Rezumat: Măsurile de oprire a răspândirii Covid-19 au avut un impact major asupra organizării procesului educațional. Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar s-au confruntat cu digitalizarea activităţilor educaţionale fără să beneficieze mereu de forme adecvate de sprijin. Lucrarea de faţă prezintă rezultatele unui proiect de cercetare-acţiune care a căutat să înţeleagă şi să răspundă acestor provocări. Proiectul a luat forma unei intervenţii de învăţare deschisă adresată profesorilor în perioada aprilie – iunie 2020, urmată de o etapă de colectare şi analiză de date calitative. 37 de profesori din patru judeţe au beneficiat de sprijin personalizat oferit de 20 de tutori studenţi ai Departamentului de Ştiinţele Educaţiei ai Universităţii de Vest din Timişoara. Activităţile s-au desfăşurat la distanţă, în principal online. Prin analiza datelor generate de proiect (jurnale online de reflecţie ale studenţilor, interviuri calitative şi focus grupuri cu profesori şi studenţi), ne propunem să răspundem la întrebarea: Cum s-a constituit procesul de învăţare colaborativă într-un program de cercetare-acţiune desfăşurat în perioada de debut a învăţării online?. Învăţarea colaborativă a răspuns anumitor nevoi ale profesorilor de dezvoltare a competenţelor digitale, precum şi de sprijin pedagogic şi emoţional. Prin programul de tutorat s-au reconfigurat rolurile tradiţionale ale studenţilor ca beneficiari ai procesului educaţional, ei devenind facilitatori ai procesului de învăţare. Astfel, s-a produs un transfer de competenţe din mediul universitar către cel preuniversitar într-un ritm mai alert.

Cuvinte cheie: Cercetare acţiune, competenţe digitale, învăţare colaborativă, predare la distanţă în situaţii de urgenţă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Implicarea în procesul de învăţământ a studenţilor este importantă pentru rezultatele învăţării şi este un factor esenţial pentru performanţele academice obţinute de către studenţi. În timp ce impactul implicării asupra rezultatelor învăţării în contextul predării faţă-în-faţă a fost studiat în detaliu, efectele sale în cadrul învăţământului online sunt mai puţin cunoscute, în special în contextul est european. Pandemia de Covid-19 din primăvara anului 2020 a forţat toate instituţiile de învăţământ superior din România să realizeze o trecere bruscă la învăţământul online de urgenţă, pe fondul unei experienţe limitate sau inexistente cu această formă de predare. Această situaţie oferă oportunitatea de a studia efectele învăţământului online asupra implicării în procesul de învățământ a studenților. Acest articol analizează disparităţile în nivelul implicării în procesul de învăţământ pe baza unui eşantion de studenţi din universităţi din România. Articolul se concentrează asupra învăţării active ca element esenţial al implicării în procesul de învăţământ, explorând diferenţe în funcţie de statutul socioeconomic, ocuparea unui loc de muncă sau timpul petrecut cu ingrijirea dependenţilor, precum şi în funcţie de condiţiile de studiu ale studenţilor. Rezultatele cercetării indică faptul că nivelul de învăţare activă este afectat negativ de lipsa unui spaţiu adecvat pentru participarea la cursurile online, problemele cu conexiunea la internet şi timpul alocat sarcinilor în gospodărie.

Cuvinte cheie: Disparităţi, implicare în procesul de învăţământ, învăţământ online, învăţământ superior

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În contextul naţional şi internaţional actual, educaţia „găzduită” în mediul online, cândva doar o soluţie secundară, la care se recurgea rar, a devenit principala modalitate de a asigura continuitatea procesului de învăţare. În studiul de faţă, ne-am propus să surprindem reacţiile celor care au experimentat primii ceea ce înseamnă un proces de învăţământ derulat exclusiv online, respectiv reacţiile studenţilor, prin intermediul unui demers investigativ axat pe următoarele obiective: identificarea percepţiei acestora cu privire la eficienţa şi calitatea procesului educaţional desfăşurat în mediul online şi evidenţierea unor modalităţi de îmbunătăţire a activităţilor didactice realizate în sistem online. Principala metodă de cercetare utilizată a fost ancheta pe bază de chestionar. Acesta a fost administrat online, integrând o serie de itemi care au vizat aspecte precum: participarea studenţilor la activităţile educaţionale, beneficii ale educaţiei online, probleme întâmpinate, soluţii pentru optimizarea demersului didactic desfăşurat în mediul online. În urma demersului investigativ, menţionăm ca principale concluzii următoarele: majoritatea studenţilor chestionaţi consideră că activităţile educaţionale desfăşurate în mediul online nu au aceeaşi eficienţă ca şi activităţile directe (de tip faţă în faţă); principalele probleme evidenţiate de repondenţi au fost: supraîncărcarea, oboseala, demotivarea, dificultăţi în învăţare, în înţelegerea şi operarea cu anumite conţinuturi, conexiunea slabă la Internet, dar şi absenţa indicaţiilor necesare pentru facilitarea învăţării. Apreciem că rezultatele studiului nostru pot fi relevante pentru practicienii din domeniul educaţional, în mod special pentru cei din învăţământul universitar, dar şi pentru toţi cei interesaţi de problematica educaţiei digitale.

Cuvinte cheie: Calitatea educaţiei universitare, competenţe digitale, educaţie online, practică reflectivă, resurse digitale

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Provocările din sectorul învăţării online au determinat o cerere semnificativă privind studierea acestui tip de educaţie, ca urmare a reacţiei la COVID-19. Adaptarea la varianta online, din păcate, s-a aplicat într-un context nepregătit din punctul de vedere al formării cadrelor didactice şi a studenţilor. Această situaţie a fost cauzată de noul format al educaţiei, care are diferenţe semnificative faţă de o formare online MOOC, învăţarea tradiţională sau învăţarea la distanţă. Noul model hibrid de educaţie, determinat de pandemie, a devenit cu siguranţă o tendinţă care ar putea oferi transformări viitoare privind modurile de predare şi învăţare. Pentru a înţelege mai bine specificul acestui tip de învăţare online, am solicitat studenţilor (N = 705) de la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti să-şi exprime părerea privind modul de desfăşurare a învăţării în timpul pandemiei. Sondajul a avut în vedere identificarea problemelor şi a aşteptărilor intervievaţilor, iar rezultatele cercetării au fost analizate în articol. Scopul nostru a fost să dezvoltăm practicile educaţionale în mediul virtual educaţional. În acest sens, am analizat componentele importante ale învăţării online, cu accent pe următoarele elemente: calitatea resurselor educaţionale utilizate pentru susţinerea conţinutului, dezvoltarea calităţii relaţiilor profesor-elev, gestionarea timpului şi a evaluării online. Articolul oferă, de asemenea, soluţii importante pentru o învăţare online eficientă, din perspectiva studenţilor.

Cuvinte cheie: Educaţie online, formarea profesorilor, învăţarea digitală, perspectiva studenţilor

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Educaţia online este de diferite tipuri şi poate fi definită în numeroase moduri. În ultimele decenii, educaţia online a dobândit popularitate, dar a fost, de asemenea, privită cu reticenţă şi scepticism cu privire la beneficiile pe care le poate avea. Pandemia COVID-19 a fost declarată la 11 martie 2020 şi a forţat multe ţări să recurgă la starea de urgenţă şi să impună restricţii. Ca atare, multe activităţi au fost sistate, printre care şi educaţia din şcoli şi universităţi, ceea ce a dus la identificarea de soluţii rapide. Întrucât mediul online exista, clasele şi orele fizice au fost virtualizate brusc, casele au devenit medii de învăţare şi predare pentru educabili şi profesori, în timp ce aceştia din urmă s-au confruntat cu adaptarea conţinutului şi transferul acestuia pentru a putea fi livrat prin intermediul platformelor online. Cu experienţă puţină sau inexistentă în domeniul educaţiei online, profesorii au căutat modalităţi de a-şi continua activitatea aducând modificări. Deşi transformarea digitală nu este un fenomen nou, tranziţia de la sălile de clasă fizice la cele online a fost şi este încă o curbă de învăţare abruptă pentru mulţi profesori. În afară de optimizarea tehnologiei digitale pentru a o aplica educaţiei, o altă sarcină dificilă a oricărui profesor care predă în mediul online este aceea de a menţine cursanţii motivaţi şi implicaţi în desfăşurarea orelor, un aspect care poate fi realizat în diferite moduri. Acest articol discută metodele de furnizare a conţinutului şi cursurilor, motivaţia educabililor, problemele induse de tehnologie pe care le implică predarea online, evaluarea, probleme de deontologie în mediul virtual şi riscul de a copia în timpul examenelor online precum şi metode de prevenire. Această trecere bruscă a procesului educativ de la mediul fizic la cel virtual poate sta la baza cercetărilor viitoare din domeniul educaţiei.

Cuvinte cheie: Evaluare, învăţare online, livrare de conţinut, motivaţia educabililor, predare online

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Utilizarea tehnologiei este înfloritoare într-un set tot mai mare de contexte educaţionale. Educaţia în domeniul muzical nu face excepţie, având în vedere că tot mai multe practici de învăţare sunt încorporate în mod activ în cadrul educaţional. Studiul nostru urmăreşte să investigheze experienţele de predare şi învăţare online ale studenţilor din domeniul muzical care participă la modulul psihopedagogic în timpul pandemiei Covid-19. Participanţii la studiul de faţă sunt studenţi din domeniul muzical (n = 22) înscrişi la modulul psihopedagogic în anul 2 sau 3 la universitate. În cadrul unei investigaţii calitative de tip fenomenologic, datele au fost colectate prin participarea la interviuri semi- structurate prin intermediul programului software de videotelefonie ZOOM în lunile ianuarie şi februarie 2021. Principalele constatări indică o experienţă de predare şi învăţare nici evident pozitivă, nici negativă, chiar dacă studenţii au fost nevoiţi să navigheze într-o avalanşă de cerinţe legate de tehnologie în contextul învăţării offline atât ca studenţi, cât şi ca profesori într-un timp limitat. Rezultatele studiului indică faptul că programele de pregătire a cadrelor didactice ar trebui să ia în considerare trecerea la predarea şi învăţarea virtuală ca o oportunitate de schimbare şi să depăşească practicile online de urgenţă şi să dezvolte activităţi educaţionale online de calitate.

Cuvinte cheie: Cadru didactic în formare, Covid-19, educaţie în domeniul muzical, formarea profesorilor, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În contextul pandemiei Covid-19, procesul de învăţământ a suferit transformări semnificative. Profesorii, elevii, lecţiile, materialele adiţionale, temele, îndrumarea şcolară şi discuţiile şi-au găsit noi modalităţi de exprimare, în timp ce aplicaţii circumscrise deseori comunicării au devenit instrumente de lucru. Specialiştii din domeniul educaţiei au fost încurajaţi să identifice scenariile cele mai potrivite pentru specificul şcolii şi contextul local, astfel încât formarea şi dezvoltarea competenţelor elevilor să fie continue atât în acord cu programele şcolare specifice, cât şi cu noile modalităţi de organizare a procesului de predare-învăţare-evaluare. Dezbaterile despre digitalizarea educaţiei sunt accentuate de problemele majore cu care se confruntă structural sistemul educaţional din România. În multe unităţi şcolare din mediul rural, mai ales, digitalizarea rămâne un deziderat greu de atins. Aşa cum a recunoscut recent Ministerul Educaţiei, peste 250.000 de elevi nu au astăzi acces la infrastructura necesară pentru educaţia în timpul pandemiei. În acest moment, fără măsuri proactive de echilibrare a situaţiei, educaţia în timpul pandemiei discriminează, în loc să fie o soluţie integratoare. Studiul de faţă prezintă un model de desfăşurare a învăţământului online într-o şcoală din mediul rural: Şcoala Gimnazială nr. 1 din Valu lui Traian, judeţul Constanţa. Prin acesta, dorim să arătăm beneficiile învăţământului online, dar şi limitele acestuia, determinate, mai ales, de absenţa colaborării şi a comunicării directe dintre profesori, elevi şi părinţi într-un spaţiu adecvat procesului educaţional: şcoala şi clasa de elevi.

Cuvinte cheie: Activitate didactică, digitalizare, învăţământ online, pandemie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul valorifică rezultatele de la studiul PISA precum şi noile materiale de lectură (prin intermediul interfeţei digitale) publicate de OECD. Lectura pe ecran permite – şi incită la – accesarea rapidă a mai multor texte. Pentru informare, documentare şi, mai ales, pentru o învăţare de calitate este important de identificat sursa şi calitatea acesteia. În acest context, întrebarea de cercetare la care se referă studiul nostru este următoarea: Cum îi pregătim pe elevi pentru aprofundarea textului multiplu şi pentru identificarea informaţiilor credibile? Investigaţia s-a realizat asupra unui lot de 95 de elevi din clasele a VIII-a şi a IX-a din patru unităţi şcolare, situate în două oraşe mari, una dintre ele fiind un liceu tehnologic. Elevii au parcurs una dintre unităţile de lectură din antologia publicată de PISA OECD (Galapagos) care solicită citirea mai multor texte, provenite din surse diferite, vizualizate pe ecran, în vederea răspunsului la întrebări de comprehensiune vizând procese de complexitate diferită. În funcţie de dificultăţile elevilor şi de problemele avute în ceea ce priveşte aspectele legate de credibilitatea surselor, articolul indică soluţii de ameliorare a învăţării destinate inovării practicilor didactice. Concluzia articolului indică nevoia schimbării în selectarea şi abordarea textelor de informare, pentru a-i pregăti pe tineri spre o lectură de profunzime într-o lume în care învăţarea şi documentarea au loc preponderent prin intermediul ecranului.

Cuvinte cheie: Credibilitatea surselor, lectură de comprehensiune, PISA, text multiplu

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul de faţă este o prezentare a proiectului „English for the Community”, organizat de British Council România în parteneriat cu Romanian American Foundation (RAF), care are ca grup ţintă aproximativ 150 de profesori de limba engleză din 9 judeţe din România, profesori care predau în şcoli din mediul rural sau oraşe mici. Prima etapă a proiectului a avut loc în perioada 2018-2020, iar a doua etapă a început în luna martie 2021, urmând să se încheie în 2023. Este prezentat pe larg obiectivul principal al proiectului, acela de a asigura formare profesională pentru profesorii de limba engleză ca limbă străină care predau în şcoli gimnaziale şi licee aflate în zone cu potenţial de dezvoltare a ecoturismului. Articolul include informaţii despre modul în care proiectul a fost organizat de la început până în prezent, zonele în care acesta se derulează, cum se desfăşoară, care sunt paşii de implementare, dar şi ce impact are proiectul nu doar asupra membrilor din grupul ţintă, ci şi asupra comunităţilor locale. Un accent special este pus pe Teacher Activity Groups (TAGs), o iniţiativă inovatoare în România, de care beneficiază profesorii implicaţi în proiect. Toate acestea sunt însoţite de testimoniale din partea membrilor grupului ţintă, formatori şi beneficiari direcţi şi indirecţi.

Cuvinte cheie: Comunitate locală, dezvoltare profesională, ecoturism, profesori de limba engleză, teacher activity groups (tag-uri)

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Criza sanitară generată de SARS-COV 2 a afectat, în primăvara acestui an, la nivel mondial, peste 1,7 miliarde de elevi din peste 150 ţări, conform rapoartelor UNESCO.

Profesorii, la toate nivelurile de învăţământ, au fost nevoiţi să utilizeze instrumente şi resurse digitale şi să se adapteze rapid pentru a continua predarea online, fapt petrecut şi în cadrul DPPD (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic) din UVT (Universitatea de Vest din Timişoara). Studenţii împreună cu formatorii lor au fost nevoiţi să găsescă soluţii pragmatice bazate pe tehnologie, creative de multe ori, care să le permită desfăşurarea activităţilor didactice online, la un nivel care să conducă la formarea competenţelor şi la obţinerea rezultatelor dorite ale învăţării.

Articolul de faţă explorează modul în care au fost adaptate pentru predarea la distanţă activităţile de predare-învăţare-evaluare la nivelul UVT, dar şi, specific, în cadrul programului de formare psihopedagogică nivel 1 şi 2, ofertat viitorilor profesori de ştiinţe din UVT.

Sunt prezentate strategiile abordate, modalităţile de comunicare sincrone şi asincrone, aplicaţiile utilizate în activităţile propuse studenţilor, modalităţile de evaluare şi feedback utilizate. De asemenea, sunt identificate probleme de natură tehnică sau de învăţare şi îngrijorările studenţilor cu privire la trecerea la învăţarea la distanţă.

Concluzia noastră este că situaţia de criză a avut atât influenţe negative, cât şi pozitive asupra procesului de pregătire a viitorilor profesori de ştiinţe din UVT, fiind o provocare prin care am descoperit împreună modalităţi, considerăm eficiente, de predare-învăţare-evaluare în mediul online.

Cuvinte cheie: Predarea la distanţă, studenţi de la ştiinţe, provocări şi oportunităţi

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Această cercetare a avut ca obiect de studiu organizarea activităţii de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din învăţământul cu predare în limba germane din România prin intermediul unui blog. Scopul cercetării a fost de a evalua cu ajutorul chestionarului IMMS, elaborat în cadrul modelului ARCS (Keller, 1983, 1987), dacă un blog folosit în context educaţional informal este în măsură să vină în întâmpinarea nevoilor, dorinţelor şi aşteptărilor grupului ţintă mai sus menţionat. Rezultatele evaluării arată un impact pozitiv al blogului asupra participanţilor la studiu şi scoate în evidenţă importanţa factorilor motivaţionali în designul conţinuturilor de învăţare online. Printre aceşti factori se numără prezentarea multimedială narativă şi structurarea clară a unor subiecte psihopedagogice de actualitate, cu relevanţă practică pentru grupul ţintă.

Cuvinte cheie:  Blog, design motivaţional, dezvoltare profesională, învăţare online, modelul ARCS

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

În acest articol analizez contextul discursiv din două clase de elevi aducând în discuţie conceptele de cunoaştere educaţională şi organizarea activităţilor de predareînvăţare. Deşi există multe cercetări care oferă înţelegeri nuanţate asupra modului în care profesorii şi elevii sunt implicaţi în construcţia socială a discursurilor de la clasă despre cunoaştere, în literatura românească chestiunea interacţiunilor din clasa de elevi a fost abordată din perspectiva percepţiilor profesorilor şi elevilor, în timp ce cunoaşterea şcolară a fost abordată tangenţial. De aceea, prezint un studiu calitativ, fundamentat pe o analiza de discurs de tip critic, prin care evidenţiez cum diferite versiuni de cunoaştere sunt social construite în spaţiul discursiv al clasei, cu scopul de a evidenţia modalităţi prin care clasa de elevi şi şcoala pot deveni spaţii în care interacţiunile nu mai gravitează în jurul cunoaşterii definită doar prin raportare la conţinuturile disciplinare. Observări bilunare şi înregistrări audio-video au fost realizate în anul şcolar 2017-2018 în timpul activităţilor de limbă şi comunicare, la două clase din ciclul primar, din două şcoli diferite. Rezultatele arată că interacţiunile din clasă şi structurile de participare diferă în funcţie de scopul activităţilor, iar participarea elevilor nu are la bază doar reguli de comunicare general acceptate, ci variază în funcţie de scopul implicit sau explicit al activităţilor.

Cuvinte cheie: Analiză de discurs, cunoaştere şcolară, curriculum, interacţiuni, participarea elevilor

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Acest studiu îşi propune să exploreze obiceiurile şi practicile de comunicare online, specifice unui număr de 50 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani, dintr-o şcoală urbană. Măsurând răspunsurile prin intermediul scalei digitale a lui Timothy Teo (DNAS), acest studiu include cei patru factori propuşi de autor, generând un cadru pentru analiza profilului nativului digital: familiaritatea cu tehnologia, confortul cu sarcinile multiple, utilizarea grafică a limbajului, interesul pentru recompense şi feedback (Teo, 2013). Rezultatele studiului îmbunătăţesc în mod clar înţelegerea profilului nativilor digitali. Aşa cum ne-am aşteptat, studiul indică un grad ridicat de confort al tinerilor utilizatori privind comunicarea online, în profilul diferenţiat al acestora. Devine relevantă problema vârstei atunci când exemplificăm abilităţile nativilor digitali. De asemenea, se estimează că există comportamente similare în profilul acestora, corelate cu vârsta de debut în utilizarea tehnologiei (4-5 ani). Cele mai frecvente acţiuni în spaţiul virtual sunt: navigarea pe Internet, fotografierea, comunicarea, descărcarea, difuzarea, adăugarea de comentarii la postările colegilor. Conform acestui studiu, practicile de comunicare online ale elevilor de 12-14 ani includ în conţinut diverse simboluri, bonusuri şi elemente de feedback. Din punct de vedere educaţional, acestea pot fi incluse într-o manieră structurată în învăţare. Articolul propune, în acest sens, modalităţi de a integra practicile de comunicare uzuale în activităţile de învăţare cu suportul resurselor digitale (aviziere virtuale, prezentări, carţi digitale etc.). Rezultatele indică faptul că elevii demonstrează caracteristici digitale native ce pot fi valorificate cu succes în şcoală.

Cuvinte cheie: Alfabetizare digitală, comunicare online, nativ digital, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Contextul actual, generat de perioada de distanţare socială, a schimbat modul de a realiza activităţile de învăţare ce urmau a fi predate şi evaluate la şcoala, punând astfel sistemul de învăţământ românesc şi global în faţa unei provocări fără precedent, respectiv transferul total al activităţilor şcolare în mediul online. Având în vedere acest lucru, în această lucrare am analizat datele din studiile naţionale şi internaţionale pentru a putea avea o imagine de ansamblu cu privire la caracteristicile digitalizării şi a competenţelor digitale dezirabile şi existente, cu precădere în sistemul de învăţământ românesc. Această analiză a permis înţelegerea structurii pe care s-a dezvoltat această digitalizare bruscă şi care au fost premisele de politici publice pe care s-a construit procesul. Analiza a fost îmbinată cu prezentarea unor proiecte desfăşurate în această perioadă, cu scopul de a pregăti diferiţii actori şcolari în domeniul digitalizării sub forma unor recomandări pentru susţinerea proceselor de abilitare în formarea competenţelor digitale ale profesorilor şi elevilor în contextul actual, dar şi pe termen lung.

Cuvinte cheie: Competenţe digitale, educaţia şi distanţarea socială, proiecte, politici publice, şcoala online

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Conform datelor EUROSTAT, rata tinerilor NEETs (tineri care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare), în România, în 2019, era una dintre cele mai ridicate din Europa (locul 4, după Italia, Grecia şi Slovacia), fiind de 11,5% pentru bărbaţi (B) şi 27,8% pentru femei (F) (faţă de media UE de 12,2% B şi 20,8% F) (Eurostat, 2020a). În plus, România are una dintre cele mai mari rate de „alţi NEETs”, de tineri care nu se regăsesc în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă (doar 4,8% erau înregistraţi în 2018, primind beneficiile schemei de garantare pentru tineri) (CE, 2018). Date recente ale UE arată performanţa scăzută a României în a monitoriza tranziţia de la educaţie la piaţa muncii, în a accesa fondurile europene pentru a facilita inserţia tinerilor pe piaţa muncii (Beadle et al., 2020). Cu toate acestea, România, la fel ca şi celelalte state membre ale Uniunii Europene, nu îşi poate permite să piardă capitalul uman pe care îl reprezintă tinerii, în condiţiile îmbătrânirii demografice accentuate şi a migraţiei transfrontaliere.

În decada pe care o încheiem, a fost dezvoltat un know-how avansat în a identifica şi adresa tinerii NEETs. Procedând la reflectarea rezultatelor cercetărilor, studiilor, rapoartelor, proiectelor H2020 dedicate NEETs, folosind cadrul teoretic al analizei de guvernamentalitate aplicat domeniului de tineret (Besley, 2010), respectiv capitalizând bunele practici identificate de atragere a NEETs la educaţie, articolul propune recomandări privind practici educaţionale integrate preventive, respectiv remediale, pentru ameliorarea situaţiei tinerilor NEETs in România.

Cuvinte cheie: NEETs, politici de tineret, politici educaţionale, practici educaţionale, tineri vulnerabili

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Sub presiunea evoluţiei pandemiei Covid-19, activităţile didactice s-au mutat din sala de clasă în mediul online. În aceste condiţii, profesorii au depus un effort substanţial să îşi adapteze metodele de predare şi de evaluare la posibilităţile oferite de spaţiul virtual. Aceştia au utilizat diverse platforme educaţionale şi resurse digitale, încercând să fie alături de elevii lor, învăţând „din mers” să le utilizeze cât mai eficient în demersul didactic.

Fiind un subiect de actualitate, prezentăm, în articolul de faţă, rezultatele evaluării online la disciplinele Fizică şi Chimie ale unor elevi de gimnaziu, realizată prin intermediul platformei educaţionale Kahoot. Aceste rezultate susţin opinia că şcoala faţă în faţă sau varianta mixtă sunt, în general, mai eficiente decât şcoala online.

Au fost evidenţiate şi unele avantaje pentru acest tip de evaluare, cele mai multe de natură atitudinală, cum ar fi faptul că elevii au fost încântaţi de posibilitatea de a participa la aceste evaluări, iar unii dintre ei au revenit pe platformă şi au rezolvat a doua oară unele teste, acestea fiind astfel folosite pentru învăţare. Rezultatele evaluării online au evidenţiat o parte dintre elementele programelor care se transformă mai greu în achiziţii ale elevilor şi pentru care sunt necesare reluări sau explicaţii suplimentare.

Cuvinte cheie: Evaluare online, instruire centrată pe competenţe, învăţământ gimnazial

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:

Prezenta cercetare urmăreşte rolul, importanţa şi complementaritatea activităţilor extraşcolare tehnico-ştiinţifice, având ca punct de plecare analiza concepţiei elevilor despre modul în care ar trebui să se desfăşoare cercurile ştiinţifice derulate în cadrul Palatelor şi Cluburilor Copiilor, respectiv ce anume ar trebui să cuprindă tematica, cum ar trebui să se deruleze activităţile. Datele provin din aplicarea unui chestionar online (N=3945). În conceperea demersului de cercetare s-au valorificat opinii incluse în lucrări de specialitate. Astfel, succesul activităţilor extraşcolare creşte direct proporţional cu tematica abordată, strategia didactică folosită şi implicarea comunităţii, a părinţilor şi a şcolilor cu experienţe relevante în desfăşurarea activităţii (Albulescu & Catalano, 2019), iar organizarea activităţilor extraşcolare trebuie să aibă în vedere caracteristicile de vârstă ale elevilor, nevoile lor psihologice, înclinaţiile şi intereselor specifice (Cucoş, 2017). Activităţile tehnico-ştiinţifice înglobează ariile curriculare implicate într-o paradigmă de învăţare coerentă bazată pe aplicaţii practice folosite în viaţa de zi cu zi (Albulescu, 2014). În susţinerea unui mod inovativ de desfăşurare a activităţilor extraşcolare vine şi legislaţia actuală.

Rezultatele ne arată rolul important al activităţilor tehnico-ştiinţifice extraşcolare, activităţi care împreună cu educaţia formală ajută la îmbunătăţirea rezultatelor şi sunt complementare în dezvoltarea competenţelor în ştiinţă şi tehnologie. Studiul ajută la analiza punctelor tari şi a celor slabe ale activităţilor extraşcolare, iar rezultatele subliniază care sunt cerinţele elevilor şi în ce măsură folosirea strategiei educaţionale extraşcolare centrate pe elev va ajuta la obţinerea unor rezultate mai bune în educaţie şi la reducerea abandonului şcolar. Se confirmă ideea că finalităţile educaţionale complexe impun îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extraşcolare (Bocoş & Jucan, 2017).

Cuvinte cheie: Activităţi extraşcolare, competenţe, interdisciplinaritate, palate şi cluburi ale copiilor, ştiinţă şi tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Lucrarea prezintă rezultatele unui studiu la care au participat, în septembrie 2020, 70 de elevi din clasa a IX-a, din două licee cu profil tehnologic, situate într-un oraş mare din România. Tinerii de 15 ani au citit şi au răspuns la întrebările din cadrul uneia dintre unităţile publicate după PISA 2018. De asemenea, ei au reflectat asupra experienţei lor de lectură într-o fişă de autoevaluare. Rezultatele arată performanţe bune în lucrul cu informaţiile provenite dintr-un articol şi capacitatea slabă de a corobora informaţii contradictorii din două surse care vizează acelaşi subiect. Elevii dovedesc puţină familiaritate cu informaţiile părtinitoare, chiar dacă majoritatea s-a bucurat de provocarea de lectură a două puncte de vedere divergente. Rezultatele sunt în concordanţă cu trendul de lectură PISA pentru România. Pentru a îmbunătăţi comprehensiunea de text, este nevoie de o înnoire a practicilor de lectură prin implicarea elevilor în citirea multor texte şi în rezolvarea de sarcini care se concentrează pe evaluare şi reflecţie şi pe credibilitatea surselor.

Cuvinte cheie: Comprehensiunea textului, informaţii părtinitoare, PISA, practici de lectură

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Analiza de faţă pleacă de la constatarea că profesorul care se adresează elevilor cu dizabilităţi intelectuale întâmpină o multitudine de provocări în gestiunea învăţării, din cauza limitelor copiilor de a desfăşura diferite activităţi (generalizare, abstractizare sau operaţii inductiv-deductive), şi este pus în situaţia de a alege activităţi eficiente pentru dobândirea competenţelor vizate. În acest context, nu poate fi vorba de reuşită fără o reală raportare la nevoile de învăţare ale fiecărui elev şi în afara unei relaţii afective, de încredere, construită între profesor şi elev, alături de părinţi. Dezvoltarea competenţei de comunicare este o necesitate, doar în acest fel elevii deficienţi se pot integra în societate, îşi pot exprima sentimentele, nevoile şi părerile. Provocarea de a proiecta strategii didactice adecvate este corelată cu înţelegerea problemei reale a copilului şi rezolvarea la timp a acesteia: cu cât dizabilitatea intelectuală a unui elev este mai mare, cu atât limbajul său se dezvoltă mai târziu şi rămâne la un nivel mai scăzut la vârsta adultă, ducând la dificultăţi în exprimarea gândurilor şi a emoţiilor. Indiferent dacă este vorba de o pseudodizabilitate, declanşată de lipsa stimulării educative a elevilor, ori de o dizabilitate intelectuală autentică, aceşti elevi au nevoie de sprijin susţinut. Exemplele de intervenţii prezentate în articolul de faţă sunt rezultatul încercărilor noastre de a valorifica cât mai bine potenţialul intelectual al acestor copii şi, implicit, de a găsi soluţii pentru adaptarea diferenţiată la nevoile tuturor copiilor, prin proiectarea unor activităţi didactice creative, axate pe competenţe.

Cuvinte cheie: Competenţe de comunicare, (pseudo)dizabilităţi intelectuale, strategii de învăţare adaptate

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Predarea utilizând un mediu online sincron şi asincron a devenit din ce în ce mai răspândită în domeniul educaţiei şi acum acest proces a fost accelerat, temporar sau permanent, ca urmare a pandemiei cauzate de virusul Corona (SARS-CoV-2). Închiderea în masă a creşelor, grădiniţelor, şcolilor, liceelor şi a universităţilor a determinat regândirea proceselor de predare şi învăţare. Educatorii au fost obligaţi să treacă la un mod online de predare peste noapte, chiar dacă nu s-au simţit capabili să o facă în mod corespunzător. Studiul nostru urmăreşte să exploreze experienţele de predare şi învăţare online întâlnite de profesorii de învăţământ preşcolar în timpul activităţii lor în contextul închiderii fizice a şcolilor din cauza COVID-19 şi să exploreze semnificaţia unor astfel de practici în conturarea percepţiilor educatorilor din grădiniţă în funcţie de media digitală şi predarea online. Participanţii la studiul de faţă sunt profesori de grădiniţă (n = 21) cu o experienţă de minimum 3 ani şi maximum 10 ani, care predau la aceeaşi grupă de vârstă (copii cu vârste între 3 şi 6 ani), de la 9 grădiniţe de stat din Bucureşti. În cadrul unei investigaţii calitative de tip fenomenologic, datele au fost colectate prin participarea la interviuri semi-structurate prin intermediul programului software de videotelefonie ZOOM în luna iunie 2020. După prelucrarea şi analiza datelor, s-au distins trei teme principale. Cele mai importante constatări indică faptul că toţi profesorii au experimentat momente dificile în timp ce au predat în mediul online, dar au putut, de asemenea, să identifice avantajele într-un context atât de stresant. Rezultatele studiului arată necesitatea unei abordări modernizate a pedagogiilor privind tehnologiile şi mediile educaţionale, care să fie ghidate de analize bazate pe cercetare.

Cuvinte cheie: Copii mici, media digitală, percepţii, profesori pentru învăţământ preşcolar, TIC

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: IDELA (Dezvoltarea internaţională şi evaluarea timpurie a învăţării) este un instrument de evaluare elaborat în urma unei activităţi de trei ani, de către Ivelina Borisova, de la organizaţia Salvaţi Copiii, cu ajutorul lui Vidur Chopra. Acesta permite să se evalueze dezvoltarea şi educaţia timpurie a copiilor de vârstă mică (3,5-6,5 ani).

Ca urmare a activităţii de verificare şi modificare a instrumentului, de-a lungul unei perioade de trei ani, în mai multe locaţii din 12 ţări diferite, a rezultat un instrument de evaluare care include 24 itemi, este uşor de tradus şi gestionat şi prezintă niveluri de fidelitate şi validitate ridicate.

Când s-a aplicat în diferite ţări, instrumentul a fost adaptat ţinând cont de fezabilitatea administrării, de relevanţa instrumentului şi a politicii la nivel de ţară, precum şi de aplicabilitatea la nivel internaţional.

În România, aplicarea instrumentului a fost realizată în clasa face to face la evaluarea iniţială a 300 de copii cu vârsta de 3-6 ani de la Grădiniţa „Căsuţa Bucuriei”, nr. 11 din Braşov. Dimensiunea inovativă a aplicării a constat în faptul că evaluarea finală s-a realizat într-o „clasă virtuală”, cu 230 de copii, dar adaptându-ne contextului pandemic în care s-a desfăşurat învăţarea, fie în scenariu hibrid, fie exclusiv online.

Cuvinte cheie: Clasa face to face, clasa virtuală, educaţia timpurie, evaluare inovativă, instrument internaţional de evaluare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În acest articol analizez situaţia tinerilor vulnerabili din România, cu accent pe tinerii NEET, una dintre categoriile aflate în risc de excluziune socială în spaţiul european. Scopul este de a înţelege situaţia tinerilor care se află în situaţii de vulnerabilitate, împreună cu problemele specifice sistemului de învăţământ, pieţei muncii şi care decurg din (in)eficienţa sistemului de protecţie socială. Prima parte a lucrării are ca scop descrierea inegalităţilor sociale la care sunt expuşi tinerii din România. A doua parte propune analiza descriptivă a profilului tinerilor NEET din România şi din Uniunea Europeană. Realizez analize secundare utilizând date furnizate de Eurostat pentru a contura un profil al tinerilor NEET din România, date pe care le completez cu informaţii calitative obţinute de la tineri NEET şi asistenţi sociali, prezentate într-un raport al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE, 2015). A treia parte se concentrează pe problemele cu care tinerii se confruntă la ieşirea din sistemul de învăţământ, precum şi pe inegalităţile de pe piaţa muncii şi pe aspecte ce ţin de eficienţa transferurilor sociale în România. Ultima parte este dedicată prezentării unor programe de tineret în contextul austerităţii.

Cuvinte cheie: inegalităţi sociale, piaţa muncii, politici de tineret, tinerii NEET, vulnerabilitate

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Asocierea a trei concepte – calitate, echitate, incluziune – reprezintă acum axa transversală a documentelor de politici educaţionale internaţionale şi europene, deci şi o ţintă importantă pentru toate sistemele de învăţământ. Potrivit documentelor strategice ale UNESCO referitoare la educaţie în perspectiva anului 2030 şi la obiectivele de dezvoltare pentru mileniul în curs, calea cea mai sigură pentru incluziunea socială o reprezintă crearea sistemelor educaţionale incluzive. Incluziunea reprezintă un aspect consecvent valorii şi principiului echităţii, menit să asigure dreptul tuturor copiilor de a se dezvolta şi de a-şi atinge întregul potenţial. Comisia Europeană defineşte echitatea drept gradul în care persoanele pot valorifica accesul şi oportunităţile educaţionale, intervenţiile şi rezultatele educaţiei, respectiv ale formării profesionale.
La nivel internaţional, indicatorul „early school leaving” înregistrează măsura în care un sistem reuşeşte să combată inechităţile în termeni de excluziune. Conform datelor Eurostat 2019 pentru România, la un nivel de 16,4% în 2018, rata părăsirii timpurii a şcolii şi formării (de către persoanele între 18 şi 24 de ani) rămâne una dintre cele mai crescute din UE. Procentul este semnificativ ridicat comparativ cu media UE şi faţă de ţinta naţională pentru 2020. Studiul susţine că, în ciuda politicilor de îmbunătăţire a calităţii educaţiei din ultimul deceniu, majoritatea măsurilor sunt axate pe abordarea barierelor sociale în calea participării şcolare şi mai puţin pe creşterea calităţii educaţiei oferite în şcoli (calitatea de proces).

Cuvinte cheie: calitatea educaţiei, echitate, educaţie incluzivă, părăsirea timpurie a şcolii, politici educaţional

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În România, persoanele cu un nivel ridicat de educaţie este mai probabil să dobândească un status ocupaţional mai înalt decât tatăl lor, o dată cu înaintarea în carieră (Jecan & Pop, 2012) şi venituri mai mari cu fiecare an de şcoală absolvit (Varly et al., 2014). Totodată, decalajul dintre rezultatele elevilor reflectă inegalităţile socio-economice dintre aceştia (Botezat, 2019; Feşnic, 2019; Ivan, 2019; Tufiş, 2008; Ţoc, 2016). Prezentul studiu de caz descrie şi pune în discuţie reprezentările profesorilor despre elevii cu status socio-economic scăzut şi pe cele ale elevilor despre învăţare, într-un colectiv de clasa a VIII-a. Analiza prezentată în acest articol include date colectate în februarie 2018 prin interviuri cu profesori, dirigintele clasei şi elevi, respectiv prin observare neparticipativă la ore, în pauze şi în cadrul unei şedinţe cu părinţii. Studiul de caz dezvăluie că, în discursul profesorilor, elevii sunt reprezentaţi ca „dezinteresaţi” faţă de educaţia lor formală, iar elevii, la rândul lor, se prezintă ca „leneşi” pentru că nu îşi fac temele, nu învaţă acasă şi/sau nu răspund suficient în clasă. Astfel, în cazul studiat, elevii cu status socio-economic scăzut par să îşi însuşească discursul deficitar al profesorilor, să îşi plaseze nevoile individuale, inclusiv cele de sprijin al învăţării, într-o zonă de ilegitimitate şi să-şi reprezinte învăţarea ca un act mai degrabă individual. Elevii opun rezistenţă la ore, dar reprezentările lor despre învăţare nu contestă autoritatea pedagogică, ci dezvăluie eforturile acestora de auto-disciplinare.

Cuvinte cheie: clasă socială, identitate, învăţare şcolară, sprijin, status socioeconomic

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul prezintă concluziile unei cercetări desfăşurate în anul 2019 în judeţul Iaşi, cercetare care a urmărit descrierea şi măsurarea principalelor resurse sociale ale şcolii, aşa cum rezultă din opiniile cadrelor didactice. Demersul a urmărit identificarea punctelor tari şi a celor slabe, în vederea realizării unei diagnoze în unităţile avute în vedere. Cercetarea pe bază de chestionar s-a desfăşurat în şase unităţi şcolare, trei din mediul urban şi trei din mediul rural, încadrate în categoria localităţilor defavorizate socio-economic. În şcolile implicate învaţă 5237 de copii, iar activitatea este coordonată de 345 de cadre didactice, din care au răspuns la chestionar 156. Instrumentul a fost construit prin operaţionalizarea conceptului de Şcoală Prietenoasă Copilului, concept promovat de UNICEF, prin intermediul a cinci indicatori: eficacitate, incluziune, încredere a copiilor în şcoală, siguranţă, relaţia cu părinţii. Media cea mai ridicată a fost obţinută de variabila „încredere”, urmată de „eficacitate”; în a doua categorie se află „incluziunea” şi „relaţia cu părinţii”, iar „siguranţa” este pe ultimul loc. În ansamblu, a rezultat că respondenţii cadre didactice au o părere bună în ceea ce priveşte încrederea pe care copiii o au în şcoală şi în îndeplinirea misiunii lor, dar evaluează critic relaţia cu părinţii şi siguranţa din unităţile de învăţământ.

Cuvinte cheie: eficacitate, incluziune, resurse sociale ale şcolii, Şcoală Prietenoasă Copilului

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Persoanele aparţinând minorităţii rome au fost victime ale opresiunii în România timp de mai multe secole, „în lunga prezenţă a romilor în Europa de Est, nicăieri experienţa lor nu a fost mai grea decât în România” (Crowe & Kolsti, 1991, p. 61). În prezent, educaţia poate juca un rol cheie în a garanta că romii sunt trataţi cu respect şi demnitate, că primesc recunoaştere fără a fi stigmatizaţi.
Această lucrare este rezultatul unui studiu privind reprezentări ale minorităţilor în manualele româneşti. În vreme ce multe reforme educaţionale au avut ca obiectiv îmbunătăţirea prezenţei la cursuri şi a rezultatelor şcolare – şcoli cu predare în limba romani, manuale în limba romani, locuri rezervate la liceu şi facultate pentru elevii de etnie romă – rămâne o întrebare deschisă măsura în care manualele româneşti sunt suficient de incluzive şi eficiente în combaterea discriminării rasiale şi a stereotipurilor.
Utilizând perspectiva justiţiei sociale, argumentăm că manualele discriminează sistematic elevii romi prin subreprezentarea experienţelor, a tradiţiilor şi a istoriei rome. Analiza datelor permite explorarea a două direcţii de argumentare. În primul rând, am examinat manualele pentru şcoala primară şi gimnazială (clasele a II-a – a VI-a) căutând reprezentări ale realităţilor şi culturii rome. În al doilea rând, am explorat prezenţa sau absenţa datelor istorice referitoare la etnia romă. Sperăm ca această explorare să devină un punct de plecare pentru o discuţie despre curriculumul aplicat din România, componenta analizată în cazul nostrum fiind manualele şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei. S-a colectat, de asemenea, o cantitate limitată de date comparative care sugerează o atenţie disproporţionată pentru minoritatea maghiară în raport cu cea romă, aceste date deschizând posibilitatea unor cercetări ulterioare.

Cuvinte cheie: justiţie socială, minorităţi, opresiune, romi

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Primii ani de experienţă didactică sunt cruciali pentru profesorii începători, deoarece aceştia se confruntă cu numeroase provocări. Mai mult decât atât, modul în care debutanţii reuşesc să gestioneze provocările în primul lor an de muncă este un factor cheie în ceea ce priveşte decizia lor de a continua să lucreze în sistem. În acest sens, o temă importantă din literatura de specialitate explorează experienţele şi provocările educatorilor debutanţi, întrucât tot mai mulţi cercetători vorbesc despre „şocul practicii”, „şocul realităţii” sau „şocul de tranziţie” pentru a descrie mai bine procesul pe care noii profesori îl parcurg pentru a se obişnui cu noul lor context profesional. Studiul nostru investighează experienţele solicitante pe care le întâmpină profesorii începători din grădiniţă, precum şi strategiile adoptate pentru a le depăşi. Participanţii studiului sunt cadre didactice debutante (n = 16) cu o experienţă de predare de maximum trei ani, din şase grădiniţe de stat. În cadrul unei investigaţii calitative de tip fenomenologic, datele au fost colectate prin interviuri semi-structurate, focus grupuri şi prin analiza jurnalelor completate de participanţii la studiu. După prelucrarea şi analiza datelor, au fost identificate cinci teme principale. Cele mai importante constatări indică faptul că un nou context profesional poate duce adesea la incertitudine şi disconfort. Mai mult, descrierile „momentelor provocatoare” ale debutanţilor se referă, în general, la experienţe legate de propria lor dezvoltare profesională, aspecte organizatorice, precum şi relaţiile cu elevii, colegii, managerii şcolari şi părinţii. Rezultatele studiului arată necesitatea restructurării procesului de colaborare între debutanţi şi grădiniţe, în vederea îmbunătăţirii raporturilor de colaborare şi oferirii contextului adecvat pentru dezvoltarea profesională a educatorilor aflaţi la început de carieră.

Cuvinte cheie: experienţe solicitante, formarea profesorilor, profesori debutanţi, studiu calitativ.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Măsurile de distanţare socială impuse de pandemia COVID-19 au condus aproape peste noapte la digitalizarea activităţilor educaţionale din România şi din lume, iar această transformare a făcut mult mai vizibilă nevoia de dezvoltare a unor comportamente responsabile şi adecvate în mediul online şi ne-a făcut să ne punem întrebarea: „Ce competenţe de cetăţenie digitală au viitorii profesionişti în educaţie?”. Pentru a răspunde la această întrebare am administrat un chestionar online structurat, cu răspunsuri închise, care a vizat identificarea competenţelor de cetăţenie digital distribuite pe trei dimensiuni (respect, educaţie şi protecţie), ale studenţilor din programele de licenţă în ştiinţele educaţiei din România. Studiul a arătat că respondenţii au competenţe (în termen de cunoştinţe şi atitudini) de cetăţenie digitală bine dezvoltate, dar că este nevoie de un accent mai pronunţat pe dezvoltarea abilităţilor de a acţiona pentru a transforma aceste cunoştinţe şi atitudini în practică. De asemenea, măsurile de distanţare socială şi digitalizarea, asociate procesului educaţional, apar atât ca factori de stres, cât şi ca o oportunitate de dezvoltare a competenţelor de cetăţenie digitală prin învăţare experienţială.

Cuvinte cheie: cetăţenie digitală, educaţie în perioada pandemiei COVID-19, formare iniţială a profesorilor

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Noile provocări cu care se confruntă viitorii profesori îi determină să-şi asume un nou rol, acela de practician reflectiv. De aceea, programele universitare ar trebui să le ofere viitoarelor cadre didactice oportunitatea de a se implica în experienţe practice, care le vor stimula abilităţile de reflecţie şi care pot ajuta la crearea unei cariere didactice autentice. În acest sens, o serie de intervenţii, la nivel simulativ, au fost puse în practică de către studenţii înscrişi în anul II la programul de studiu Pedagogie de la Universitatea din Bucureşti. După participarea la
activităţile propuse, studenţii au avut de redactat un eseu reflectiv. O serie de focus-grupuri au fost realizate cu scopul de a identifica atitudinile şi opiniile studenţilor/viitorilor profesori despre utilizarea unui eseu reflectiv ca o modalitate de formare profesională. Rezultatele arată că eseul reflectiv este un instrument care are un rol semnificativ în construirea unor experienţe de învăţare mai bune şi mai semnificative şi ajută la furnizarea de decizii metodologice bazate pe dovezi.

Cuvinte cheie: portofoliu, practică reflectivă, universitate, viitori profesori

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Situaţia socio-economică a familiei influenţează foarte mult performanţa şcolară, însă şi alţi factori au efecte asupra rezultatelor şcolare. Studiile evidenţiază că activităţile extraşcolare şi extracurriculare au beneficii asupra performanţei şcolare, precum şi asupra depăşirii eşecului şi a abandonului şcolar. Cercetarea noastră se concentrează pe studierea efectelor activităţilor extracurriculare şi extraşcolare asupra rezultatelor de la evaluările naţionale de la clasa a 4-a. Întrucât evaluările naţionale nu sunt însoţite de chestionare informative, nu cunoaştem impactul factorilor contextuali asupra rezultatelor elevilor. De aceea, am creat un chestionar care să ne ajute în identificarea factorilor ce influenţează performanţa şcolară a elevilor. În acest studiu ne concentrăm pe analiza bazei de date KOV-ET-OM-2017, care conţine rezultatele evaluării competenţelor elevilor din clasa a 4-a cu predare în limba minorităţilor maghiare (N=1054) din judeţul Covasna şi informaţii legate de factorii contextuali. Rezultatele cercetării evidenţiază faptul că activităţile extraşcolare au efect benefic asupra dezvoltării competenţelor şcolare. Dintre activităţile extracurriculare organizate de şcoală se observă efectul pozitiv al taberelor şi activităţilor de dezvoltare.

Cuvinte cheie: activităţi extracurriculare, activităţi extraşcolare, afterschool, performanţă şcolară

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Având drept cadru teoretic modelul integrativ din Teoria social-cognitivă a carierei, studiul de faţă investighează într-o abordare longitudinală relaţia dintre autoeficacitatea cu privire la deprinderile academice, aşteptările pozitive legate de calitatea de absolvent al unei facultăţi şi intenţia de a renunţa la facultate, având ca mediator satisfacţia cu profilul ales. Studiul investighează, de asemenea, dacă potrivirea/congruenţa vocaţională aduce un increment peste variabilele menţionate anterior în explicarea intenţiei de a renunţa la facultate. Eşantionul a fost format din 167 de studenţi înscrişi în primul an în domenii diverse, care au completat instrumente de măsurare a autoeficienţei, a aşteptărilor şi a potrivirii/ congruenţei vocaţionale în primele săptămâni ale anului universitar. În al doilea semestru, şase luni mai târziu, au completat instrumente de măsurare a satisfacţiei faţă de profilul ales şi a intenţiei de a renunţa la facultate. Rezultatele au arătat că cea mai bună potrivire o are un model în care satisfacţia faţă de profilul ales este un mediator total în relaţia dintre autoeficienţă şi intenţia de a renunţa la facultate şi în relaţia dintre aşteptări şi intenţia de a renunţa la facultate. Indicii de potrivire Iachan şi Zener-Schnuelle au prezis intenţia de a renunţa la facultate. Cu toate acestea, adăugarea lor la model nu aduce un increment explicativ, ci din contra, conduce la o potrivire mai mică a modelului. Sunt discutate implicaţiile.

Cuvinte cheie: abandon universitar, autoeficienţă cu privire la deprinderi academice, aşteptări pozitive legate de calitatea de absolvent al unei facultăţi, indicele de congruenţă Holland, Teoria social cognitivă a carierei

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Impunerea şi controlul actului de învăţare fac uz de emoţiile auto-reflexive de ruşine şi vinovăţie ale şcolarului mic, acestea generând simptomatologie, comportamente şi atitudini asociate anxietăţii (frica de evaluare, frauda – ca formă a fricii de eşec, teama de a vorbi în faţa clasei, teama de a adresa întrebări etc.).
Tulburările de anxietate tind să înceapă devreme în viaţă şi dau naştere unei cascade de consecinţe negative pe termen lung. O meta-analiză a vârstei de debut pentru tulburările de anxietate arată că anxietatea de separare şi fobia specifică au o vârstă de debut de la 10 la 11 ani şi indică faptul că anii de şcoală primară ar putea fi o fază de risc semnificativă pentru dezvoltarea tulburărilor de anxietate.
Cercetarea a fost condusă în perioada ianuarie 2018 – mai 2019 în 10 localităţi urbane şi rurale, în rândul a 341 de copii din 20 de instituţii de învăţământ din România, dar şi a părinţilor acestora şi a cadrelor didactice (23 de respondenţi), utilizând Ancheta pe bază de chestionar omnibus, pentru măsurarea nivelului corelaţiilor dintre ruşine, vinovăţie şi simptomele clinice asociate anxietăţii la şcolari.
Un obiectiv al cercetării a fost verificarea măsurii în care anxietatea este observabilă în familie şi în sistemul educaţional. Analiza datelor a relevat o corelaţie între ruşine şi vinovăţie şi comportamentele marcate de anxietate. Totodată, s-a constatat că nu există diferenţe de manifestare a simptomelor anxioase între mediul şcolar şi cel familial şi că – în general – părinţii şi cadrele didactice pot observa caracteristicile comportamentale şi atitudinale ce semnalează prezenţa anxietăţii.

Cuvinte cheie: anxietate, mediu educaţional, ruşine, vinovăţie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Scopul prezentului studiu este de a investiga relaţia dintre nivelul stării de conştientizare (mindfulness) şi cel al echilibrului muncă-viaţă personală (work-life balance) la nivelul populaţiei tinere cu studii superioare, ce aparţine mediului urban din România. În procesul de îmbunătăţire a nivelurilor de echilibru muncă-viaţă personală, satisfacţie sau stare de bine, mindfulness-ul deţine un rol esenţial, demonstrat prin rezultatele obţinute în urma acestei practici. Calitatea vieţii noastre profesionale contribuie în mod semnificativ la sporirea calităţii vieţii în ansamblu. Atunci când organizaţia asigură membrilor săi o viaţă profesională optimă, aceasta devine, implicit, demnă de a atrage şi de a-şi păstra angajaţii. Conceptul de „mindfulness” nu acţionează în mod izolat, ci influenţează în mod pozitiv multiple dimensiuni ale vieţii unui individ. Aceste dimensiuni includ: perspectiva asupra mediului înconjurător, relaţionarea cu cei din jur, modul de luare a deciziilor şi autocunoaşterea. Subiecţii acestui studiu au fost 60 de tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Aceştia urmează sau au absolvit instituţii de învăţământ superior. Metoda de cercetare la care a apelat acest studiu a fost ancheta, iar instrumentele utilizate au fost două chestionare: primul chestionar a avut ca scop identificarea nivelului de mindfulness, pornind de la patru dimensiuni (observare, descriere, acţionare conştientă şi acceptare fără a judeca), iar cel de al doilea a fost reprezentat de o scală pentru măsurarea nivelului de echilibru muncă-viaţă personală în ceea ce priveşte populaţia tânără din România. Este necesară menţionarea faptului că rezultatele studiului nu denotă o relaţie de tip cauzal între cele două variabile, ci demonstrează doar existenţa unei legături între variaţiile acestora.

Cuvinte cheie: Echilibrul viaţă profesională – viaţă personală, mindfulness, satisfacţie, stare de bine

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Învăţarea pe tot parcursul vieţii a devenit o necesitate, în majoritatea profesiilor, datorită exploziei informaţionale şi a integrării tehnologiilor în activitatea zilnică. Profesorii, evident, se încadrează în această categorie, metodele de predare şi competenţele care necesită dezvoltate elevilor având nevoie de îmbunătăţiri continue. Schimbările de reformă educaţională, derulate în manieră prea rapidă pentru adaptarea copiilor, dar şi a cadrelor didactice, contribuie şi acestea la provocările zilnice şcolare. În mod ideatic, şcoala ar trebui să pregătească elevii ei pentru provocările unei vieţi active. Însă, ce se întâmplă când piaţa muncii este încă în plină dezvoltare şi competenţele necesare viitorului încă nu sunt cerute la nivel actual? Ce se întâmplă când competenţele secolului 21 sau competenţele din categoria soft-skills nu sunt dezvoltate nici măcar de către cei care formează absolvenţii, adică de către cadrele didactice? Această cercetare s-a concentrat pe un program special dezvoltat, de aproximativ 1 an, pentru viitorii profesori. Obiectivul principal îl constituie îmbunătăţirea practicilor educaţionale directe, de la clasă, prin utilizarea unor metode de predare care încurajează dezvoltarea competenţelor de gândire superioare.

Cuvinte cheie: Competenţe de gândire superioare, formarea profesorilor, programe de certificare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul propune spre analiză dimensiunile climatului educaţional din organizaţia şcolară, care nu doar facilitează procese de învăţare, ci învaţă ea însăşi, dezvoltându-se în permanenţă. Importanţa climatului educaţional în definirea unei şcoli este subliniată metaforic şi de către Freiberh şi Stein (1999), care descriau climatul şcolar ca fiind „inima şi sufletul şcolii şi esenţa care îi determină pe profesori şi elevi să iubească şcoala şi să îşi dorească să fie parte din ea.” În ultimii ani au apărut studii îngrijorătoare cu privire la stările pe care, deopotrivă, elevii şi profesorii le asociază cu şcoala. Conform unui raport asupra stării educaţiei din România publicat de UNICEF în 2013, ţara noastră se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte starea de bine a tinerilor. Nici când vine vorba despre profesori, realitatea educaţională nu stă foarte diferit. Un studiu realizat recent (2018) de Fundaţia Romanian Business Leaders (RBL) şi D&D Research arată că România ocupă antepenultimul loc în lume şi ultimul loc în Europa cu privire la indexul global al statutului profesorilor în societate. Pentru a putea construi un climat educaţional propice învăţării şi care să susţină dezvoltarea şcolilor este mai întâi necesară o analiză atentă a numeroaselor dimensiuni ale climatului educaţional, în scopul înţelegerii complexităţii şi valorii acestui concept.

Cuvinte cheie: Climat educaţional, dezvoltarea şcolii, dimensiuni, organizaţie şcolară, resurse educaţionale, societate informaţională

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul prezintă un scurt istoric al jocului de rol de la Moreno până în prezent şi specificul jocului de rol ca metoda didactică. Se identifică diferenţierile conceptuale între metode interactive asemănătoare: lucrul pe grupe, pălăriile gânditoare, metoda mozaic. Metoda didactică a jocului de rol este aplicată pe un lot de 90 de studenţi de la o facultate tehnică, din anul I, la disciplina Tehnici de comunicare, timp de 12 săptămâni. Cercetarea îşi propune să analizeze impactul aplicării jocului de rol asupra dezvoltării competenţelor de comunicare profesională. Demersul de cercetare evidenţiat în articol a pornit de la problema de comunicare a studenţilor din anul I de la o facultate tehnică, ce constă în dificultatea relaţionării prin ascultare activă, empatie, negociere cu ceilalţi. Ca urmare, obiectivele cercetării s-au concentrat pe dezvoltarea acestor subcomponente ale competenţei de comunicare. Se stabilesc de către professor criteriile de evaluare a aplicării acestei metode pentru dezvoltarea competenţei de comunicare profesională. Prin metoda SWOT aplicată la sfârşitul cercetării de 12 săptămâni, studenţii au pus în evidenţă aspectele pozitive, pe cele negative, oportunităţile şi riscurile aplicării jocului de rol. Concluziile lucrării subliniază necesitatea folosirii metodelor interactive cu scopul dezvoltării competenţelor transversale ale studenţilor, dar şi limitele sau inadecvările acestor metode.

Cuvinte cheie: Antrenament, competenţe de comunicare profesională, joc de rol, învăţământ superior tehnic

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: În Romania, rezultatele ultimei evaluări PISA, precum şi rezultatele examenelor naţionale arată o scădere a interesului elevilor în studiul ştiinţelor, iar rezultatele sunt cu mult sub media OCDE. Studiul de faţă a fost implementat la nivel național de către o echipă de cercetare de la Universitatea din Bucureşti, în cadrul proiectului Scientix, coordonat de European SchoolNet. Cercetarea vizează credinţele şi atitudinile cadrelor didactice care predau discipline STEM la nivel preuniversitar privind practicile curente, evoluţiile şi tendinţele în educaţia pentru ştiinţe. Au fost utilizate două tehnici investigative: analiza de documente şi ancheta pe bază de chestionar online standardizat. Chestionarul a fost dezvoltat de Friday Institute for Educational Innovation, NC State University. Până în acest moment, au fost colectate date de la 259 de cadre didactice care predau STEM. Ancheta a invitat profesorii să îşi exprime opinii pentru a surprinde atitudinile, valorile şi credinţele pe teme precum eficacitatea demersurilor de predare, dezvoltarea competenţelor pentru secolul XXI, leadership educaţional, măsura în care predarea şi cadrele didactice influenţează performanţa şcolară la disciplinele STEM, măsura utilizării TIC, frecvenţa anumitor strategii didactice la lecţii de STEM, conştientizarea carierelor profesionale în domeniile STEM. Articolul abordează prioritar un construct important (dintre cele şapte vizate de investigaţie) – utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării în activităţile de învăţare la disciplinele STEM. Constructul este operaţionalizat în opt elemente. Cadrul mai larg al dinamicii dintre constructe este relevant pentru a înţelege atât relaţiile dintre credinţe şi practica educaţională, cât şi modul în care rezultatele cercetării pot fi utilizate pentru a proiecta parcursuri de dezvoltare profesională continuă pentru cadrele didactice care predau discipline STEM.

Cuvinte cheie: Cadre didactice, instruire asistată de calculator, resurse şi instrumente educaţionale digitale, STEM, educaţie pentru ştiinţe

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Profesorul poate dezvolta creativitatea elevilor prin diferite strategii şi de el depinde ca lecţiile să fie atractive, interesante şi să conducă pe de o parte la o colaborare bună între elevi, iar pe de altă parte între profesor şi elevii săi. Învăţarea interdisciplinară apare ca o necesitate pentru a depăşi graniţele artificiale între discipline şi pentru a corela conţinuturile acestora, iar folosirea tehnologiei în cadrul orelor ajută la îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ, urmărind achiziţionarea unor cunoştinţe şi formarea unor deprinderi, care să permită elevului să se adapteze cerinţelor societăţii, aflate într-o permanentă evoluţie. Utilizarea tehnologiei favorizează procesul de învăţare prin următoarele trăsături: prin activităţile multidisciplinare, prin faptul că permite accesul la resurse educaţionale din afara şcolii, prin recurgerea la imagini, sunete care facilitează înţelegerea unor concepte abstracte, prin capacitatea de căutare a surselor de informaţii ce stimulează curiozitatea, prin posibilitatea exersării unor deprinderi, prin interacţiunile colaborative în rezolvarea unor proiecte. Pentru a realiza un învăţământ modern, dar şi de calitate, profesorul trebuie să îmbine corect metodele clasice cu cele moderne, să fie creativ, iar tehnologia să fie folosită cu măsură şi la momentul potrivit. Cheia pentru utilizarea cu succes a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor nu constă în alegerea unor instrumente sau programe, ci în capacitatea profesorului de a planifica, a crea şi implementa o activitate care să fie creativă şi eficientă.

Cuvinte cheie: Colaborare, creativitate, învăţare interdisciplinară

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul prezintă modul în care a fost folosit LEGO ca material didactic în cadrul unui curs de limbă engleză cu elevi cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, pentru a le dezvolta fluenţa în limba engleză şi abilităţile de comunicare orală. Rezultatele acestui studiu susţin ideea că învăţarea prin poveşti îi captivează pe cei mici facilitând procesul de învăţare a unei limbi străine, LEGO oferind un context extrem de favorabil învăţării. De asemenea, studiul indică faptul că interesul elevilor în activităţile care implică povestea este determinat de mai mulţi factori, precum interesul lor pentru LEGO în general, nivelul lor de asertivitate, nivelul de creativitate individual precum şi de nivelul de limbă. În ceea ce priveşte tipul de sarcini de lucru, acestea au fost atât colaborative, cât şi individuale, elevii cei mici descurcându-se mai bine în sarcinile individuale de lucru decât în perechi sau grup. Pe parcursul procesului a fost folosit setul special LEGO pentru poveşti. Articolul pune accentul pe modul de folosire a setului LEGO pentru a spune poveşti într-o limbă străină prin angrenarea elevilor în diferite activităţi de construit şi prezentat poveşti şi relevă diverse avantaje pentru folosirea pieselor LEGO ca materiale didactice în activităţile de învăţare.

Cuvinte cheie: Abilităţi orale, colaborare, EFL, implicare, LEGO, povestit

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Studiul dat reprezintă o încercare de a identifica atitudinea, dar şi trebuinţele celor ce studiază limba engleză ca limbă străină (LES) vis-a-vis de utilizarea textelor literare (TL) în calitate de resursă didactică autentică. Pentru o perioadă destul de însemnată textul literar a fost marginalizat în conţinuturile curriculare de limbă engleză, ceea ce a condus la formarea defectuoasă a competenţelor lor de comunicare, în special în ceea ce ţine de decodarea şi interpretarea limbajului figurat, a face inferenţe şi a gândi critic. Considerăm că revitalizarea TL va adduce multiple beneficii instructiv-educative celor ce studiază LES ca parte a programului cu dublă specializare, în formarea lor ca profesori de istorie, pedagogie, limbă română şi limbă engleză pentru învăţământul primar sau gimnazial. Studiul contrastive comparativ a implicat 83 de respondenţi, dintre care 48 studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea din Granada, Spania şi 35 de la aceeaşi Facultate a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” din Chişinău. Datele obţinute prin desfăşurarea sondajului de opinie şi a unui interviu, relevă percepţii diferite: deşi admit multitudinea de beneficia educaţionale a TL, studenţii spanioli sunt destul de reticenţi referitor la exploatarea lor ca resursă didactică pentru dezvoltarea competenţelor lor de comunicare în LE, iar cei moldoveni susţin iniţiativa de a încorpora TL în curriculumul de LE, alături de alte genuri de texte. Factorii de decizie de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” ar trebui să ţină cont de constatările date ca temei pentru potenţiale modificări în curriculumul de LES.

Cuvinte cheie: Atitudini şi percepţii, beneficii, diferenţe, materiale autentice, texte literare

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Diferenţele între generaţii se observă din ce în ce mai mult în şcoli, nu numai din punctul de vedere al mentalităţilor, ci şi din perspectiva evoluţiei tehnologiei. În prezent, şcoala trebuie să se adapteze ritmului de dezvoltare a societăţii şi să răspundă nevoilor de formare a tinerilor, care vor deveni adulţi într-o lume a viitorului, caracterizată de schimbare, de prezenţa în viaţa de zi cu zi a tehnologiilor avansate şi a ştiinţei. Întrebarea pe care ne-o punem, în calitate de profesori de limba şi literatura română, este în ce fel metodele şi instrumentele de lucru utilizate la clasă pot fi adaptate la noile mijloace de comunicare, astfel încât interacţiunea profesor-elev să fie realizată într-o manieră mai constructivă şi mai motivantă. Propunem în acest articol o nouă pistă de reflecţie pentru profesorii interesaţi de optimizarea strategiilor de predare, aplicaţia Mentimeter, un element de noutate în România, însă folosită în mod curent în Regatul Unit, în timpul cursurilor preuniversitare şi universitare. Vom avea în vedere definirea conceptului, modul de utilizare, mijloacele materiale necesare, modul de realizare a unor sarcini de lucru cu evidenţierea rolurilor profesorului şi ale elevului, realizarea unei aplicaţii didactice. În opinia noastră, Mentimeter poate fi un instrument TIC pus în serviciul educaţiei, reuşita acestui demers depinzând însă, în bună măsură, de creativitatea şi deschiderea spre nou a fiecărui cadru didactic.

Cuvinte cheie: Aplicaţie didactică, lecţia de literatură, Mentimeter, optimizarea metodelor şi instrumentelor de lucru, schimbarea societăţii

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Această lucrare prezintă rezultatele unei anchete sociologice bazate pe tehnica sondajului de opinie, utilizând ca instrument chestionarul tematic. Atât prin modul de construire a eşantionului (eşantion de disponibilitate alcătuit dintr-un număr relative mic de subiecţi), cât şi prin analiza şi interpretarea datelor, prezenta cercetare este relativ asemănătoare studiilor calitative. Chestionarul se adresează elevilor de liceu şi este elaborat cu scopul de a analiza percepţiile şi atitudinile acestora cu privire la utilizarea tehnologiei în procesul de învăţare şi evaluare. Am avut în vedere atât gradul de utilizare a tehnologiei pentru studiul individual şi documentare, cât şi nivelul de valorificare de către profesori şi elevi a acesteia în cadrul lecţiilor. Ancheta sociologică pe bază de chestionar surprinde şi modul în care respondenţii privesc felul în care tehnologia poate fi utilizată în domeniul predării ştiinţelor socio-umane. Pornind de la dezvoltarea celor opt competenţe cheie stabilite în conformitate cu normele europene, am investigat modalitatea în care, pe lângă competenţele generale şi specifice prevăzute de programa de sociologie, se poate urmări şi dezvoltarea competenţelor digitale. Rezultatele cercetării indică un nivel crescut de receptivitate şi de interes din partea elevilor faţă de integrarea tehnologiei în cadrul predării ştiinţelor socio-umane, precum şi o creştere a eficienţei în raport cu obiectivele didactice propuse. De asemenea, se poate constata o creştere a motivaţiei intrinseci pentru studiu şi asumarea unui rol activ de către elevi pe parcursul procesului educaţional. În concluzie, integrarea tehnologiei în strategiile didactice utilizate în procesul de predare-învăţare-evaluare se dovedeşte a fi benefică, venind în egală măsură în întâmpinarea nevoilor elevilor şi ale profesorilor.

Cuvinte cheie: Competenţe digitale, liceu, ştiinţe socio-umane, tehnologie

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Această cercetare s-a concentrat pe explorarea modului în care introducerea cursurilor de robotică în şcoală poate îmbunătăţi procesul instructiv-educativ, în special în direcţia antrenării copiilor către abilităţile specifice secolului 21, dar şi datorită roboticii care atrage din ce în ce mai mult. La această cercetare au participat două grupuri de elevi de la o şcoală de stat din Bucureşti: Şcoala Gimnazială Nr. 195. Grupul experimental a participat la cursul de Robotică şi grupul de control a participat la un curs de Matematică Aplicată în Transmiterea Mişcării, pe o perioadă de şapte săptămâni, în anul 2017. În momentul respectiv, elevii din ambele grupuri erau clasa a III-a, iar media lor de vârstă era de 9-10 ani. Grupul care a desfăşurat cursul de Robotică a fost compus din 33 elevi, iar grupul care a desfăşurat cursul de Matematică Aplicată în Transmiterea Mişcării a fost compus din 37 elevi. Pentru această cercetare s-au utilizat kiturile furnizate de compania LEGO de tipul LEGO Mindstorm, acestea permiţând elevilor lucrul în echipă. Astfel, s-a facilitat înţelegerea noţiunilor de bază, iar copiii au reuşit ulterior să-şi exprime şi să-şi dezvolte ideile proprii. Noţiunile de robotică, conceptele tehnologice de bază au fost uşor asimilate de grupele de elevi cu media de vârstă 10 ani. Dezbaterile dintre elevi, rezolvarea problemelor matematice, munca în echipă, valorificarea interesului pe care copiii îl aveau pentru designul roboţilor, demonstrează că robotica este o disciplină ce câştigă teritoriu.

Cuvinte cheie: Copii, matematică, probleme, rezolvare, robotică

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: După intrarea în vigoare, în 2017, a noii programe de matematică pentru gimnaziu, s-a constatat că pot apărea diferenţe semnificative între curriculumul oficial, gândit de conceptorii programei şcolare respective, şi curriculumul interpretat de profesori şi aplicat la clasă, chiar şi atunci când profesorii au participat la cursuri de abilitare curriculară. Aceste diferenţe pot fi determinate de factori precum obişnuinţele de predare, nivelul clasei, manualul utilizat sau chiar evaluările naţionale. Pornind de la ideea generală că este necesar ca profesorii să decodifice corect şi mai ales să accepte noua viziune de construcţie a cunoaşterii matematice din programa şcolară, articolul detaliază aspectele noi ale programei de matematică de gimnaziu. Prezentarea acestora este raportată la fiecare secţiune a programei, insistând pe diferenţele faţă de varianta anterioară. Articolul poate fi util atât furnizorilor de programe de perfecţionare didactică a profesorilor de matematică din gimnaziu, cât şi profesorilor care doresc să elaboreze diverse resurse didactice pentru disciplina matematică, nivel gimnazial, în acord cu noua programă.

Cuvinte cheie: didactica matematicii, programa de matematică pentru gimnaziu

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: De treizeci de ani, învaţarea reprezintă un concept intens studiat de organizaţii, specialiştii considerând că „vremea planificării strategice se transformă rapid în era învăţării organizaţionale” (Schon, 1994), omul fiind considerat nu numai o resursă pentru organizaţia şcolară, ci o sursă de valoare în inima procesului de dezvoltare strategică a organizaţiei. Cercetări relativ recente (Senge, 1991; Schon, 1994) arată că inovaţia se instaurează mai uşor şi mai durabil în ,,organizaţiile care învaţă”. Articolul nostru vizează alimentarea reflecţiei teoretice asupra şcolii ca ,,organizaţie care învaţă”, asupra ambivalenţelor şi paradoxurilor acesteia şi realizarea unui plus de clarificare privind direcţiile de management ale acesteia. Ne fondăm analiza pe principiile postmodernismului în educaţie, pe o postură interpretativă, de esenţă umanistă, construind o „grilă de lectură” transversală şi multinivelară a organizaţiei şcolare axate pe un astfel demers de învăţare. Conceptul de „organizaţie care învaţă” are multe de oferit reformării si restructurării gândirii despre organizaţie. Deşi în analizele teoretice exercită o mare atracţie, organizaţia care învaţă, ca program coerent, este destul de dificil de pus de în practică. Acest fapt ridică numeroase întrebări. Să nu uităm că şcoala este percepută (încă) destul de puternic ca fiind locul «de predat», de transmitere a cunoştinţelor. Or, elevul care învaţă, organizaţia care învaţă, sunt construiţi pe altceva.

Cuvinte cheie: empowerment, organizaţie care învaţă, postmodernism, practică reflexivă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Chiar şi atunci când avem la dispoziţie software educaţional, resurse digitale, aplicaţii online sau o platformă educaţională virtuală, planificarea activităţilor de învăţare nu este mai simplă sau mai puţin precisă. Activităţile de învăţare şi evaluarea trebuie gândite chiar cu mai mare atenţie şi corelate mai bine cu obiectivele învăţării, pentru evitarea distractorilor, pentru încadrarea în timp, pentru utilizarea la maxim a potenţialului suportului digital în creşterea participării tuturor elevilor, pentru complementarizarea învăţării din clasă cu activităţi de învăţare realizate acasă (flipped classroom). În contextul designului „convenţional” al instruirii, centrat pe calibrarea finalităţilor şi metodelor în funcţie de conţinuturi, tematică, audienţă şi resurse disponibile, articolul prezintă câteva modele de organizare a activităţilor de învăţare, construite iniţial pentru a susţine designul jocurilor educaţionale digitale (Quinn, 2005), care pot fi utilizate pentru a înţelege cum putem transforma o activitate didactică într-un moment atractiv, similar activităţilor ludice, în special în condiţiile integrării noilor tehnologii. Prezentăm o selecţie de trei modele – mini-scenarii, scenarii înlănţuite, scenarii condiţionate – ordonate progresiv în funcţie de capacitatea lor de a creşte angajamentul şi atractivitatea activităţilor de învăţare.

Cuvinte cheie : Aplicaţii online, design instrucţional, resurse educaţionale digitale

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Articolul urmăreşte reforma educţională pe zona educaţiei vocaţionale în Turcia, impactul şi dezvoltarea educaţiei vocaţionale. Au fost luaţi în considerare factorii cheie care influenţează reforma educaţională şi au fost analizate rezultatele lor. Au fost prezentate avantajele şi dezavantajele unor astfel de schimbări. S-a concluzionat că experienţa turcă în acest domeniu ar putea fi folositoare altor ţări care urmăresc îmbunătăţirea calităţii educaţiei profesionale.

Cuvinte cheie :  educaţie vocaţională, reforma educaţiei, Turcia

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Trăim într-o societate în care agresivitatea şi violenţa tind deja să devină o problemă socială majoră. Agresivitatea este prezentă în toate mediile, este condiţionată de numeroşi factori culturali, de mediu şi sociali, factori care influenţează modalitatea în care ea va fi exprimată şi adesea implică costuri sociale ridicate. În ultimii ani se constată o creştere accentuată a agresivităţii şi violenţei în mediul şcolar, fapt care generează îngrijorare şi necesitatea de a găsi soluţii eficiente pentru combaterea lor. De altfel, problematica violenţei şcolare a fost dezbătută în cadrul Conferinţei Comisiei Europene de la Utrecht din 1997, asigurarea unui mediu şcolar sigur devenind un obiectiv major pentru ţările participante. Scopul prezentului articol este acela de a evidenţia relaţia agresivitate-inteligenţă emoţională la elevi, precum şi rolul foarte important pe care programele de dezvoltare a abilităţilor emoţionale îl au în prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Agresivitatea şi violenţa în mediul şcolar necesită o abordare frontală prin utilizarea unor strategii educaţionale eficiente la nivelul clasei, care să implice în mod activ elevii şi cadrele didactice. Astfel de strategii ar putea fi reprezentate de implementarea unor programe de dezvoltare socio-emoţională, care să ajute elevii să îşi dezvolte abilităţi emoţionale precum: identificarea şi gestionarea eficientă a emoţiilor negative şi a stresului, empatia, compasiunea şi altruismul, cooperarea cu colegii şi lucrul în echipă, comunicare asertivă şi nu în ultimul rând abilităţi de management al conflictelor. Atunci când elevii sunt înarmaţi cu astfel de abilităţi, cresc performanţele şcolare, creşte nivelul empatiei şi calitatea interacţiunilor sociale, în paralel cu diminuarea frecvenţei de apariţie a problemelor de disciplină la şcoală, precum şi a manifestărilor de agresivitate.

Cuvinte cheie :  agresivitate, dezvoltare socio-emoţională, inteligenţă emoţională, mediu şcolar, violenţă

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat:  „Miracol” (Niemi et al., 2012), „mister”,  ”excelenţă”, „performanţă”, „lider mondial”, etc. sunt cuvinte cheie utilizate astăzi pentru a descrie sistemul de educaţie din Finlanda. Articolul de faţă analizează principalele caracteristici ale politicii educaţionale finlandeze. Câteva aspecte sunt  identificate şi disecate amănunţit, spre exemplu: 1) contextul istoric şi cultural; 2) egalitatea şi echitatea pentru învăţarea de-a lungul intregii vieţi; 3) cultura încrederii la toate nivelurile; 4) performanţa educativă şi educaţia bazată pe cercetare; 5) calitatea pregătirii profesorilor. Studiul are ca obiectiv să ajute cercetătorii şi cititorii, în general, în înţelegerea sistemului de educaţie din Finlanda şi în aprecierea practicilor pedagogice relevante ce pot fi adaptate pentru ameliorarea politicilor educative.

Cuvinte cheie: Cultura echităţii şi încrederii, Finlanda, politici educaţionale.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Acest studiu explorează tipologia măsurilor destinate învăţământului rural, propuse în Strategiile Educaţionale, elaborate între anii 2002 – 2017. Am analizat tematic douăsprezece strategii educaţionale, conform unei grile de   analiză ce include obiectivele şi instrumentele propuse spre utilizare în învăţământul din mediul rural. Pe de-o parte, obiectivele identificate au fost organizate tematic, astfel încât să obţinem o hartă a ariilor de intervenţie în zona rurală. Pe de altă parte, instrumentele identificate au fost clasificate utilizând tipologia lui Vedung (1998) ca instrumente de reglementare, instrumente economice şi de tip informare.
Ariile de intervenţie identificate pe baza obiectivelor au fost: responsabilitatea şcolilor şi parteneriat/ învăţarea pe tot parcursul vieţii, îmbunătăţirea infrastructurii şcolare, calitatea ofertei educaţionale şi şanse egale de acces şi participare. Instrumentele utilizate variază atât în funcţie de aria de intervenţie, cât şi în funcţie de perioada în care sunt propuse spre implementare.
Tendinţele de utilizare identificate în propunerile de instrumente de politici, precum şi evidenţierea ariilor de intervenţie privind ruralul, în strategiile de educaţie analizate, reprezintă o modalitate nouă de a conceptualiza evoluţia politicilor publice educaţionale destinate mediului rural. O înţelegere aprofundată asupra planificării strategice şi a propunerilor de utilizare a anumitor instrumente de politici în mediul rural, ar putea contribui la elaborarea şi livrarea unor politici educaţionale tot mai potrivite beneficiarilor

Cuvinte cheie : instrumente de politici, învăţare socială, învăţământ rural, paradigm politicilor, politici educaţionale

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Scopul analizei realizate a fost determinat de necesitatea identificării stadiului de reformă structurală în domeniul formării psiho-pedagogice, iniţială şi continuă, a cadrelor didactice din învăţământul superior, inclusiv a formatorilor de formatori, adică a acelor cadre didactice care au atribuţii în formarea viitoarelor cadre didactice universitare sau a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin proiecte cofinanţate din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU). Spre deosebire de situaţia unei oferte consistente de programe de formare psihopedagogică continuă destinate personalului didactic din învăţământul preuniversitar, se constată existenţa unei palete mult mai restrânse de oferte de formare pentru cazul cadrelor didactice din învăţământul superior. Prin urmare, prima iniţiativă de reformă structurală în domeniul formării  psihopedagogice continue destinate personalului didactic universitar se doreşte a fi continuată şi prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU) şi devine tot mai necesară în contextual în care o premisă de prim ordin pentru eficientizarea sistemului românesc de educaţie şi formare profesională, este reprezentată de calitatea investiţiei în resursa umană implicată în educaţia generaţiilor actuale şi viitoare de elevi şi studenţi.

Cuvinte cheie : Cadre didactice, formare continuă, fromare iniţială, intervenţii POCU, proiecte POSDRU

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Consilierul de carieră contribuie la conturarea încrederii în sine a beneficiarului, în vederea realizării unei opţiuni adecvate. Putem considera consilierea o acţiune complexă, cu beneficii multiple asupra consiliatului, dar şi pentru viitorul angajator. Pentru elev ne referim la identificarea aşteptărilor şi efectuarea unei alegeri, în vederea obţinerii de satisfacţii în plan personal şi profesional. Din perspectiva angajatorului, acesta doreşte un candidat încrezător în capacităţile sale, bine pregătit şi potrivit organizaţiei. Pe baza modelului constructivist, consilierii pot înţelege modul în care elevii se implică în acest proces, devenind astfel parteneri. Un principiu de bază al constructivismului este cel referitor la valorizarea opiniei celui implicat în proces, respectiv a elevului. Obiectivul principal al studiului are în vedere o descriere a percepţiilor elevilor, prin prisma a două dimensiuni, legate de alegerea pentru viitoarea carieră: importanţa activităţilor specifice consilierii constructiviste în carieră şi rolul stimei de sine. Comparativ a fost identificată şi percepţia consilierilor asupra organizării activităţilor de consiliere, conform modelului constructivist. Analiza comparativă a rezultatelor a evidenţiat similarităţi de opinie la nivelul celor două grupuri de respondenţi, asupra valorii modelului de consiliere constructivist. Acestea, ne determină să considerăm că există deschidere spre modul de organizare şi proiectare a activităţilor de consiliere în manieră constructivistă.

Cuvinte cheie : Consilier, consiliere, constructivism, elev, percepţie, stimă de sine.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Această lucrare oferă o scurtă analiză a situaţiei dezvoltării activităţilor care vizează integrarea artei, culturii şi patrimoniului în sistemul de învăţământ preuniversitar. Analiza se bazează pe cercetarea exploratorie şi urmăreşte evoluţia acestor practici, având ca referinţă un studiu Eurydice din 2009. Studiul a fost axat pe beneficiari (elevi şi părinţi), profesori şi directori şcolari, precum şi pe artişti şi organizaţii culturale. La nivel naţional, schimbări precum introducerea unui curriculum bazat pe competenţe cheie şi programul “Şcoala altfel” reprezintă factori pozitivi în dezvoltarea activităţilor educaţionale dedicate artei, culturii şi patrimoniului. Am constatat că   practicile şi experienţele produse în perioada analizată relevă: o creştere a numărului de activităţi; organizarea acestora din perspectiva accesului egal al tuturor elevilor; deschiderea către noi domenii artistice, dar fără schimbări semnificative în utilizarea noilor tehnologii. Beneficiile activităţilor dedicate artelor, culturii şi patrimoniului sunt mai puţin valorificate din punctul de vedere al integrării acestora ca oportunităţi de învăţare în activităţile şcolare şi al evaluării rezultatelor (adesea limitate doar la evaluarea gradului de satisfacţie). În ultimii ani, şcolile şi operatorii culturali au fost mai deschişi colaborării / parteneriatului, dar nu există un program naţional care să asigure activităţi convergente şi continue. Nu am identificat schimbări semnificative în ceea ce priveşte abordarea patrimoniului cultural.

Cuvinte cheie : Atractivitatea şcolii, beneficii în învăţare, calitatea feedback-ului, educaţie prin artă şi patrimoniu.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Programul de formare „Consultanţa de proces – un model de intervenţie” se încadrează, din punct de vedere conceptual, în sistemul existent de management şi de asigurare a calităţii din România, care porneşte de la premisa că orice activitate derulată în şcoală trebuie să aibă ca scop îmbunătăţirea calităţii, reflectată la nivelul elevilor prin rezultate bune şi foarte bune, „stare de bine” şi prin progresul înregistrat de aceştia.

Cuvinte cheie : Calitate, consultanţa de proces, director de şcoală, formare, management.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Rezumat: Sunt mai mult de două decenii de când şcolile din România se bucură de autonomie privind oferta curriculară. Modul în care sunt propuse şi selectate astăzi disciplinele opţionale de către beneficiari, precum şi modalitatea de desfăşurare la clasă, reflect experienţele particulare ale şcolilor acumulate în aceşti ani, privind elaborarea şi avizarea disciplinelor opţionale. Există mai multe studii care evidenţiază aprecierile elevilor şi ale profesorilor cu privire la disciplinele opţionale; articolul de faţă îşi propune însă să sublinieze percepţiile părinţilor care au copii în gimnaziu, despre calitatea opţionalelor şi despre procesul de elaborare şi avizare a acestora. Opiniile părinţilor devin importante din perspectiva implicării lor în educaţia propriilor copii, mai ales pe durata studiilor gimnaziale.

Cuvinte cheie : Autonomie şcolară, curriculum la decizia şcolii, discipline opţionale, percepţii ale părinţilor.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .