Rezumat: Capacitatea de a gândi creativ, de a identifica idei şi soluţii noi, de a-şi asuma riscuri, atitudine proactivă, iniţiativă, încredere în sine, intenţii sociale şi inovatoare, pentru a contribui la „well-being-ul societal” sunt competenţe listate distinct în Busola învăţării 2030 (OECD, 2019a). Astfel de abilităţi sunt asociate deopotrivă competenţei de antreprenoriat social (CAS). Constructori semnificativi pentru CAS sunt: asumarea de riscuri, încrederea în sine, creativitatea personală (scala lui Konakli şi Göğüş, 2013), respectiv trăsăturile personale, caracteristicile sociale şi caracteristicile de iniţiativă socială (scala lui Capella-Peris şi colab., 2019), ambele scale, dezvoltate pentru profesori, fiind folosite şi pentru acest studiu.
Pentru a forma aceste capacităţi educabililor, profesorii, ca modele pentru elevii lor, trebuie să posede CAS. Ne propunem astfel să identificăm în ce măsură demonstrează abilitare pe această dimensiune viitorii profesori, specialişti în ştiinţele educaţiei din România, aflaţi la studii universitare de licenţă.
Am investigat aspecte ale elementelor de CAS în rândul studenţilor de la Pedagogie, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi Psihopedagogie specială. Au participat 509 respondenţi, studenţi din anii I şi III, care au frecventat programe de studii de licenţă din nouă universităţi publice.
Rezultatele studiului evidenţiază posibile relaţii între asumarea riscurilor şi trăsăturile personale, elementele de creativitate personală, dar nu au fost identificate diferenţe semnificative statistic ale CAS între studenţii de anul I şi cei de anul al III-lea.
A identifica în ce măsură CAS este prezentă la studenţi, viitori profesori, este un referenţial pentru ofertanţii de programe educaţionale, în sensul unor posibile decizii de reconsiderare curriculară.

Cuvinte cheie: Antreprenoriat social în educaţie, educaţie antreprenorială şi socială, competenţa antreprenorială socială la profesori

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Pandemia de COVID-19 a provocat schimbări sociale, economice şi în plan personal. Strategiile impuse de guverne la nivel mondial au generat un model de acţiune, care ulterior a fost preluat şi particularizat la nivel de ţară. Deşi aceste strategii au avut rolul proactiv de reducere a riscului de infectare, consecinţele lor au fost multiple. În acest context, sistemul educaţional a fost determinat să-şi regândească modul de realizare a activităţilor. Analiza realizată de noi are în vedere sentimentul de securitate emoţională trăit de studenţi în timpul activităţilor didactice online.
În acest context, a fost realizată o cercetare calitativă, bazată pe utilizarea metodei focus-grup. Participanţii la investigaţie au fost studenţi aparţinând celor 11 facultăţi cu profil tehnic din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi”. Au fost organizate trei focus-grupuri pe ani de studiu – I, II şi III. Scopul urmărit a vizat efectele educaţiei online în context pandemic asupra studenţilor, din perspectiva „sentimentului de securitate emoţională”. Obiectivele s-au axat pe identificarea dificultăţilor individuale trăite de studenţi şi analiza strategiilor de adaptare utilizate. Rezultatele au identificat sentimente precum frică, anxietate, tristeţe, nesiguranţă care s-au acutizat odată cu distanţarea de facultate şi prieteni. Înţelegerea felului în care pandemia a afectat studenţii este importantă pentru profesori şi le permite să identifice modalităţi adecvate de a veni ulterior în sprijinul lor.

Cuvinte cheie: Educaţie online, securitate emoţională, strategii de adaptare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Ca urmare a închiderii instituţiilor de învăţământ superior, studenţii şi profesorii au fost nevoiţi să se adapteze rapid la predarea şi învăţarea online. Necesitatea de a proiecta medii de învăţare pentru studenţi implică alegeri, ajustări şi decizii pentru a răspunde nu numai aşteptărilor studenţilor, ci şi condiţiilor în care universităţile trebuie să funcţioneze. Studiul nostru urmăreşte să exploreze practicile inovatoare folosite de educatori care le-au permis acestora să creeze săli de clasă atractive în cadrul programului de formare iniţială a profesorilor în timpul pandemiei de Covid-19. Participanţii la acest studiu au fost educatori (n=9) de la departamentul de formare a cadrelor didactice. În cadrul unei investigaţii de tip calitativ, datele au fost colectate prin participarea la interviuri semistructurate prin intermediul programului software de videotelefonie ZOOM.
Principalele constatări sugerează provocarea adusă de cadrul de instruire digital pentru experienţele cadrelor didactice universitare. Schimbarea bruscă a activităţilor şi condiţiilor instituţionale de predare a remodelat practicile pedagogice şi a provocat educatorii să identifice şi să răspundă într-un mod creativ nevoilor studenţilor, cu ingeniozitate şi rapiditate. Prin urmare, este esenţial ca educatorii să păstreze avantajele acumulate din munca de acasă în moduri care să le transforme practica.

Cuvinte cheie: Covid-19, formarea profesorilor, practici inovatoare, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul prezintă datele unui studiu realizat în anul 2021, în judeţul Iaşi, cu scopul de a identifica demersurile manageriale utilizate de directorii şcolilor defavorizate în vederea asigurării accesului la educaţie pentru toţi copiii. Strategia de culegere a datelor a urmărit un design mixt (cantitativ şi calitativ) şi s-a desfăşurat în şase şcoli defavorizate din judeţul Iaşi, trei din mediul urban şi trei din mediul rural. În aceste şcoli studiază aproximativ 5000 de copii, de la nivelul preşcolar până la cel liceal. Au fost analizate 18 baze de date cu privire la rezultatele şcolare ale elevilor, la programele remediale implementate şi la resursele tehnologice digitale utilizate de şcoli pentru a asigura accesul egal la educaţie. Datele cantitative au fost coroborate cu datele calitative obţinute din cele şase interviuri realizate cu directorii şcolilor. Concluziile cercetării ilustrează faptul că pandemia de COVID-19 a accentuat problemele privind accesul la educaţie. Astfel, un sfert din elevii care învaţă în cele şase şcoli incluse în cercetare (1167 de copii din totalul de 4714) au studiat în primul semestru al anului şcolar 2020-2021 doar prin pachete educaţionale şi nu au beneficiat de cursurile online, de interacţiunea cu colegii şi cu cadrele didactice pe perioada unui întreg semestru. Au fost iniţiate proiecte educaţionale pentru diminuarea efectelor negative, dar problema rămâne, având consecinţe de durată.

Cuvinte cheie: Acces la educaţie, criză educaţională, strategie managerială

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Teoria proiectării instruirii s-a dezvoltat progresiv, marcând trecerea de la sensul prescriptiv, normativ, tradiţional, la cel modern, bazat pe diverse abordări care se opun reţetelor unice şi specificaţiilor rigide. Tehnologia cunoaşterii aplicată cu stricteţe, controlul riguros al etapelor de învăţare nu mai sunt astăzi în centrul atenţiei, ci modul şi nivelul de implicare în construirea cunoştinţelor, colaborarea prin utilizarea noilor tehnologii informaţionale. Tehnologia modelează modul în care predăm, învăţăm şi evaluăm, precum şi modul în care planificăm şi proiectăm aceste activităţi. Deoarece tehnologia nu face predarea mai bună sau mai rea, mai simplă sau mai complexă, ci o schimbă complet, profesorii sunt uneori confuzi în alegerea unui model de proiectare. În demersul de identificare a tendinţelor noi în domeniul proiectării didactice, ne-am concentrat pe modelele de proiectare a instruirii care încurajează creativitatea profesorilor. Am pornit de la unele dintre modelele explicative ale învăţării bazate pe tehnologie şi, în a doua parte a studiului, am proiectat o activitate didactică. Metoda de proiectare se bazează pe instrumentul Learning Designer, dezvoltat de o echipă condusă de D. Laurillard. Acesta este un instrument care sprijină procesul de proiectare, fie că este vorba de învăţare mixtă sau integral online. Instrumentul este bazat pe web şi permite crearea şi împărtăşirea experienţelor de învăţare, sprijinind integrarea tehnologiei în procesul de învăţământ.

Cuvinte cheie: Proiectare, învăţare, modele, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Şcoala şi familia sunt considerate a fi piloni de bază ai educaţiei, iar între aceştia şi comunitate pendulează copilul, ca obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, atunci ele vor influenţa integrarea eficientă a copilului în activitatea şcolară şi, mai apoi, în viaţa socială.
Sistemul de învăţământ este un spaţiu al interacţiunii sociale, un spaţiu în care profesorii relaţionează pe de o parte cu elevii, iar pe de altă parte stabilesc relaţii de cooperare cu familiile elevilor şi cu alţi factori interesaţi ai societăţii. Prin fiecare contact relaţional cu elevii sau părinţii, profesorii desfăşoară activităţi de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. La nivelul clasei de elevi, relaţiile de comunicare, de conducere a activităţii clasei, relaţiile socio-afective care se stabilesc între profesori şi elevi determină constituirea unui climat psiho-social care poate favoriza sau defavoriza optimizarea procesului didactic.
Pentru reuşita şcolară a elevului e importantă relaţia familie-şcoală. Se observă că această colaborare este mai consistentă în ultimul timp şi este caracterizată de o varietate a interacţiunilor personale între reprezentanţii şcolii şi membrii familiilor elevilor.
Prezentul articol explorează importanţa relaţiilor dintre cadrul didactic şi elevi, precum şi a relaţiilor dintre şcoală şi familiile elevilor datorită rolului pe care îl au în eficientizarea învăţării şi în dezvoltarea personalităţii elevilor. Studiul realizat în cadrul unei şcoli primare conturează importanţa strategiilor relaţionale în spaţiul şcolar.

Cuvinte cheie: Educaţie, elev, familie, strategie relaţională, şcoală

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Politicile educaţionale reprezintă, în sens larg, procesul de conducere a schimbării şi/sau de introducere a inovaţiilor în sistemul educaţional (Haddad & Demsky, 1995; Haheu-Munteanu, 2019). În activitatea de guvernare, în mod curent, ministerele de resort îşi propun să gestioneze acest proces, pornind de la programele politice asumate. Acestea presupun obiective strategice, direcţii de acţiune ori strategii de implementare. Uneori însă, diferitele crize care afectează sistemele componente ale socialului, deci şi sistemul educaţional, presupun implementarea unor soluţii contextuale, decizii luate în condiţii de incertitudine. Având în vedere contextual pandemiei de Covid-19 şi necesitatea implementării unor măsuri care să vină în întâmpinarea nevoii de protecţie a sănătăţii elevilor şi cadrelor didactice, ne propunem, prin acest studiu, să surprindem paleta de atitudini şi percepţii legate de politicile implementate, precum şi diversele schimbări survenite în pregătirea profesională a cadrelor didactice, pregătire „forţată” de necesitatea utilizării tehnologiei în activitatea didactică online. Prin intermediul unei anchete sociologice pe bază de chestionar administrat online cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din România, ne propunem să inventariem raportările cadrelor didactice la diverse aspecte legate de organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţământ în contextul pandemic: începutul pandemiei şi frustrarea asociată acestui moment, pandemia şi dezvoltarea diferitelor abilităţi digitale, dar şi proiecţii de viitor în legătură cu dezirabilitatea folosirii diferitelor instrumente şi a abilităţilor digitale dezvoltate în timpul pandemiei, în activitatea didactică „post-pandemică”.

Cuvinte cheie: Atitudini, învăţământ preuniversitar, pandemia de Covid-19, România

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Predarea este o activitate socială cu impact formativ asupra educabililor, o activitate în care comunicarea joacă un rol esenţial. Pentru a asigura livrarea informaţiilor, un profesor poate utiliza atât elemente verbale, cât şi non-verbale. Acestea sunt instrumente utile pentru a oferi feedback educabililor, unele dintre ele putând fi utilizate în mediul virtual de predare şi învăţare. În timp ce învăţământul la distanţă se poate confrunta cu diverse limite în asigurarea unei comunicări eficiente între cursanţi şi profesor, există modalităţi de combatere a lipsei de elemente care pot conduce la o comunicare ineficientă. Această analiză a literaturii cu metode mixte va încerca să identifice modalităţile prin care se poate stabili o comunicare de succes şi constructivă între cursanţi şi profesori.

Cuvinte cheie: Comunicare eficientă, comunicare non-verbală, comunicare verbală, interacţiune, trecere în revistă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .