sistemului educaţional, unde activităţile bazate pe natură nu sunt încurajate.

Cercetarea oferă perspective valoroase asupra complexităţii formării conştiinţei ecologice. Acesta subliniază necesitatea transformării prin programe educaţionale pe termen lung, ca parte a curriculumului. Contribuţia centrală a studiului este sublinierea faptului că o educaţie ecologică eficientă depăşeşte simpla diseminare a informaţiilor, necesitând o experienţă directă şi susţinută în natură, o reflecţie continuă asupra naturii şi implicarea în activităţi de conservare, pentru a creşte cetăţeni grijulii faţă de mediu.

Cuvinte-cheie: comportament ecologic, educaţie ecologică, monitorizarea ornitofaunei

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Parteneriatele dintre familie şi şcoală joacă un rol semnificativ în formarea motivaţiei şcolare a elevilor, în special în învăţământul primar. Acest studio nonexperimental, corelaţional şi transversal investighează asocierile dintre implicarea părinţilor şi motivaţia elevilor de a învăţa, în relaţie cu trei dintre disciplinele sau domeniile alfabetizării. Studiul a fost realizat în anul şcolar 2022–2023 pe un eşantion de 79 de elevi din învăţământul primar şi câte un părinte pentru fiecare elev. Motivaţia acestora a fost evaluată în ceea ce priveşte cititul, scrisul şi matematica, distingând trei dimensiuni ale motivaţiei în conformitate cu teoria autodeterminării. De asemenea, părinţii au răspuns la un chestionar care măsura implicarea lor în activitatea şcolară, comunicarea cu profesorii şi implicarea în activităţile de acasă. Au fost evidenţiate asocieri semnificative între implicarea părinţilor în activităţile şcolare şi motivaţia elevilor pentru citit (r = .25, p < .02, r² = .063), respectiv între implicarea părinţilor şi motivaţia elevilor pentru scris (r = .21, p < .05, r² = .043). Aceste rezultate* sugerează că implicarea părinţilor în activităţile şcolare este asociată cu o motivaţie mai puternică legată de alfabetizarea pentru lectură şi scris, fără a putea stabili relaţii de cauzalitate. Cercetări viitoare ar trebui să investigheze aceste relaţii folosind modele longitudinale şi eşantioane mai diverse pentru a clarifica direcţionalitatea şi gradul de generalizare a rezultatelor.

Cuvinte-cheie: implicare parentală, învăţământ primar, motivaţia elevilor, parteneriat familie-şcoală

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În perioada adolescenţei, elevii de liceu se confruntă cu numeroase provocări academice, sociale şi personale, care pot influenţa semnificativ comportamentele de învăţare. Un fenomen frecvent întâlnit în acest context este procrastinarea academică, definită ca tendinţa de a amâna în mod repetat realizarea sarcinilor şcolare, în ciuda conştientizării consecinţelor negative. Procrastinarea academică nu reprezintă doar o problemă de organizare a timpului, ci mai degrabă este asociată cu factori psihologici mai profunzi, precum dificultăţile de autoreglare comportamentală şi influenţa mediului digital.

În acest sens, autocontrolul este considerat o abilitate esenţială pentru menţinerea comportamentelor orientate spre obiective pe termen lung. Un nivel scăzut al autocontrolului poate conduce la dificultăţi în gestionarea impulsurilor şi la amânarea sarcinilor academice. Totodată, utilizarea excesivă a internetului a devenit o caracteristică definitorie a vieţii adolescenţilor. Dependenţa de internet este asociată cu scăderea implicării academice, dificultăţi de concentrare şi utilizarea ineficientă a timpului, factori care pot contribui la apariţia procrastinării.

Scopul cercetării de faţă este acela de a analiza relaţia dintre procrastinarea academică, autocontrol şi dependenţa de internet la elevii de liceu, precum şi rolul autocontrolului şi al dependenţei de internet în explicarea comportamentului de procrastinare academică. Scalele utilizate sunt: Internet Addiction Test (IAT), Brief Self-Control Scale (BSCS) şi Academic Procrastination Scale (APS). Se estimează ca rezultatele obţinute să ofere o mai bună înţelegere a relaţiei dintre dependenţa de internet, autocontrol şi procrastinarea academică în rândul liceenilor.

Cuvinte-cheie: adolescenţi, autocontrol, dependenţă, internet, procrastinare

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Nivelul de angajament al studenţilor în activitatea academică este un indicator esenţial al perseverenţei lor în învăţământul superior şi în învăţarea pe tot parcursul vieţii. Deşi cercetările existente identifică frecvent motivaţia ca fiind principalul motor al acestei implicări, alţi factori – precum strategiile specific de învăţare ale studenţilor şi interesul situaţional – au primit o atenţie empirică limitată. Folosind un design longitudinal neexperimental în două etape, am analizat măsura în care motivaţia academică, interesul situaţional şi abordările învăţării preferate de studenţi prezic angajamentul academic al acestora pe parcursul unui semestru. Sondajul a fost completat voluntar de 129 de studenţi la nivel de licenţă (86,8% femei, vârsta medie de 21.36). Pentru analiza datelor, am utilizat o regresie liniară multiplă în patru paşi. Rezultatele noastre au indicat faptul că nivelul anterior de angajament al studenţilor în activitatea academică (pasul 1) a fost cel mai puternic predictor pentru nivelul lor viitor de angajament. În timp ce stadiile iniţiale ale modelului (paşii 2 şi 3) au arătat motivaţia intrinsecă pentru stimulare ca fiind un factor predictiv semnificativ, modelul final (pasul 4) a relevat abordarea învăţării de profunzime drept predictorul dominant, diminuând în mare măsură impactul motivaţiei. De asemenea, interesul situational (pasul 3) nu a prezis în mod semnificativ rezultatele angajamentului. Constatările actuale indică faptul că, deşi motivaţia este importantă, modul în care un student procesează informaţiile (adică o abordare de învăţare de profunzime) ar putea fi un factor predictiv mai puternic pentru angajamentul în învăţare în învăţământul superior decât nivelurile iniţiale de motivaţie pentru învăţare ale studenţilor. Prin urmare, profesorii ar putea să acorde mai multă prioritate promovării strategiilor de învăţare profundă, în loc să se bazeze exclusiv pe intervenţii motivaţionale. Implicaţiile practice pentru profesorii din învăţământul superior şi direcţiile de cercetare sunt detaliate în continuare în manuscris.

Cuvinte-cheie: abordarea învăţării, angajament în activitatea academică, interes situaţional, motivaţie academică

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Prezenta revizuire sistematică a literaturii explorează rolul şi impactul jurnalului reflexive în formarea iniţială a cadrelor didactice, într-un context educaţional marcat de complexitate şi presiuni academice. Utilizând metodologia PRISMA, au fost explorate patru baze de date internaţionale: Taylor & Francis, EBSCO Education Research Complete, Elsevier (prin Scopus) şi Education Resources Information Centre (ERIC). Prin intermediul acestei revizuiri, au fost identificate, codificate şi analizate 13 articole publicate în intervalul 2013–2025, pe baza întrebărilor de cercetare, care au vizat beneficiile, nivelurile de reflexivitate, barierele identificate şi strategiile de support eficiente în timpul stagiilor de practică pedagogică.

Rezultatele indică faptul că jurnalul reflexiv acţionează ca un element esenţial în construcţia identităţii profesionale, facilitând tranziţia de la student la practician prin transformarea experienţei brute în cunoaştere pedagogică structurată. Deşi beneficiile includ dezvoltarea conştiinţei metacognitive, autoreglarea emoţională şi creşterea auto-eficacităţii, analiza relevă un paradox: majoritatea studenţilor tind să rămână la un nivel descriptiv, întâmpinând dificultăţi în atingerea reflexivităţii critice.

Concluziile evidenţiază necesitatea unei „pedagogii reflexive” care să prioritizeze dialogul autentic şi evaluarea formativă, oferind viitorilor profesori un spaţiu securizant pentru gestionarea incertitudinilor şi fundamentarea unei cariere bazate pe învăţare continuă şi autonomie. Analiza evidenţiază zone neexplorate ce pot deschide noi orizonturi de cercetare pentru acest domeniu. Studiile viitoare ar trebui să vizeze impactul noilor tehnologii şi al mediilor digitale asupra procesului reflexiv. De asemenea, în ceea ce priveşte optimizarea practicii, se recomandă prioritizarea formării specifice a mentorilor, scopul fiind transformarea acestora în parteneri de dialog capabili să ofere sprijin adecvat.

Cuvinte-cheie: formare iniţială a cadrelor didactice, jurnal reflexiv, practică pedagogică, PRISMA, revizuire sistematică a literaturii

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Implicarea cadrelor didactice în proiecte educaţionale europene a înregistrat, în ultima perioadă, o dezvoltare remarcabilă la nivel internaţional şi naţional, aceste proiecte fiind o modalitate eficientă de dezvoltare profesională şi inovare pedagogică. Implementarea cu succes a proiectelor educaţionale presupune mobilizarea unor competenţe profesionale complexe, în special a competenţei strategice, care include capacităţi de planificare, anticipare, luare a deciziilor şi adaptare la context educaţionale diverse. În acest context, motivaţia cadrelor didactice pentru implicarea în proiecte educaţionale europene reprezintă un factor determinant al angajamentului profesional şi al valorificării experienţei de învăţare.

Acest articol îşi propune să analizeze relaţia dintre nivelul motivaţiei cadrelor didactice şi implicarea lor în proiecte educaţionale europene. Cercetarea are un design cantitativ şi se bazează pe aplicarea unui chestionar de evaluare a motivaţiei profesionale, structurat pe dimensiuni ale motivaţiei intrinseci şi extrinseci. Eşantionul este alcătuit din 57 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar din România, interesate de iniţierea şi implementarea proiectelor educaţionale internaţionale. Informaţiile colectate au fost prelucrate statistic pentru a verifica ipoteza care vizează existenţa unei legături relevante între nivelul motivaţiei şi gradul de implicare în proiecte educaţionale europene.

Rezultatele studiului indică o predominanţă a motivaţiei intrinseci, determinată de dorinţa de dezvoltare profesională, inovare pedagogică şi colaborare internaţională, în raport cu factorii motivaţionali extrinseci. Concluziile subliniază rolul proiectelor educaţionale europene ca instrumente de formare strategică a cadrelor didactice şi oferă repere pentru optimizarea programelor de formare continuă.

Cuvinte-cheie: competenţă strategică, dezvoltare profesională, motivaţie profesională, proiecte educaţionale europene

Această operă este pusă la dispoziție sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .